Chișinăul va livra gaze naturale în regiunea Transnistreană, anunțul a fost făcut de prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, în cadrul unei conferințe de presă. Pachetul de sprijin are trei componente.
Potrivit prim-ministrului, acest program complex urmează să fie definitivat în următoarele două săptămâni.
Potrivit premierului, Comisia UE s-a angajat să fie parte a acestui pachet de grant, în cazul în care cei din stingă Nistrului vor accepta, dacă nu vor accepta vor trebui să recupereze aceste 3 milioane de metri cubi, ori să îl plătească.
Aleșii locali se convoacă marți, 04 februarie în şedinţa ordinară. Ordinea de zi va cuprinde 39 de proiecte de decizii. Printre cele mai importante se numără corelarea bugetului Primăriei mun. Soroca pentru anul 2025, repartizarea profitului net al societăţilor pe acţiuni şi întreprinderilor municipale, dar și alocarea surselor financiare din fondul de rezervă.
Până atunci urmează să fie desfășurate și ședinţele comisiilor consultative de specialitate. Pe 29 ianuarie va avea loc ședința comisiei buget, finanţe, dezvoltarea social-economică, asistenţă socială. Pe 30 ianuarie- ședința comisiei dezvoltarea infrastructurii municipiului, amenajarea teritoriului, probleme funciare şi protecţia mediului.
Aleșii locali de la Soroca, s-au convocat în ședință extraordinară. Ordinea de zi, a cuprins două chestiuni, prima fiind cu privire la împuternicirea specialistului principal din cadrul Primăriei mun. Soroca în exercitarea atribuțiilor secretarului Consiliului municipal.
Astfel pentru exercitarea atribuțiilor de secretar, a fost propusă consilierilor, candidatura specialistul principal Vladimir Caldare, care din motive personale, acesta a refuzat propunerea.
Ulterior consilierii, au înaintat o a doua propunere, de data aceasta fiind candidatura specialistului principal, Nicolae Leșan.
După ce a fost votat de către majoritatea consilierilor amendamentul ce ține de candidatura lui Nicolae Leșan, consilierii au trecut la procedura de vot a proiectul de decizie integral.
Cel de-al doilea subiect examinat de consilieri, a fost cu privire la suspendarea din funcție a secretarului Consiliului municipal Soroca.
Într-un final, chestiunea a fost votată pro de majoritatea consilierilor. Următoarea ședință de lucru, a aleșilor locali, va avea loc pe 4 februarie.
Aleșii locali de la Soroca se convoacă în ședință extraordinară, vineri, 24 ianuarie, în sala de ședințe a Consiliului raional. Consilierii vor avea de examinat o ordine de zi cu două subiecte. Prima chestiune va fi cu privire la împuternicirea specialistului principal din cadrul Primăriei mun. Soroca, în exercitarea atribuțiilor secretarului Consiliului municipal Soroca, iar cel de-al doilea este cu privire la suspendarea din funcție a secretarului Consiliului municipal Soroca.
Între timp au fost desfășurate ședințele comisiilor consultative de specialitate: comisia de drept, educaţie, cultură, sport, tineret, probleme sociale, ocrotirea sănătăţii și ordine publică. Proiectele de decizii pot fi găsite pe pagina WEB a primăriei.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj emoționant de Anul Nou, adresat cetățenilor, în care a reflectat asupra anului 2024 și a exprimat încredere în viitorul țării. În noaptea dintre ani, Președintele a subliniat atât încercările, cât și realizările importante ale anului care a trecut, amintind cu mândrie de succesul copiilor moldoveni la olimpiade, al medicilor, profesorilor și artiștilor care au contribuit la dezvoltarea și promovarea imaginii Moldovei.
În final, Președintele a concluzionat și a îndemnat cetățenii să privească cu speranță spre anul 2025, subliniind că „Moldova are un viitor frumos” și că țara depinde de gândurile, deciziile și acțiunile fiecăruia dintre noi. „Să intrăm în 2025 cu credința că Moldova are un viitor frumos. Noi toți suntem Moldova, iar Moldova depinde de gândurile, deciziile și acțiunile noastre”, a concluzionat Maia Sandu.
Mesajul integral al Președintelui poate fi vizionat pe site-ul oficial al Președinției.
La mulți ani, Moldova!
Pagina 423 din 603