Vineri, Iunie 12, 2026
Categorie: Social

Cum să reglăm temperatura în regimul de iarnă : Astăzi, 16 noiembrie a fost lansată pe Facebook, platforma ECOlogic, ECOnomic. Platforma a fost creată în contextul crizei energetice din RM și își propune ghidarea cetățenilor în procesele de eficientizare energetică a locuințelor, precum și informarea cu privire la consecințele de mediu ale utilizării iraționale a resurselor energetice.

ECOlogic, ECOnomic, conține texte informative, reportaje video care ne învață cum să reglăm la regimul de iarnă geamurile termopan, cu ce ajută o folie de aluminiu în spatele caloriferului, cine sunt cei mai lacomi mâncători de energie electrică și cum să economisim.

ECOlogic, ECOnomic este creată de Asociația Jurnaliștilor de Mediu, de specialiștii în eficiență energetică și un grup de organizații de mediu din rep. Moldova, cu suportul Suediei.

Categorie: Social

Dat fiind faptul că abaterile săvârșite de șoferi și pietoni în traficul rutier și neacordarea priorității la trecere reprezintă unele din cauzele prioritare ce provoacă accidente pe drumurile publice, Poliția a intensificat acțiunile în stradă menite să responsabilizeze și să disciplineze atât pietonii, cât și conducătorii auto cu privire la respectarea regulilor de circulație. Astfel, astăzi, la Soroca, zeci de șoferi au fost trași pe dreapta de către Serviciul Poliției de Patrulare Nord.

Unii conducătorii auto staționați de polițiști au fost verificați și atenționați, iar alții au primit și amenzi.

”Am fost oprit pentru că pe bandă era un om, numai începuse a merge, nu socot că sunt vinovat.” ”La noi principalul să fie drept, dacă-l lovește… Și pietonii trebuie să aibă grijă.....”

Cât privește acordarea priorității la treceri, pietonii soroceni au păreri împărțite.

Poliţia acționează permanent pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, iar obiectivul principal al polițiștilor este prevenirea accidentelor rutiere. În context, inspectorii de patrulare au amintit conducătorilor auto despre respectarea regulamentului circulației rutiere, dar și pietonilor, care sunt deopotrivă participanți ai traficului rutier, că încălcarea regulilor de circulație constituie o contravenție.

ANDREI RUSU , ȘEF INTERIMAR AL SERVICIULUI PATRULARE SOROCA- FLOREȘTI: ”În municipiul Soroca a fost efectuată o campanie de informare a cetățenilor și aici vorbim despre modul de traversare a trecerilor de pietoni. Au fost informați pietonii despre modul cum traversăm strada, fiindu-le adus la cunoștință că strada se trece numai în locurile special amenajate, vorbim de trecerile de pietoni. Conducătorilor auto li s-a adus la cunoștință despre cedarea trecerii pietonilor. Au fost atrași la răspundere atât pietonii, cât și conducătorii auto fiind întocmite procese verbale cu puncte de penalizare. Totodată, au mai fost informați conducătorii auto despre întrebuințarea luminilor, fapt ce duce la diminuarea situației accidentare.”

Amintim că șoferilor care nu acordată prioritate pietonilor la trecerile pietonale le sunt aplicate amenzi de la 900 la 1500 de lei și patru puncte de penalizare, iar pietonii care traversează strada în locuri neautorizate riscă amendă de la 300 la 450 de lei.

Categorie: Social

Gimnaziul din satul Roșietici, raionul Florești, s-a înfrățit cu două gimnazii din comunele Vârlezi și Umbrărești din județul Galați, România. Înfrățirea a avut loc cu suportul Asociației Obșești „Orizonturi Rustice” din Bălți.

Datorită acordurilor de parteneriat și colaborare între aceste instituții, vor avea loc un șir de activități și proiecte comune. Astăzi, 16 noiembrie, a fost lansat proiectul, „Tradiții și obiceiuri locale” cu școala din comuna Umbrărești, iar mâine, va avea loc prima activitate cu școala din comuna Vârlezi, în cadrul proiectului „Educația ne unește”. Activitățile sunt organizate online, iar în cadrul acestor întâlniri virtuale gimnaziul Roșietici a fost reprezentat de către elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai comunității.

Potrivit administrației gimnaziului de la Roșietici, proiectele implementate își propun ca scop cunoașterea, păstrarea și promovarea tradițiilor și valorilor culturale. Proiectele au fost concepute în vederea găsirii celor mai eficiente modalități de stimulare a interesului elevilor pentru lectură și carte, dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru literatură, pentru tradiții și tot ce înseamnă adevărata valoare artistică, spirituală, civică și morală.

