Vineri, Iunie 12, 2026
Categorie: Social

Creștinii ortodocși de stil vechi, o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei. Cu această ocazie, în biserici au fost oficiate slujbe, iar în multe localități din țară, e marcat hramul.

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut la începutul secolului al 11-lea şi este cunoscută pentru minunile pe care le-a săvârșit prin rugăciune. Este izvor de bine¬cu¬vân¬ta¬re și însă¬nă¬to¬șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune.

Moaștele Sfintei, au cunoscut multe peregrinări, iar în iunie 1641 au fost aduse la Iaşi. Din anul 1888 sunt păstrate în Catedrala Mitropolitană din acest oraş

În ţară aproximativ 30 de femei poartă numele Parascheva, iar altele nouă mii se numesc Parascovia. În jur de 20 de femei poartă numele Paşa.

.

Categorie: Social

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale au ieşit în vacanță de toamnă, care va dura cinci zile. Astfel, astăzi 26 octombrie, este prima zi în care elevii nu au mers la ore, aceștia urmând să revină în sălile de clasă pe 31 octombrie. Dascălii vin cu unele recomandări privind securitatea elevilor în timpul vacanței.

. Dascălii vin cu unele recomandări privind securitatea elevilor timpul vacanței. STELA TAGADIUC,DIRECTOR ADJUNCT EDUCAȚIE IPLT”C.STERE” ”De astăzi elevii sunt în vacanța de toamnă. Pentru a minimaliza riscurile, diriginții le-am amintit elevilor regulile de securitate. Să fie atenți și să nu deschidă ușa străinilor, la fel să fie atenți cu mediul online. Dacă merg la Nistru, să nu se bage în apă, iar dacă văd vre-un pericol să anunțe maturii.” După vacanță, profesorii își așteaptă elevii în sălile de clasă, sănătoși și cu noi forte. STELA TAGADIUC,DIRECTOR ADJUNCT EDUCAȚIE IPLT”C.STERE” ”Pe 31 octombrie, îi așteptăm sănătoși, cu mare interes de carte și bine dispuși pentru a continua munca noastră de zi cu zi.” Următoarea vacanță pentru elevi va fi cea de iarnă, care va începe la 25 decembrie. Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea două vacanțe: cea de primăvară, care va dura patru zile și cea de Paști, de zece zile. În raionul Soroca sunt 46 de instituții de învățământ general, frecventate de circa 7 mii de elevi. Perioada vacanțelor elevilor în anul de studii 2022-2023 a fost stabilită de Ministerul Educației și Cercetării..

.

Categorie: Social

La data de 27 octombrie demarează Campania II de vaccinare antirabică a vulpilor în Republica Moldova. Distribuirea momelilor pe cale aeriană se desfășoară pe teritoriul întregii țări, din Aeroportul Internațional Mărculești.

Momelile sunt distribuite din avion, iar pentru aplicare și orientare corectă, se utilizează sistemul de navigare și distribuție direcționată prin satelit. Persoanele, numite și instruite, distribuie momelile din avion, cu excepția suprafețelor zonelor locuite, a lacurilor, râurilor și drumurilor naționale.

Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor se recomandă restricționarea circulației libere a câinilor şi pisicilor în zonele respective, întrucât aceste animale reprezintă competitori pentru momeală. De asemenea, în regiunile în care s-au distribuit momeli, vânătoarea nu se recomandă pentru o perioadă de 14 zile de la distribuirea acestora.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează populația că vaccinul nu este destinat imunizării animalelor domestice dar, în cazul consumului accidental, s-a constatat că vaccinul nu este dăunător pentru acestea (câini și pisici).

. Dacă găsiți o momeală intactă, într-o zonă unde nu sunt copii sau animale de companie, lăsați momeala în acel loc.

Dacă găsiți momeala într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, protejați mâinile cu ajutorul mănușilor și, cu ajutorul unei pungi de plastic, luați momeala și plasați-o într-o zonă împădurită.

