În lumina unei dimineți însorite, orașul Soroca a fost îmbrăcat în culorile tricolorului pentru a marca un moment de importanță națională - Ziua Drapelului de Stat.
Astăzi, 27 aprilie 2024, Piața Libertății din municipiu a fost martorul unei ceremonii festive în cinstea acestui simbol al identității naționale, la care au participat înalți oficiali ai raionului și cetățenii săi devotați.
Printre personalitățile marcante prezente la eveniment s-a numărat și Președintele Raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, alături de alți reprezentanți ai administrației publice locale. În discursul său emoționant, șeful raionului a evidențiat importanța tricolorului în istoria și identitatea poporului moldovean.
Momentul central al festivității a fost mitingul-concert cu genericul „Trei culori ca sfânt odor”, organizat pentru a celebra frumusețea și semnificația fiecărei culori din drapelul național. Participanții, sorocenii de toate vârstele, au avut privilegiul să se bucure de prestațiile variate ale diferitelor colective artistice locale și ale studenților de la Colegiul de Arte din Soroca. Astfel, într-o atmosferă plină de entuziasm și patriotism, comunitatea locală și-a unit vocea, pentru a celebra simbolurile care ne definesc ca națiune.
Tricolorul a fost oficial desemnat drept drapel de stat pe 27 aprilie 1990, prin hotărârea deputaților primului Parlament al Republicii Moldova. Ziua Drapelului de Stat a fost instituită ulterior, la 23 aprilie 2010, de către Parlamentul Republicii Moldova, marcând astfel importanța și respectul față de acest simbol al unității și suveranității naționale.
Încheind ceremonia cu un apel la unitate și solidaritate, participanții au plecat acasă cu inimile pline de mândrie și recunoștință pentru tradițiile și valorile care îi leagă într-un singur destin comun. Astfel, Ziua Drapelului de Stat a rămas nu doar o sărbătoare a culorilor, ci și un prilej de reflecție asupra drumului parcurs și asupra angajamentului continuu față de țara noastră și de valorile ei fundamentale.
Sâmbătă, 27 aprilie de „Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova”, la Soroca vor fi desfășurate un șir de evenimente. Sorocenii sunt îndemnați să participle la un miting –concert, care va purta genericul „Trei culori ca sfânt odor”.
Sărbătoarea va începe la ora 11.00, cu un defileu al drapelului de stat de pe strada Decebal, pe strada Ștefan cel Mare, spre Piața Libertății. Evenimentul va include evoluarea colectivelor artistice din oraș și raion.
Tot sâmbătă, sorocenii sunt îndemnați să susțină participanții concursului zonal ”Tinere talente”, care va avea loc în două locații, Școala de Arte ”Eugen Coca” și Palatul de Cultură. Concursul va aduna participanți din raioanele Soroca, Floreşti, Şoldăneşti, Telenești, Drochia și Rezina.
Competiția se va da la pian, acordeon, chitară, vioară, instrumente aerofone și populare aerofone. Concursul zonal este la cea de-a XIII ediție.
Pe 26 aprilie, vremea se răcorește. La Soroca meteorologii anunță aderse cu descărcări electrice. Ziua, temperaturile vor ajunge la +14 grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +8°C. Cerul va fi noros și în unele zone ale țării vor cădea ploi.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +13 grade, iar noaptea coboară până la +7 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +16 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +10 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +18 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +12 grade.
Sâmbătă, la Soroca, maximele se vor opri la +16 grade, iar noaptea vom avea în jur de +4 grade. Duminică vremea nu se va schimba esential, temperaturile rămânând aceleași.
O zi plină de amintiri și încărcată de durere în Soroca la locul de întâlnire al celor care au simțit la propriu, greutatea și tragedia unei catastrofe, care a schimbat viețile a milioane de oameni.
La 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, declanșând unul dintre cele mai mari dezastru nucleare din istoria omenirii. Deși au trecut 38 de ani de atunci, amintirile încă bântuie în sufletele celor care au fost martori sau care au participat activ la lichidarea consecințelor acelei catastrofe.
Marșul solemn al comemorării victimelor catastrofei, la Soroca, a început din Piața Libertății și s-a îndreptat către Memorialul dedicat celor care și-au pierdut viața sau au suferit din cauza radiațiilor emise de reactorul nuclear de la Cernobîl. În fruntea acestui marș se află Grigore Calistru, președintele Asociației "Uniunea Cernobîl din raionul Soroca", care, la vârsta de 26 de ani, a fost nevoit să facă față ororii și dezastrelor de la Cernobîl.
Pentru mulți, printre care și Nina Spoială și soțul ei, această zi este întunecată în calendarul vieții. Soțul Ninei a fost unul dintre moldovenii curajoși care au participat la lichidarea consecințelor avariei nucleare, iar memoria acelei perioade încă îi bântuie sufletul.
Raionul Soroca a dat 56 de eroi care s-au mobilizat și au participat la procedurile de evacuare în urma catastrofei de la Cernobîl. Tristă este însă realitatea că 17 dintre acești oameni, majoritatea dintre ei tineri, au decedat din cauza expunerii la radiații. Eroismul lor rămâne viu în memoria noastră, ca un simbol al sacrificiului și al dăruirii pentru binele comun.
Accidentul de la Cernobîl a lăsat în urmă o zonă întinsă pe 2.600 de kilometri pătrați, cunoscută sub numele de "zona morții", o regiune în care radiațiile au transformat viața într-un coșmar. La lichidarea consecințelor acestei tragedii, nu mai puțin de 3.655 de moldoveni au fost implicați, punându-și viața în pericol pentru a salva alții și pentru a limita efectele dezastrului nuclear.
