Astăzi, 27 octombrie 2024, a avut loc dezbaterea electorală a președintei în exercițiu Maia Sandu și contracandidatul său Alexandru Stoianoglo, fost procuror general. Ei au abordat subiecte majore legate de politica externă a Moldovei, cu accent pe orientarea pro-europeană promovată de Sandu și o abordare mai critică față de aceasta din partea lui Stoianoglo. De asemenea, s-au discutat teme precum independența justiției, relația cu autoritățile locale și integritatea procesului electoral. Dezbaterea a adus în prim-plan diferențele de viziune și acuzații reciproce dintre cei doi candidați.
Mai Sandu din start și-a început discursul cu atac, numindu-l pe adversar ”Calul lui Troian”.
La rândul său, Alexandr Stoianoglo, a spus că anume pe timpul lui, în calitate de procuror general, cei care au furat statul au fost trași la răspundere.
Pe parcursul dezbaterilor au urmat declarații și acuzații reciproce în diferite domenii, de la cel extern până la cel intern și personal.
La finalul dezbaterilor, fiecare candidat a formulat o adresare amplă către alegători, din care redăm câte o sugestie reprezentativă pentru poziția lor.
Integral dezbaterile le puteți viziona pe pagina noastră web sortv.md sau alte platforme sociale.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că, în urma alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024, niciun candidat nu a reușit să obțină majoritatea absolută de voturi. În cadrul ședinței de astăzi, CEC a aprobat procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votului și a decis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin.
Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 3 noiembrie 2024. La acesta vor participa primii doi candidați care au obținut cele mai multe voturi în primul tur:
În cadrul ședinței, CEC a aprobat și modelul buletinului de vot pentru turul doi, care va include doar numele celor doi candidați menționați. Tipărirea buletinelor va fi realizată conform tirajului stabilit anterior.
Votarea din turul doi se va desfășura pe baza acelorași liste electorale utilizate în primul tur, conform procedurilor legale în vigoare.
Se așteaptă ca detaliile suplimentare să fie publicate pe site-ul oficial al CEC.

După prelucrarea a 97,43% din procesele-verbale, Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor, conduce clasamentul în raionul Soroca, cu 37,83% din voturi (12.911). Pe locul doi se situează Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, cu 29,32% (10.007), conform datelor preliminare furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Următoarele poziții sunt ocupate de:
Conform Codului Electoral, dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută, adică cel puțin 50% din voturile valabile exprimate, va fi organizat un al doilea tur de scrutin. Acesta va avea loc între primii doi candidați, în termen de două săptămâni de la data primului tur.
Rezultatele rămân provizorii până la finalizarea procesării tuturor proceselor-verbale.
După prelucrarea a 97,43% din procesele verbale, Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, se menține în fruntea clasamentului cu 41,76% din voturi. Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor, ocupă locul secund cu 26,38% din sufragii, conform datelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Pe următoarele poziții se clasează:
Conform prevederilor Codului Electoral, dacă niciun candidat nu obține cel puțin 50% din voturile valabile exprimate, va fi organizat un al doilea tur de scrutin. Acesta se va desfășura între primii doi candidați, în termen de două săptămâni de la data primului tur.
Rezultatele rămân provizorii până la prelucrarea finală a tuturor proceselor verbale.
Conform datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, după centralizarea a 98,33% din procesele-verbale, rezultatele referendumului indică o diferență extrem de mică între susținătorii celor două opțiuni. Alegătorii care au votat „Da” constituie 50,03% (730 832 de voturi), în timp ce 49,97% (730 088 de voturi) au votat „Nu”. Diferența dintre cele două tabere este de doar 744 de voturi, dintr-un total de 1 460 920 de voturi valabile.
Încă se așteaptă voturi din diasporă, care ar putea influența rezultatul final. Legea va fi adoptată doar dacă va fi susținută de majoritatea cetățenilor care au participat la referendum.
Pagina 427 din 603