Principalul obiectiv al Campaniei este diminuarea progresivă a rabiei în Republica Moldova. În scopul informării corecte a populației, ANSA a demarat o amplă campanie de informare prin plasarea, în locuri publice, a afișelor informative aferente Programului respectiv.

Reamintim că campanii similare de vaccinare antirabică a vulpilor în Republica Moldova au fost desfășurate și în anul precedent.

Categorie: Social

Un tânăr de 26 ani, originar din Florești, a fost plasat în arest pentru 30 de zile după ce ar fi furat bunuri din șase locuințe în comunele Bubuieci și Tohatin. Prejudiciul cauzat se ridică la 80 700 de lei.

Acesta ar fi acționat în perioada lunilor septembrie-octombrie. Pe timp de zi a pătruns în locuințe prin forțarea geamului de termopan, de unde a sustras bijuterii din aur, tehnică, parfumuri de brand, etc.

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii sectorului Ciocana, suspectul a fost identificat și reținut.

Asupra lui a fost depistat un rucsac în care se aflau mai multe șurubelnițe și mănuși.

. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția.

Conform legislației în vigoare, el riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Categorie: Social

Liceul Teoretic „Petru Rareș” din municipiul Soroca are un nou director. Astăzi, 25 octombrie, a avut loc cea de-a treia și a patra etapă a concursului de ocupare a funcției de director a instituției. La concurs au participat două candidate, Oxana Idricean, care este cadrul didactic în cadrul liceului și șefa Serviciului de Asistență Psiho-Pedagogică a Direcției Învățământ și Cristina Prisăcaru-Ilieș, profesoară și director adjunct al LT ”Petru Rareș”.

În cadrul etapei de prezentare a planului de dezvoltare a instituției pentru următorii 5 ani, participantele au vorbit despre reglementarea procesului educational, viziunea strategică, probleme și oportunițăți.

În rezultatul celor patru etape, câștigătoarea concursului a fost desemnată doamna Cristina Prisăcaru-Ilieș, care timp de nouă ani a fost și director adjunct în cadrul liceului.

CRISTINA PRISĂCARU-ILIEȘ, CÂȘTIGĂTOAREA CONCURSULUI PENTRU FUNCȚIA DE DIRECTOR A LT ”PETRU RAREȘ” - Decizia de a participa la acest concurs a fost înrădăcinată în responsabilitate, am încercat să fac față lucrurilor și să promovez și ideile care le are colectivul profesoral, pentru că susținerea colectivului m-a făcut să fiu ceea ce sunt și să particip la acest concurs. Activând ca director adjunct pe educație din 2013, desigur că știu și cunosc toate momentele care necesită a fi rezolvate, reactualizate, reabilitate. Vorbim despre calitatea în educație, despre rezultatele la examenele terminale, vorbim despre reabilitarea sălii de sport în vederea creării condițiilor standardelor de calitate, din perspectiva școlii prietenoase copilului, mai vorbim despre reabilitarea sistemului de canalizare, pentru că în urma implementării proiectului “Reforma Învățământului în Moldova”, este nevoie și de un sistem de canalizare exterior foarte bun, bine amenajat și racordat la toate cerințele și necesitățile.

