Secerișul este în toi pe dealurile raionului Soroca. În localitatea Căinarii Vechi, munca a început din zori, pentru a strânge toată roada. Fermierii spun că anul acesta este unul roditor şi speră să obțină o recoltă bogată.
Muncitorii implicați la recoltare spun că anul acesta este unul dintre cei mai buni, pentru agricultură.
În raionul Soroca recoltarea a început acum o săptămână. Cât despre calitatea grâului, acesta se arată a fi una foarte bună. În raionul Soroca, sunt circa 12 mii de ha de grâu.
Podul Cosăuți-Iampol ar putea fi dat în exploatare în 2025. Cabinetul de miniștri a aprobat ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru la frontiera de stat moldo-ucraineană, în zona localităților Cosăuți-Iampol, semnat la Kiev în data de 12 iunie 2023.
Guvernul Ucrainei va asigura finanțarea proiectului tehnic al podului, inclusiv construcția acestuia și a infrastructurii conexe pe teritoriul său, iar Guvernul Republicii Moldova va asigura construcția infrastructurii rutiere conexe de pe teritoriul statului nostru.
Podul va avea o lungime de peste 1400 de metri, două benzi de circulație și două trotuare pietonale pe ambele părți.
Construcția podului rutier de frontieră va interconecta infrastructurile rutiere între cele două state. De asemenea, reţeaua de drumuri prin partea de est a Republicii Moldova va fi conectată la rețeaua de drumuri transeuropene TEN-T, fiind facilitat, astfel, comerțul pe piețele interne şi internaționale”, se menționează într-un comunicat de presă al Guvernului.
Traseul Soroca-Arionești-Otaci va fi reabilitat. Astăzi, 11 iulie, au fost semnate două contracte privind executarea lucrărilor de construcție a traseului, cu o lungime totală de 40 km. Ceremonia de semnare a avut loc în prezența ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, care a menționat despre importanța reabilitării tronsoanelor amplasate pe R14 și R8.1, precizând că acestea vor îmbunătăți conexiunea cu punctul vamal de la Otaci și legătura dintre Republica Moldova cu Ucraina.
„Un drum bun, european oferă în primul rând acces la serviciile de care oamenii au nevoie: datorită reabilitării acestui sector, 80.000 de cetățeni din satele tranzit și cele conexe, vor putea merge mai repede și mai ușor la cel puțin 15 instituții de învățământ și puncte medicale. „Mă bucur că în sfârșit locuitorii din Grigorăuca, Sobari, Niorcani, Pocrovca și alte localități vor avea stații de autobus în conformitate cu normativele europene privind organizarea circulației rutiere în siguranță. În total, 18 localități vor beneficia de un coridor care să lege satele de rețeaua națională de drumuri. Drumurile bune atrag investiții, creează locuri de muncă, fac viața tuturor mai ușoară. În acest an, scopul nostru este să dăm în exploatare circa 220 de kilometri de drumuri moderne”, a subliniat ministrul Lilia Dabija.
Potrivit proiectului va fi reabilitat și lărgit în pantă carosabilul și amenajată o a treia bandă pentru camioanele grele. De asemenea, proiectul include amenajarea drumurilor laterale către câmpurile agricole și amenajarea intersecțiilor, intrărilor în curți și un sens giratoriu. Valoarea proiectului, constituie 44 mil. euro, bani acordați de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.
Lanurile de floarea-soarelui din Sîngerei au fost invadate de lăcuste. Imagini cu plante distruse de aceste insecte au fost postate pe rețelele de socializare. Oamenii se plâng că le sunt distruse culturile agricole și spun că situația e dezastruoasă.
"Uitați-vă ce face lăcusta pe lanurile din raionul Sîngerei. Am arătat statului ce se întâmplă. De unde s-a luat, nu înțelege nimeni, pentru că în Moldova nu s-a mai auzit de așa ceva. Situația e strașnică, riscăm să rămânem fără cultura agricolă. E strașnic. O gospodărie singură nu o combate, ea se înmulțește foarte repede", a spus autoarea care a postat imagini video pe internet.
Potrivit publica.md, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, cercetează cazul și va reveni cu detalii la acest subiect.
Noile tarife la lumină au intrat în vigoare. Începând cu 7 iulie, consumatorii casnici din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 3,20 lei/kWh, față de 3,58 lei/kWh. Totodată, consumatorii din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică 2,57 lei/kWh, în comparație cu tariful de 2,99 lei/kWh, aplicat până acum.
Astfel, prețul pentru consumatorii racordați la Premier Energy se diminuează cu 42 de bani, iar clienții FEE Nord vor plăti cu 38 de bani mai puțin pentru lumină.
