Noutate bună pentru agricultori. Livădarii, dar și fermierii a căror cultură de porumb, a fost afectată în urma secetei din vara 2023, dar și a furtunilor cu grindină, vor primi 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Guvernului, din 7 februarie.
Astfel, potrivit hotărârii, în scopul obținerii ajutorului, solicitantul trebuie să dețină actul de constatare a pagubelor cauzate culturilor în anul 2023 și să dețină un cont bancar în moneda națională. Important pentru solicitanți este că cererea trebuie să fie depusă în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării hotărârii.
Guvernul a aprobat Memorandumul de înțelegere dintre Executivele Republicii Moldova și României privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică dintre cele două țări. Proiectul de hotărâre a fost votat miercuri, 7 februarie, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Memorandumul, care conține 4 capitole și 11 articole, are ca scop stabilirea unui cadru de cooperare în domeniul energiei între Chișinău și București.
Primăvara ne bate la ușă și așa cum se spune că o zi de primăvară hrănește un an, gospodarii de la sate, sunt deja în pregătiri. Mihail Morari, din satul Egoreni, raionul Soroca, de câțiva ani cultivă legume și flori, în grădina, dar și sera de acasă. Gospodarul spune că semințele de la piața, de unde practică să le cumpere, sunt scumpe și necalitative. Astăzi, a venit la primăria din sat, pentru a primi un ajutor, un set de semințe și fertilizanți pentru grădină.În toate gospodarul este susținut de soție. Sveltana Morari, susține că setul oferit pare a fi unul calitativ și promițător.
De ajutoare, au beneficiat atât legumicultorii din Egoreni cât și din satul vecin, Cosăuți.Seturile de semințe și fertilizanți au fost oferite de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
Reprezentanții Asociației Producătorilor Agricoli din Soroca, susțin că ajutoarele puteau să ajungă la și mai mulți gospodari din raionul Soroca. Potrivit reprezentaților Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, un set de semințe și fertilizanți costa în jur de 70 de euro.
Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Cererea a fost semnată de guvernatoarea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, la sediul BNM.
După aproximativ un an și jumătate de evaluare și conectare la Zona Unică în Plăți în Euro, moldovenii vor beneficia de plăți rapide, transparente, sigure, dar și la un preț sustenabil din și spre țările UE, susține guvernatoarea Băncii Naţionale a Moldovei, Anca Dragu.
Reprezentanții băncilor, prezenți la eveniment, au punctat că prin aderarea la Zona Unică în Plăți în Euro, vor oferi o bază foarte importantă pentru integrarea economică a țării în spațiul UE și vor fi excluse orice tip de bariere în transferul banilor din Moldova către țările UE și invers din UE în Moldova.
Aderarea Republicii Moldova la Zona Unică în Plăți în Euro reprezintă un exercițiu de importanță națională și un proiect de țară esențial în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Moldovagaz este gata să reducă tarifele. Prețurile, însă, vor scădea în funcție de când acestea vor intra în vigoare. Reducerile pot fi operate retroactiv, chiar din 1 ianuarie, doar că în acest caz putem miza pe o reducere mai mică de un leu pentru fiecare metru cub. Ieftinirea poate fi și de patru lei, dacă ANRE ar decide ajustarea tarifelor din 1 mai, se mai spune în comunicatul Moldovagaz.
Distribuitorul de gaze precizează că ieftinirea este posibilă datorită scăderii prețurilor la gaze la bursele internaționale. Autoritățile recunosc faptul că tarifele ar fi scăzut de mult dacă anul trecut guvernarea nu s-ar fi grăbit să facă stocuri la prețuri majorate.
Deocamdată nu este clar când Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va decide ajustarea tarifelor pentru consumatorii de gaze.
Amintim că în prezent, un metru cub de gaze costă 18 lei și 6 bani. Pentru cei care au compensații, tariful variază între 12 și 17 lei, în funcție de gradul de vulnerabilitate, pentru 180 de metri cubi de gaze. Consumul ce depășește acest plafon este achitat la preț stabilit de ANRE.
Pagina 515 din 619