. Concursul este unul binevenit, deoarece permite selectarea unui director care să facă față provocărilor actuale, susține doamna Oxana Idricean, participantă în cadrul concursului. OXANA IDRICEAN, PARTICIPANTĂ ÎN CADRUL CONCURSULUI - Concursul de director este un exercițiu, care e obligatoriu să îl treacă fiecare director de școală, pentru că aici se face consolidarea cunoștințelor, se trece prin practica activității, fiecare înțelege cu ce scop este candidat și ce obiective are. Examenul se dă la Chișinău, aici îți faci tema pentru acasă, vii cu propuneri de schimbări și treci peste concurs. Comisia de concurs a ținut cont de mai multe criterii de evaluare, precum, studii, perfecționare, grad didactic sau managerial, experiența profesională și prezentarea proiectului planului de dezvoltare a ainstituției. ELENA PRODAN, ȘEF ADJUNCT DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÂNT SOROCA - La prima etapă au fost acceptate ambele și la etapa a doua, testarea la CTICE, doamna Prisacaru a primit 5 baluri și doamna Idricean a primit 3 baluri. Respectiv la etapa a treia care a fost evaluarea CV-ului s-a văzut o discrepanță și la ultima etapă, prezentarea planului de dezvoltare a instituțională pentru următorii 5 ani, am avut 11, 2 puncte de la doamna Idricean și 13,7 puncte de la doamna Prisăcaru-Ilieș. Am asigurat o întrecere echitabilă, am jurat corect și avem și un câștigător.

În următoarele zile va avea loc concursul pentru ocuparea funcției de director a gimnaziului din s.Racovăț, iar în timpul apropiat va fi desemnat prin concurs și directorul LT “Ion Creangă” din municipiul Soroca.

Categorie: Social

Astăzi, 24 octombrie, la ora 21.20 la Sor TV și Radio Soroca, vizionați sau ascultați emisiunea ”O istorie de succes”. Protagonist – Victoria Lungu. În emisiune veți afla destăinuiri, experiențe, eșecuri și succese din viața artistei.

 

Emisiunea ”O istorie de succes”. Protagonist – Victoria Lungu
Categorie: Social

Moldovenii se arată tot mai interesați de platforma compensatii.gov.md. După ce a fost lansată acum aproape două săptămâni, unii soroceni, deja s-au înregistrat, în timp ce alții sunt în proces s-o facă.

”Noi am fost la Primărie, ne-am înregistrat ajutați de asistentul social, doar că mă tem că vom rămâne ca cu lista pentru lemne.””Am auzit, dar încă nu m-am înregistrat, urmează s-o fac.””Am auzit, mă duc să strâng actele pentru a mă înregistra.”” Bunica s-a înregistrat, până când nu a primit nimic.””Am auzit mai multe căi de accesare, lumea zice că e mai ușor de pe telefonul mobil. Eu încă nu am reușit, dar plănuiesc.”

Odată cu platforma, Ministerul Muncii a lansat și înregistrarea asistată, pentru persoanele care nu au acces la internet și nu se pot înregistra individual. VLADIMIR NICUȚA, ȘEF DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A FAMILIEI SOROCA ”Platforma unică compesații.gov.md, a fost lansată și poate fi accesată de sine stătător, însă cei care nu au posibilitate să acceseze această platformă din anumite motive, se pot adresa la asistenții comunitari sau la bibliotecarii din raion.”

Potrivit șefului de la Direcția Asistență Socială, săptămâna trecută au fost înregistrați, doar de către asistenții comunitari, peste 1700 de consumatori. VLADIMIR NICUȚA ” Destul de active sunt consumatorii. La moment în raionul Soroca au fost asistate doar de asistenții comunitari pentru 1700 de cereri, pe parcursul săptămânii precedente.”

. Pe site, fiecare va introduce date despre membrii familiei, dar și alte acte. VLADIMIR NICUȚA ,ȘEF DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A FAMILIEI SOROCA ”Sunt necesare actele de identitate a celor care locuiesc în imobilul respectiv respective, să fie prezente datele referitor la contul personal la gaz și energie electrică.” Criteriile de atribuire a categoriei de vulnerabilitate, urmează să fie clare după data de 25 noiembrie. VLADIMIR NICUȚA ,ȘEF DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A FAMILIEI SOROCA ”Urmează ca după data de 25 noiembrie să fie adoptate hotărârile referitor la mărimea facilităților pentru consumatorii de gaz în special. N-o să fie alocate mijloace financiare, dar o să fie direct în factură.” Pentru a putea ajuta toți doritorii să se înregistreze în Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică”, cetățenii trebuie să dea dovadă de răbdare și o conlucrare cu asistenții comunitari, susține Vladimir Nicuța. ”Numărul total de consumatori este de peste 30 de mii, deci solicitări vor fi multe, de aceia numai prin înțelegere din toate părțile implicate, vom putea finaliza acest proces cu succes.”

