Luni, Aprilie 20, 2026
Categorie: Politic

Primăria Municipiului Soroca, își propune să extindă relațiile internaționale. În cadrul unei ședințe online primara Lilia Pilipețchi, și primara Joanna Socko, primara orașului Wegorzewo, Polonia, au discutat ultimile detalii de înfrățire a acestor două orașe.

Astfel, Consiliul municipal urmează să examineze un proiect de decizie care prevăde semnarea unui Acord de Cooperare, parteneriat ce ar putea deschide noi oportunități de colaborare economică, culturală și educațională.

Potrivit comunicatului primăriei, municipalitatea consideră că aceste parteneriate, pot contribui la dezvoltarea comunității prin promovarea bunelor practici în administrația publică, intensificarea schimburilor culturale și economice și identificarea unor oportunități de investiții sau proiecte finanțate din programe internaționale.

 

Categorie: Politic

uvernul Republicii Moldova va solicita Parlamentului abrogarea stării de urgență în sectorul energetic.

Potrivit anunțului făcut pe 15 aprilie de premierul Alexandru Munteanu, Executivul consideră că această măsură „și-a atins scopul”, iar țara poate reveni la o „normalitate relativă”.

Starea de urgență a fost instituită începând cu 25 martie 2026, pentru o perioadă de 60 de zile, în contextul crizei energetice provocate de atacurile asupra infrastructurii din Ucraina, care au afectat inclusiv aprovizionarea Republicii Moldova cu energie electrică.

Între timp, autoritățile susțin că situația a fost stabilizată, inclusiv prin restabilirea liniei electrice Vulcănești–Isaccea și aplicarea unor măsuri de reducere a consumului. În aceste condiții, Guvernul urmează să se prezinte în Parlament cu propunerea oficială de încetare a stării de urgență.

Premierul a precizat însă că, deși se revine la regimul obișnuit, riscurile nu au dispărut complet, iar autoritățile rămân pregătite pentru eventuale noi provocări.

Categorie: Politic

Instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 25 martie, a fost criticată pentru lipsa unor explicații clare din partea autorităților privind necesitatea și măsurile concrete aplicate. Declarațiile au fost făcute de Dumitru Roibu, președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV.

Parlamentul a aprobat această măsură în contextul riscurilor din domeniul energetic. Cu toate acestea, potrivit lui Dumitru Roibu, cetățenii nu au primit răspunsuri concrete despre ce instrumente suplimentare vor fi utilizate și de ce acestea nu pot fi aplicate în regim normal.

„În toți acești ani, inclusiv la introducerea stării de urgență, am văzut viteza cu care se adoptă astfel de decizii. Însă la întrebarea ce instrumente reale are nevoie guvernul și de ce nu le poate folosi în regim normal, răspunsuri nu am primit”, a declarat acesta.

Politicianul a subliniat că problema comunicării este și mai accentuată în actuala criză energetică, iar lipsa de transparență lasă loc de incertitudini.

„Nu știm ce face guvernul în această stare de urgență. Comunicarea este insuficientă, iar cetățenii nu au acces la informații clare”, a menționat Dumitru Roibu.

În opinia sa, instituirea stării de urgență are mai degrabă un caracter politic decât unul practic.

„Cred că această stare de urgență este folosită pentru a ridica tonul și a sensibiliza partenerii externi, pentru a arăta cât de vulnerabilă este Republica Moldova în fața pericolului rus”, a afirmat liderul politic.

Totodată, acesta a criticat lipsa unor măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor, susținând că accentul cade mai mult pe discursul politic decât pe soluții tehnice.

„Vedem mai puține măsuri de protejare a cetățeanului și mai multă politică pe acest subiect”, a declarat Roibu.

În același context, el a făcut referire la situații anterioare în care deciziile adoptate în regim de urgență nu au fost explicate public, invocând proiecte realizate fără claritate privind costurile și utilitatea.

În final, Dumitru Roibu a subliniat că lipsa de transparență afectează încrederea cetățenilor în acțiunile guvernării.

„Cetățenii au dreptul să știe ce face guvernul și de ce sunt luate aceste decizii”, a conchis acesta.

Categorie: Politic

Integrarea europeană a Republicii Moldova riscă să piardă sprijinul cetățenilor, în lipsa unor rezultate concrete resimțite în viața de zi cu zi. Este avertismentul lansat în cadrul unei mese rotunde dedicate aderării la Uniunea Europeană, organizată odată cu lansarea Mișcării Civice „Construim înCREDere”.

Inițiativa, lansată de fosta deputată Olesea Stamate, își propune să transforme integrarea europeană într-un proiect național real, susținut de cetățeni, nu doar un instrument politic. Platforma reunește experți și activiști din țară și diaspora și promovează transparența, responsabilitatea publică și implicarea reală a societății.

Potrivit organizatorilor, unul dintre principalele riscuri este politizarea excesivă a subiectului european și lipsa unei comunicări eficiente din partea autorităților. În aceste condiții, integrarea riscă să fie percepută ca un proiect al elitei, nu al întregii societăți.

Olesea Stamate a subliniat că reformele nu se reflectă suficient în viața oamenilor, iar acest lucru poate duce la pierderea încrederii în parcursul european.

Experții prezenți au propus mai multe soluții, printre care depolitizarea mesajului proeuropean, creșterea transparenței negocierilor, explicarea clară a beneficiilor și costurilor și implicarea activă a cetățenilor în procesul decizional.

Mișcarea „Construim înCREDere” își propune să devină o platformă de dialog între autorități, societatea civilă și cetățeni, urmând să organizeze consultări publice și să prezinte un set de soluții pentru consolidarea integrării europene.