Potrivit Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, reducerea are la bază aprecierea leului moldovenesc în raport cu dolarul, valută în care distribuitorii cumpără energia din regiunea transnistreană. Instituția a mai precizat că prețul energiei va rămâne stabil până cel puțin în octombrie, când va expira contractul semnat între Energocom și Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, care acoperă 98 la sută din necesarul de energie electrică pentru malul drept.
Proiectul ”Apă - necesitatea primordială pentru o viață calitativă în Regiunea de Dezvoltare Nord”, este în plină desfășurare la Soroca. Președintele raionului Veaceslav Rusnac și directorul Agenției de Dezvoltare regională Nord, Maria Prisacari, au efectuat o vizită de lucru în satele Volovița, Vasilcău și Racovăț, unde se desfășoară lucrări ale proiectului. Acestea s-au interesat de mersul lucrărilor, la ce etapă sunt și dacă sunt respectați termenii.
Beneficiarii proiectului sunt locuitorii din 6 localități ale raionului Soroca, 47 agenți economici, 17 instituții publice și IP Tabăra de odihnă ,,La Dumbrava”.
Proiectul este susținut financiar de către Fondul național pentru dezvoltare regională. Valoarea totală a proiectului constituie peste 33 de milioane de lei, contribuția Consiliului Raional Soroca fiind de circa 3 milioane 300 de mii de lei.
Termenul limită de execuție a lucrărilor din cadrul proiectului ”Apă - necesitatea primordială pentru o viață calitativă în Regiunea de Dezvoltare Nord”, este de 30 septembrie.
Timp de două zile, membrii grupului de lucru din cadrul Proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova” au participat la instruiri organizate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Scopul instruirilor a fost stimularea schimbului de cunoștințe în domeniile de dezvoltare economică, dar și dezvoltarea atracției investiționale locale și dezvoltare regională. La seminar au participat experți din cadrul proiectului, care au vorbit despre dezvoltarea economică locală.
Prezent la seminar a fost și primarul sorocean, care în cuvântul de salut, a menționat că primăria are o frumoasă colaborare cu agenția, exemplu în acest sens este Proiectul „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”, care este implementat cu succes la Soroca.
Lilia Pilipețchi, a mai subliniat că instruirile de acest gen sunt foarte utile pentru că dau posibilitate ca specialiștii de la Unitatea de Implementare a Proiectelor (UIP) să-și aprofundeze cunoștințele la capitolul atragerea investițiilor prin intermediul proiectelor.
Lumina s-ar putea ieftini din nou. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, spune că acest lucru este posibil ca urmare a ultimelor evoluții pe piața de energie electrică și în baza analizelor efectuate.
Potrivit publica.md, Agenția a menționat că va examina în regim urgent solicitările furnizorului „Premier Energy” și ale operatorului sistemului de distribuție. Astfel, noile prețuri la lumină ar putea fi stabilite la ședința ANRE pe parcursul săptămânii viitoare.
Amintim că, ultima dată, lumina s-a ieftinit în luna aprilie. În prezent, consumatorii Premier Energy plătesc 2,99 lei kw/h, iar cei deserviți de FEE Nord achită 3,58 lei kw/h.
Fermierii, care au ajuns ieri cu tractoarele în fața Guvernului, au avut discuții aprinse cu premierul Dorin Recean, care a ieșit să discute cu protestatarii.
„E strigător la cer! Sînt tînăr, am familie, am venit în Moldova din țări străine, am venit cu idei foarte bune. Ce facem noi, domnule prim-ministru?”, i-a spus agricultorul prim-ministrului. „Am făcut investiții în agricultură. Noi ajungem în Chișinău și lumea zice „sînteți milionari, uitați-vă ce tractoare aveți”. Da, dar de ce nu spuneți realitatea? Noi investim în agricultură. Am luat credite. Am sperat în cuvintele voastre.
De sărăcia noastră am venit aici. Ajutați-ne
Soroca va beneficia de un grant din cadrul Fondului de Granturi Mici pentru Orașe-Poli de Creștere, în acest sens, a fost semnat și contractul de finanțare.
Specialiștii de la Unitatea de Implementare a Proiectelor din primăria mun. Soroca au participat la o ședință în care au prezentat realizările municipiului și au discutat următorii pași care trebuie întreprinși. Prin intermediul fondului, va fi posibilă consolidarea capacităților în cadrul echipelor locale din orașele poli de creștere, elaborând și implementând micro proiecte ce vor susține dezvoltarea urbană.
Fondul de Granturi Mici pentru Orașe-Poli de Creștere este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare și este implementat în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii.
Pagina 9 din 22
Test