Înregistrarea familiilor este posibilă până pe 25 noiembrie. Compensațiile vor fi acordate pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie.

Categorie: Social

O intervenție de salvare neobișnuită a fost efectuată de salvatorii din Soroca. Angajații Direcției Situații Excepționale, au fost solicitați să salveze o lebădă, care risca să piară în apele râului Nistru, în regiunea autogării. Intervenția salvatorilor nu a fost simplă, iar într-un final lebăda a fost salvată cu succes.

După ce a fost scoasă din apă, lebăda a fost învelită într-o plapumă. Salvatorul spune că în cei 8 ani de activitate, este pentru prima data când salvează, o lebădă

VEACESLAV GROSU,SALVATOR ”A fost mușcată probabil de un câine, la aripă. Pentru a o salva am intrat în apele râului la circa un mentru și jumate. Pasărea a fost cuminte, așa că am reușit să o aduc cu bine la mal.Este pentru prima oară când salvez o lebădă.”

Lebăda cu traumă a fost depistată de către un trecător, care a și anunțat angajații de la situații excepționale. EUGEN DOGA,ȘEF SERVICIU PREVENȚIE DSE SOROCA”A parvenit un apel telefonic de la un sorocean, în cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca, precum că pe malul râului Nistru, este o lebădă cu traumă. La fața locului a intervenit o autospecială cu doi salvatori, unde în comun cu angajații de la Stația Salvare pe Apă Soroca, au fost întreprinse măsuri comune și lebăda a fost salvată. După ce a fost extrasă din apă am depistat că o aripă a lebedei a fost cu traumă.”

. Fiind depistate traumele, lebăda a fost transmisă angajaților de la Direcția Raională de Siguranță a Alimentelor pentru îngrijiri ulterioare. ANATOLIE MUSCINSCHI, INSPECTOR SUPERIOR SECȚIA SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTAREA ANIMALELOR ”A fost preluată pasărea, cu fractură la membru stâng și o parte a gâtului. La moment a fost făcută dizinfecția necesară. Lebăda va fi transportată la clinica veterinară.” După ce va fi tratată, lebăda va fi lăsată în libertate, în natură. Pasărea face parte dintr-un stol care şi-a făcut un obicei din a căuta mâncare pe malul Nistrului, în perioada rece a anului.

Categorie: Social

Mai mulți nativi ai zodiacului vor avea parte de o săptămână excelentă, în timp ce alții se vor confrunta cu probleme serioase. Iată ce îți rezervă astrele pentru perioada următoare.

Berbec

Ai tendința să devii egoist/ă, iar asta îi cam deranjează pe cei din jurul tău. Trebuie să înveți să împarți din ceea ce ai tu, pentru că generozitatea îți va aduce numai lucruri bune la schimb. Apar și niște drumuri mai lungi de făcut în aceste zile.

Taur

Stai mai prost cu odihna în primele zile din această săptămână. Ai multe proiecte personale de făcut, dar ai parte de ajutor din partea celor dragi. Din fericire, recuperezi și cu somnul lipsă spre weekend. Ai măcar satisfacția că ai reușit să duci totul la bun sfârșit.

Gemeni

Ai renunțat în trecut la anumite persoane din viața ta, care erau importante pentru tine la acel moment. Însă, acum începi să te gândești tot mai des la acele decizii și să te întrebi dacă nu cumva ai greșit atunci când ai făcut asta, dar și dacă este prea târziu să-ți mai acorde o șansă.