Categorie: Politic

Reprezentanții administrației publice locale din Soroca au participat la un eveniment important pentru cooperarea regională europeană. Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, și primara municipiului, Lilia Pilipețchi, au efectuat o vizită de lucru la București.

Aceștia au luat parte, la Palatul Parlamentului României, în calitate de membri fondatori, la Adunarea Generală de constituire a Grupării Europene de Cooperare Teritorială „EAST GATE”.

Evenimentul a reunit peste 250 de reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale din România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, dar și parteneri instituționali și internaționali.

În cadrul reuniunii au fost aprobate documentele fundamentale pentru constituirea noii structuri, fiind stabilită conducerea și principalele direcții strategice de dezvoltare.

Potrivit autorităților, această inițiativă deschide noi oportunități pentru atragerea proiectelor europene și dezvoltarea cooperării transfrontaliere, inclusiv pentru comunitățile din Soroca.

Vezi reportajul video pentru mai multe detalii.

Categorie: Politic

Oleg Ozerov a fost convocat marți dimineața la Ministerul Afacerilor Externe. Autoritățile de la Chișinău i-au înmânat o notă de protest, în legătură cu poluarea Nistrului. Pe masă, în fața ambasadorului agreat al Rusiei, au fost puse sticle cu probele apei, colectate din râu, după atacul Rusiei asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsc din Ucraina.
”Republica Moldova condamnă ferm acest atac, care a provocat scurgeri de produse petroliere în fluviul Nistru, generând riscuri majore pentru mediul înconjurător și securitatea alimentării cu apă a Republicii Moldova. Fluviul Nistru asigură apa pentru aproximativ 80% din populația țării și pentru 98% din municipiul Chișinău”, se arată în comunicatul  Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău.
Conform autorităților de la Chișinău, pe 7 martie, urmare a bombardamentelor asupra hidrocentralei din Ucraina, o mare parte din nordul Republicii Moldova practic a rămas fără apă la robinete. Pata de petrol scursă pe Nistru a ajuns până la hidrocentrala de la Dubăsari, iar responsabilii din Republica Moldova au anunțat stare de alertă pe râu.

Categorie: Politic

Mai multe subiecte ce țin de interesul sorocenilor, vor fi examinate la Ședința extraordinară a Consiliului Municipal Soroca. Primara Lilia Pilipețchi, convoacă consilierii, vineri, 27 februarie în sala de ședințe a Consiliului raional.

Ordinea de zi va cuprinde 24 de subiecte, printre care aprobarea Regulamentului privind mecanismul de implementare a Programului „Bugetare Participativă”, aprobarea numărului suplimentar de ore pentru cadrele didactice şi conducătorii instituțiilor din subordinea Primăriei, corelarea bugetului Primăriei mun. Soroca pentru anul 2026 cu Legea bugetului de stat, dar și alocarea surselor financiare din fondul de rezervă.

 Între timp pe 18 februarie, au avut loc consultări publice, unde cetățenii și-au expus părerea și au venit cu mai multe propuneri, care vor fi examinate în cadrul ședințelor de specialitate, care vor fi desfășurate pe 25 și 26 februarie, ca mai apoi la Ședința Consiliului Municipal.

Ordinea de zi a ședinței o puteți găsi pe pagina oficială a primăriei.

Categorie: Politic

Expertul WatchDog.MD, Andrei Curăraru, explică semnificația refuzului lui Vlad Plahotniuc de a face declarații în dosarul care îl vizează pe Igor Dodon și impactul acestui gest asupra evoluției cazului și asupra contextului politic.

Potrivit expertului, tăcerea lui Plahotniuc are atât implicații juridice, cât și efecte politice, iar lipsa unei declarații din partea acestuia menține incertitudinea în jurul unuia dintre cele mai discutate dosare din Republica Moldova.

▶️ Urmăriți analiza video pentru mai multe detalii.

Categorie: Politic

Funcția de director al Teatrului „Veaniamin Apostol” din Soroca este vacantă. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Consiliului raional, unde consilierii au precizat că instituția va fi condusă temporar de un interimar, până la organizarea unui concurs.

În cadrul ședinței au fost examinate și subiecte legate de reparația drumurilor și activitatea centrelor de sănătate, unde au fost semnalate probleme precum lipsa cadrelor și infrastructura învechită.

Toate cele 36 de proiecte incluse pe ordinea de zi au fost aprobate.

Categorie: Politic

Consilierii municipali din Soroca au aprobat mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii și promovarea culturii în oraș, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Municipal.

Printre cele mai importante decizii se numără aprobarea și cofinanțarea grantului oferit de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, destinat construcției și extinderii sistemului de canalizare din municipiu. Proiectul vizează îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori și dezvoltarea infrastructurii edilitare, inclusiv în direcția satului Zastînca.

Totodată, consilierii au examinat inițiativa de instalare a trei sculpturi din bronz dedicate unor personalități marcante ale culturii naționale. Este vorba despre sculptura lui Nicolae Bulat, care va fi amplasată în scuarul din preajma Cetății Soroca, sculptura „Grigore Vieru cu maica sa și cartea”, în parcul central care poartă numele poetului, precum și bustul scriitorului Ion Druță, pe Aleea Clasicilor din parcul „Mihai Eminescu”.

Toate proiectele au fost aprobate cu votul majorității consilierilor municipali.

 Reportajul integral poate fi urmărit pe site-ul nostru și pe paginile oficiale SORTV.

Log in or Sign up