Primarii din localitățile raionului Soroca și Florești, au participat, la o sesiune de informare privind modul de participare la Concursul de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru orașele și satele din Republica Moldova, ediția 2024. Evenimentul a avut loc la Palatul de Cultură din Soroca, fiind organizat de către reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord
Primarii salută inițiativa concursul, dar mai puțin condițiile acestuia, care presupun și contribuția primăriei locale. Ei spun că nu au posibilități financiare, deoarece bugetele primăriilor, sunt modeste.
Probleme sunt multe la sat, spun primarii, însă în topul celor mai strigente rămâne a fi aprovizionarea cu apă potabilă a localităților. Majoritatea fântânilor au secat, iar în cele rămase, calitatea apei lasă de dorit.
Potrivit organizatorilor, astfel de sesiuni de informare au fost desfășurate la Bălți și Drochia și urmează să mai aibă loc la Dondușeni și Edineț. Concursul de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru orașele și satele din Republica Moldova, ediția 2024, a fost lansat recent de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova
Conducerea raionului Soroca prezentă la Forumul Economic Regional Moldova 2024. Potrivit unui comunicat plasat pe paginea Consiliului Raional Soroca, în perioada 4-6 iulie, vicepreședintele raionului Iurie Tănase, a participat la Forumul organizat de Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale și Consiliul Județean Suceava ce s-a desfășurat la Vatra Dornei, România. Printre invitați s-au numărat europarlamentari, miniștri, secretari de stat, reprezentanți ai Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Est, autorități județene și locale, oameni de afaceri din România, Republica Moldova, Ucraina și Polonia.
Discuțiile s-au axat pe trei obiective principale: turism, investiții și sănătate.
Obiectivul central al Forumului l-a constituit asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“.
Forfotă mare pe câmpurile de la Vasilcău, combinele şi tractoarele au ieșit la seceriș. Aici, grâul este strâns cu două combine moderne, dotate cu aer condiționat. Combinerii spun că vremea este favorabilă și că spicele arată a fi pline.
Deși este prima zi de recoltare, agronomul speră să strângă peste patru tone de grîu la ha, mai puțin de cât anul trecut, spune el.
Pentru ca lucrările de recoltare să fie desfășurate fără careva incidente neplăcute, salvatorii de la Direcția Situații Excepționale din Soroca, efectuează vizite în teritoriu. Salvatorii au venit și cu unele recomandări. Aceștia le-au vorbit celor implicați la recoltare, despre regulile de securitate anti incendiare și au împărțit pliante informative.
În raionul Soroca, urmează să fie recoltate circa 12 mii de ha de grâu.
Guvernul a aprobat Programul „Satul European” pentru anii 2024-2028. Costurile implementării programului sunt estimate la peste 5,3 miliarde de lei, dintre care din bugetul de stat, prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, va fi asigurată suma de peste 2,5 miliarde de lei.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și autorități locale din raionul Soroca au inițiat elaborarea cererilor complete de finanțare pentru implementarea proiectului de alimentare cu apă, urmând ca acesta să fie inclus în Documentul Unic de Program (2022-2024). Miercuri, 21 februarie, beneficiarii proiectului au participat la primele ședințe.
În raionul Soroca, noul proiect prevede construcția rețelelor interne de distribuție a apei potabile în șapte sate: comuna Vasilcău (s. Inundeni, s. Ruslanovca), com. Vărăncău (s. Slobozia-Vărăncău, s. Slobozia-Cremene), com. Volovița (s. Alexandru cel Bun), s. Racovăț, precum și la Tabăra de odihnă „La Dumbravă”. Printre beneficiarii finali ai proiectului se numără 10 mii de cetățeni, 25 de instituții publice și 45 de agenți economici. De asemenea, proiectul mai are în vedere crearea unui operator regional pentru gestionarea sistemului de alimentare cu apă în cele șapte localități. Realizarea noului proiect va marca finalizarea proiectului „Apa – necesitate primordială pentru o viață calitativă în Regiunea de Dezvoltare Nord”, implementat anterior de ADR Nord în raionul Soroca, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Dosarul proiectului a fost depus la Concursul pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare regională în domeniul „Aprovizionare cu apă și sanitație", pentru finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, ediția noiembrie 2023
Pagina 500 din 602