Rac

Ai mult de muncă, așa că trebuie să faci niște sacrificii. Ai grijă totuși de sănătatea ta, căci pot apărea mici neplăceri pe la mijlocul săptămânii. Aștepți cu nerăbdare o sumă mai mare de bani de care ai neapărat nevoie ca să îți achiți datoriile.

Leu

Reușești să îți îndeplinești un vis uriaș, pe care îl credeai cu adevărat imposibil. Astrele sunt de partea ta, iar karma îți aduce noroc pe toate planurile în această zi. Îți arăți din plin recunoștința pentru toate lucrurile bune care se întâmplă acum în viața ta.

 Fecioară

Apar multe frustrări din cauze care nu țin de tine, ci de cei din jurul tău. Trebuie să înveți să nu mai pui totul la suflet și să te consumi degeaba. Stresul cumulat pe o perioadă lungă de timp îți poate provoca probleme mai grave de sănătate.

Balanță

Reușești să faci niște economii semnificative tocmai atunci când ai cea mai mare nevoie să reduci cât de mult cheltuielile. Cea mai bună soluție este să pui deoparte banii pe care nu i-ai mai dat, pentru viitorul apropiat, căci nu se știe ce vremuri vin.

Scorpion

O lași mai moale cu munca și te concentrezi mai mult pe viața ta personală. Te răsfeți, îți acorzi mai mult timp doar pentru tine și pentru lucrurile care te împlinesc sufletește. Este posibil să îți aduci aminte și să reiei chiar și niște pasiuni mai vechi, de care nu ai mai avut timp să te ocupi.

Săgetător

Tensiunile generale din jurul tău și incertitudinile din viața ta îți dau o stare de agitație. Trebuie să te concentrezi pe aspectele pozitive și să înțelegi că nu ai puterea să controlezi totul așa cum ți-ai dori tu. Totul este imprevizibil în general, așa că trăiește cu bucurie fiecare clipă.

Capricorn

Ai mare noroc în dragoste. Fie cunoști pe cineva nou, care îți amintește cum se simt fiorii iubirii, fie petreci mai mult timp de calitate cu partenerul de viață, așa cum nu ați mai făcut de foarte multă vreme. O pauză doar pentru voi vă poate întări relația mai mult ca oricând.

Vărsător

Reușești cumva să te salvezi din orice situație dificilă. Depășești niște obstacole importante, spre mijlocul săptămânii. Aproape de weekend, primești niște vești foarte importante legate de bani sau de carieră. Ești unul dintre învingători în zilele următoare.

Pești

Ai parte de niște momente mai dificile cu sănătatea, dar ai pe lângă tine oameni care te îngrijesc cu multă atenție, așa că te repui rapid pe picioare. Spre mijlocul săptămânii, ai de luat niște decizii importante pe plan profesional, care ți-ar putea schimba complet traiectoria în carieră.

.

Categorie: Social

Prognoza meteo pentru această săptămână, anunță o vreme frumoasă în multe regiuni din țară.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi una stabilă, cu temperaturi maxime cuprinse între 14 și 21 de grade și minime ce vor varia între 3 și 12 grade Celsius.

Cerul va fi variabil și vântul va sufla moderat, presiunea atmosferică va fi normală și va crește ușor spre sfârșitul săptămânii, precipitații nu se prevăd, anunță SHS.

La Soroca vremea se va menține stabilă. Luni, 24 octombrie, noaptea termomentrele vor înregistra +3..+6 C, iar ziua +16..+19 C. Marți, miercuri și joi, noaptea vor avea temperaturi de +6 +10 grade C, iar ziua mercurul din termometre va urca pînă la + 16 +19 grade C. În zilele de odihnă vremea se răcește ușor, astfel, înregistrând noaptea temperaturi de până la +5 +10 grade C, iar ziua maximile vor atinge +14 +17 grade C. De asemenea, dimineața și noaptea vor exista și condiții de ceață în zonele joase de relief.

.

Log in or Sign up