Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca, a fost închis, pentru a fi redeschis într-o nouă haină. Aici, astăzi au demarat lucrările de restaurare a instituţiei, care din spusele directorului interimar, s-au lăsat de mult aşteptate.
VICTOR BOTNARU,DIRECTOR INTERIMAR AL MUZEULUI: ”Reparația este așteptată de noi, de mult, pentru ca cele 40 de mii de exponate găzduite de Muzeu, să aibă spațiul suficient. Clădirea este ridicată în perioada interbelică și este un monument ocrotit de stat. Reparație noi nu am avut aici, de la sfârfitul mileniului trecut.”
Chiar din prima zi, muncitorii s-au apucat de lucru, pentru că urmează o restaurare capitală a muzeului.
GRIGORE BUCĂTARU,ȘEF SECȚIA CULTURĂ ȘI TURISM SOROCA: ”De acest lucru se va bucura și Nicolae Bulat, care toate lumea astăzi îi doreşte sănătate. Va fi schimbat acoperişul pe ambele clădiri pentru a fi în ansamblu, nu vor fi schimbate dar restaurate ferestrele, sigur că tot spaţiul din interior va fi reparat, va fi o galerie, care va fi o conexiune între aceste două clădiri.”
Toate aceste lucrări fac parte din cadrul unui proiect finanţat de ADR Nord.
IURIE TĂNASE, MANAGER DE PROIECT: ” Este vorba de un proiect în valoare de 8 milioane 400 de mii de lei, contribuţia Consiliului Raional Soroca este de 10%, iar cu 150 de mii de lei, contribuie și Primăria Soroca. Durata proiectului este de 12 luni, timp în care muzeul, își sistează activitatea pentru vizitatori.
Biserica ”Sfinților Apostoli Petru și Pavel” din satul Zastânca, raionul Soroca, își schimbă haina. Locașul sfânt va fi pictat în stil bizantin, de către doi pictori veniți din Rezina. Vladimir Lazăr are o experiență de 25 de ani în pictatul icoanelor. Se lucrează în ulei cu multă rădbare și dragoste, spune pictorul.
VLADIMIR LAZĂR, PICTOR: ”Cu ajutorul Domunui și înainte, cu anii meșteria asta se dezvoltă. Asta e Agafia, Ioana și Sfânta Elena.”
Ornamentele vor fi efectuate de pictorul Ion Ceban, care la fel pictează de 25 de ani.
ION CEBAN ,PICTOR: ”foarte greu la geam să lucrezi, stai pe o parte.”
Icoanele pictate, sunt alese împreună cu parohul bisericii, care susține că în raionul Soroca, în stil bizantin, la moment este picatată, doar o singură biserică.
LIVIU CERNEI,PAROHUL BISERICII: ” Cu deosebită bucurie au startat picturile Bisericii , deja se văd unele lucrări, mulțumim bunului Dumnezeu. Ca biserica să fie o podoabă a noastră și o mândrie a satului. Va fi pictată în stil bizantin, stil primar al bisericii ortodoxe”. Creștinii care doresc să contribuie, o pot face achitând una din icoanele pictate, astfel, devenind ctitori ai bisericii. Lucrări de construcție sunt efectuate și în ograda bisericii, aici se înalță o cantină socială. În pofida lucrărilor executate, biserica funcționează, iar slujbele sunt săvârșite, în regim obișnuit. Potrivit preotului, lucrările de pictură a bisericii, vor fi finalizate în cel mult doi ani. Biserica ” Sfinților Apostoli Petru și Pavel” din satul Zastânca” a fost fondată în 2012.
Apa havuzul din centrul municipiului Soroca, a fost murdărită intenționat. Cel puțin așa susțin cei de la spații verzi. O mostră cu apa din havuz a fost expediată la laborator, pentru a fi examinată minuțios, rezultatul, este că apa ar conține mult metal. autogării.
ALEXEI PATRAȘCU,ȘEF SERVICIUL DE AMENAJARE ȘI ÎNVERZILE SOROCA: ” Ceva a fost aruncat, apa conține mult metal. Dacă apa o vom schimba, atunci paratelut trebuie șlefuit.Toată sistema de apă este de plastic, nu putea a apa să vină din sistemă rugenită”.
Amintim, că luni, apa din havuz a căpătat o culoare rugenie, cine se face vinovat încă nu se știe, poliția investighează cazul. În parc sunt montate camere de supraveghere, însă acestea, la moment sunt defectate și urmează să fie reparate.
Cheiul râului Nistru, de la Soroca mai alb ca niciodată. Zidul de protecție va fi vopsit cu var alb, lucrările au startat din regiunea autogării.
Zidul de protecție va fi vopsit cu var alb, lucrările au startat din regiunea autogării. Pe lângă vopsit, angajații de la spații verzi, curăță și copacii din preajmă, astfel făcând accesul oamenilor mai accesibil.
ALEXEI PATRAȘCU,ȘEF SERVICIUL DE AMENAJARE ȘI ÎNVERZIRE SOROCA: ”Deoarece au apărut multe incripții necenzurate pe zidul de protecție a râului Nistru,rugăm să păstrăm ce se face pentru oraș și să menținem curat și frumos. La inițiativa primarului, paraperul râului Nistru va fi vopsit în culoarea albă.Totodată au fost curățați copacii, în preajma, bărcii și montate două bănci.”.