În inimile locuitorilor din Soroca și din întreaga Moldovă, amintirea acelor zile întunecate rămâne vie. Comemorarea victimelor și recunoașterea eroilor care s-au sacrificat pentru a salva vieți umane rămân un simbol al solidarității și al compasiunii umane în fața celor mai mari tragedii pe care le poate cunoaște omenirea.
Medicii și asistenții medicali de la Spitalul Raional Soroca, au participat la o instruire practică cu privire la managementul clinic al accidentului vascular cerebral acut. Printr-o simulare, conform scenariului, lucrători medicali au acordat ajutorul necesar pacienților. Exercițiul de simulare, a fost monitorizat de specialiști din străinătate.
Exercițiul a purtat genericul ,,Managementul clinic al Accidentului Vascular Cerebral acut” desfășurat în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea serviciului regionalizat de referință, diagnostic și tratament al accidentelor vasculare cerebrale acute în Republica Moldova” implementat de către Biroul de Dezvoltare și Cooperare al Elveției.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Cei mai buni soroceni la alergare, au participat marți, 23 aprilie, la Campionatul deschis al municipiului Soroca la atletism, ediția 2024. Competiția desfășurată pe Stadionul Municipal, a adunat circa 80 de sportivi, aceștia fiind elevi ai instituțiilor de învățământ din municipiu.
Atât fete cât și băieți și-au încercat puterile la alergare pe distanțe divizate în patru probe de concurs. Astfel, acei sportivi care au reușit să ajungă primii la finiș, au fost premiați cu diplome și premii bănești din partea primăriei.
Campionatul a avut drept scop, promovarea modului sănătos de viață în rândul tinerei generații, popularizarea sportului, ridicarea nivelului de pregătire și evidențierea sportivilor din municipiu, dar și completarea Lotului Municipal la atletism.
Un val de praf saharian a ajuns în Moldova. Încă din zorii acestei zile, un strat de nisip fin s-a așezat pe mașini după ce, marți spre miercuri noapte, a plouat. Internauții au împânzit rețelele sociale cu mai multe poze în care se observă cum mașinile sunt acoperite cu un praf cafeniu.
Potrivit presei străine, valul de praf a călătorit prin cea mai mare parte a Spaniei, după care a ajuns în Franța, Germania și colțul de sud-est al Marii Britanii. A adus ceruri brumate și apusuri de soare colorate în multe regiuni, lăsând depozite de praf pe mașini și ferestre. Valul de praf saharian ajuns în România și în țara noastră, a adus și poluarea aerului cu particule mici care cu ușurință pot fi inhalate. Medicii vin cu recomandări.
Hidrologii au emis o nouă avertizare de cod galben în legătură cu mărirea în continuare a deversării apei din lacul de acumulare Dnestrovsk până la 1800 m3/s. Se prognozează că în perioada 23-26 aprilie, în râul Nistru, pe sectorul localităților Naslavcea-Dubăsari, va continua creșterea nivelului apei cu 1.00-2,2 metri.
De asemenea, în legătură cu mărirea deversării apei din Lacul de Acumulare Dubăsari pâna la 1000 m3/s, în intervalul 23-25 aprilie va avea loc creșterea nivelului apei pe sectorul orașelor Dubăsari-Grigoriopol cu 1.40-2.20 m, față de nivelul din 23 aprilie.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă. În locurile joase este posibilă ieșirea apei în luncă.
Meteorologii prognozează la Soroca, pentru zilele de miercuri și joi -ploi. Temperaturile vor oscila între +14...+19 grade. Noaptea vom înregistra +6 grade C.
Orașul a oferit un spațiu de recreere pentru comunitate. Autoritățile locale au declarat că acesta va fi un loc de relaxare atât pentru familiile cu copii, cât și pentru bătrâni, contribuind la îmbunătățirea calității vieții în municipiu.
Cu o suprafață generoasă de peste 6.000 de metri pătrați, noul scuar este amenajat cu alei pavate, foișoare, mobilier stradal și iluminare, oferind astfel un spațiu atrăgător și funcțional. Locuitorii Sorocii sunt convinși că acest parc va deveni în scurt timp o nouă atracție pentru comunitatea locală.
Construcția scuarului de pe strada V. Stroescu a fost posibilă datorită unui proiect susținut de Programul „Comunitatea Mea”, finanțat de USAID. Această inițiativă nu doar că aduce un plus de frumusețe orașului, dar demonstrează și importanța colaborării dintre autoritățile locale și partenerii internaționali în promovarea dezvoltării durabile.
Evenimentul de inaugurare a fost marcat și de o expoziție de pictură organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, prezentată de elevii Colegiului de Arte din Soroca. Primarul Lilia Pilipețchi, alături de finanțatorii proiectului, au plantat simbolic un copac, subliniind angajamentul pentru protejarea mediului înconjurător și promovarea culturii ecologice.
Finalul festivităților a fost marcat de o horă mare în care toți cei prezenți s-au bucurat de atmosfera plină de optimism și comunitate. Astfel, noul scuar nu este doar un simplu spațiu verde, ci devine un simbol al colaborării și al dorinței de progres pentru locuitorii orașului Soroca.
Pe 22 aprilie, la Soroca vremea nu se va schimba esențial. Ziua, temperaturile vor ajunge la +11 grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +3°C. Cerul va fi noros în toată țara, în unele regiuni va ploua.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +10 grade, iar noaptea coboară până la +2 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +13 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +5 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +15 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +7 grade.
Marți la Soroca, maximele se vor opri la +14 grade, iar noaptea vom avea în jur de +4 grade. Miercuri, revin ploile, temperaturile vor ajunge la +15 grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +5°C
Pagina 82 din 211