Crengile mai groase au fost selectate, ca ulterior să fie date cetățenilor pentru foc, iar resturile de vegetație sunt duse la gunoiștea orășenească. Lucrările de vopsire vor continua și mâine, astfel, zidul de protecție va fi vopsit până în regiunea F-cii de tricotaje.
Primăria mun. Soroca aduce la cunoștința locuitorilor mun. Soroca, că în baza demersului Ministerului Mediului al RM, referitor la necesitatea asigurării populației cu lemn de foc, pentru perioada rece a anului, doritorii de a procura lemn, cu prețul la zi, pot depune o cerere la Centrul de Informare și Servicii pentru Cetățeni (CISC), etajul I, în incinta Consiliului Raional Soroca, până la 30 iulie.
Informații suplimentare la tel.: 0230 3-06-69
Cod portocaliu de infectări cu noul coronavirus a fost instituit în Capitală, iar în raioanele Ialoveni şi Anenii Noi - cod galben. Ministerul Sănătăţii afirmă că ţara noastră a intrat într-un nou val de COVID-19. Deocamdată, avem cod verde pe țară, verde este și pentru raionul Soroca, totuși medicii, bat alarma și spun că avem câte 2-3 infectări zilnice în raion.
VALERIU BORDIAN,VICEDIRECTOR MEDICAL IMSP SPITALUL R-NAL SORORA: ”Cu aproximativ o lună în urmă, înregistram poate un caz pe săptămână, însă acum zilnic, avem câte 2-3 pacienți. Pacienții sunt tratați la Spitalul Clinic din Bălți. Nu știu cât de serios va fi valul, dar numărul pacienților crește, destul de vertiginos”.
Medicul susține, că pacienții imunizați, chiar și dacă se infectează, fac o formă ușoară, mai rău este cu populația nevaccinată.
Pentru a ne proteja de virus, specialiștii vin cu recomandări.
În zilele următoare, comisiile urmează să se întrunească pentru a decide ce recomandări vor fi oferite populaţiei.
După câteva zile răcoroase, revine canicula în Moldova.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează 37 de grade spre sfârşitul acestei săptămâni, iar la sud chiar şi 38.
La Soroca, cerul se menține noros până la sfârșitul săptămâni, temperaturile însă cresc și vom avea joi, maxime de 29 de grade C, vineri și sâmbătă, mercurul din termometre va indica până la 33 de grade C. Sâmbătă sunt posibile ploi.
Meteorologii, au emis cod portocaliu de secetă hidrologică pentru perioada 11 - 19 iulie . Până sâmbătă rămâne în vigoare alerta privind riscul excepţional de incendii.
Cea mai înaltă temperatură din această vară a fost înregistrată la sfârşitul lunii iunie, când mercurul din termometre a indicat 37 de grade.
Pe parcursul a două luni, polițiștii din Soroca au documentat activitatea ilegală a unor persoane, ce vindeau țigări la domiciliile lor din Vădeni și Stoicani.
Bărbații de 58 și 60 de ani, obțineau țigaretele prin căi ilegale și ulterior le vindeau fără a deține careva acte.
În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat 51 700 de țigarete cu și fără filtru, fără acte de proveniență și fără marcarea lor cu timbre de acciz, valoarea aproximativă a cărora depășește suma de 50 000 de lei.
În privința persoanelor suspectate a fost inițiată procedură contravențională, iar instanța de judecată urmează să se expună pe caz.
Polițiștii din Soroca continuă investigațiile în vederea identificării și altor persoane implicate în activitatea ilegală.
Creștinii ortodocși, de stil vechi, îi cinstesc astăzi pe Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, două personaje biblice - simboluri ale credinței şi sacrificiului suprem.
Sfinții au o sărbătoare comună pentru că au murit în aceeași zi, ca mucenici.
Viaţa şi minunile săvârșite de ei se regăsesc în Noul Testament ca Faptele Apostolilor.
Petru este unul dintre primii discipoli ai Mântuitorului, considerat şi întemeietorul Bisericii lui Hristos,iar sfântul Pavel a fost cel care a lăsat în urma sa principiul fundamental al creștinului ortodox.
Potrivit Întreprinderii de Stat Registru, numele Petru este purtat, în ţara noastră, de aproape 26 de mii de bărbaţi, iar numele Pavel - de peste 20 de mii.
Havuzul din inima Sorocii și-a schimbat culoarea. Dacă astăzi dimineață apa din havuz era curată, atunci după orele amiezii, aceasta a devenit ruginie. Responsabilii, spun că havuzul a fost curățat recent și că nu cunosc motivul, care a dus la cele întâmplate.
ALEXEI PATRAȘCU,ȘEF SERVICIUL AMENAJARE ȘI ÎNVERZIRE SOROCA: ” Este un caz ieșit din comun. Pe la ora 10.00 apa era curată în hazut, iar la ora 15.00 apa a devenit murdară. Probabil cineva a aruncat o substanță necunoscută. Vom anunța poliția, iar un litru de apă îl vom da la experiză să vedem cauzele”.
Potrivit șefului de la amenajare, astăzi, urmează să fie pompată toată apa murdară din havuz, iar mâine aceasta, va fi dezinfectat și umplut cu apă curată.
Pagina 198 din 211