Categorie: Social

Activitatea ilegală a unui grup de persoane care au pus în aplicare o schemă ilegală de vânzare a produselor fără acte de proveniență în localitățile din nordul țării, în special municipiul Bălți, a fost deconspirată de Ofițerii din cadrul Direcției Investigații Nord

Marfa era adusă ilegal din Ucraina și depozitată în imobilele ce aparțineau membrilor grupului. Printre bunuri au fost depistate produse chimice (detergenți), cafea, țigări, băuturi alcoolice, otravă pentru șoareci, dar și diverse ambalaje și recipiente pentru realizarea lor în cantități mai mici.

În rezultatul mai multor percheziții efectuate în bunurile imobile și mobile ale figuranților au fost depistate și ridicate bunuri evaluate la peste 2 milioane de lei și mijloace bănești care se presupune a fi obținute din activitatea ilegală.

Totodată au fost efectuate două percheziții la doi agenți economici din mun. Bălți, în procesul cărora au fost depistate produse analogice.

O parte din marfa ridicată a fost expediată pentru efectuarea expertizei și prezentarea unui raport probatoriu pe caz. Persoanele suspectate, trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, locuitori ai municipiului Bălți sunt cercetați în stare de libertate.

Cazul a fost înregistrat și urmează a fi investigat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor

Categorie: Social

Pe parcursul acestei săptămâni sunt marcate Zilele Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” din Soroca. Astfel, în aceste zile, aici sunt organizate mai multe expoziții, ședințe și vizite, menite să promoveze activitatea instituției

VIORICA GAJA, DIRECTOR, BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „MIHAIL SADOVEANU”: ”În cadrul acestor zile noi organizăm diverse excursii cu instituțiile, cu cetățenii, sunt organizate și activități culturale, la data de 17 noiembrie vom avea o activitate de totalizare a proiectului Fantezia Sufletului, cu meșterii populari care și-au expus lucrările la noi la bibliotecă.”

Astăzi, 14 noiembrie, biblioteca a fost vizitată de către elevii Colegiului de Arte ”Nicolae Botgros”, care își fac studiile cu frecvență redusă la specialitatea Biblioteconomie şi asistență informațională.

ALIONA MATEIESCU, ELEVĂ FR, COLEGIUL DE ARTE ”NICOLAE BOTGROS”: ”Avem bibliografia și avem o excursie foarte frumoasă la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu”, care a organizat-o profesoara noastră. Este interesant, aflăm lucruri noi, cum să facem o prezentare, suntem curioși ca să știm cum se activează.”

EUGENIA RĂILEAN, PROFESOARĂ, COLEGIUL DE ARTE ”NICOLAE BOTGROS”: ”Cu elevii anului III la Frecvență redusă, studiem servicii moderne de bibliotecă, și am venit în vizită la bibliotecă, unde doamna Viorica ne-a vorbit despre serviciile noi E-servicii, ca să le implementeze fiecare. Eu am lucrat aici, cu doamna Viorica la diferite proiecte este o continuitate a serviciilor. Când s-a implementat Novateca noi am fost în proiectul pilot, printre primele 6 biblioteci.”

Pe lângă activitatea de bază, astăzi biblioteca oferă și multe servicii moderne și informaționale, servicii noi apărute din necesitățile comunității. VIORICA GAJA, DIRECTOR, BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „MIHAIL SADOVEANU”: ”La moment unul din proiectele cele mai importante în care suntem implicați este programul de vulnerabilitate energetică, pentru a ajuta persoanele să îndeplinească cererile pentru a beneficia de ajutorul la contor. Suntem implicați și în proiect cu refugiații, împreună cu Biblioteca Steliana Grama.”

Zilele Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” se organizează tradițional în fiecare an, în luna noiembrie.

Categorie: Social

Pentru astăzi, 14 noiembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează temperaturi de până la +11 grade Celsius, la Soroca. Pe întreg teritoriul țării, cerul va fi variabil, iar presiunea atmosferică va fi ridicată. Vântul va sufla din nord-est și va avea o viteză de până la 6 metri pe secundă. La noapte, valorile termice ale aerului vor coborî până la +5 grade Celsius în centrul țării, iar la sud și nord vom avea temperaturi de până la +6 grade și respectiv + 2 grade. În timpul zilei, temperaturile maxime vor ajunge la +14 grade în centrul țării. La sud, mercurul în termometre va urca până la +16 de grade Celsius, iar la nord - până la +13 de grade.

Marți și miercuri, cerul va fi noros, iar presiunea atmosferică ridicată, la Soroca. Vom înregistra ziua maxime de +9 grade, iar noaptea +2 grade C. Joi sunt prognozate ploi slabe și +3 grade ziua , iar noaptea + 1 grad. Vremea se răcește spre finalul săptămânii, astfel vineri vom avea un grad ziua, iar noaptea -4 grade.

Categorie: Social

Lucrările de construcție a noului parc din municipiul Soroca, sunt în toi. Autoritățile locale, dar și reprezentați ai Programului Comunitatea Mea, au mers la fața locului, pentru a vedea la ce etapă este proiectul. Noua zonă de odihnă, va fi amplasată în sectorul 3 a orașului, pe strada Vasile Stroiescu.

ANGELA BURLACU,INGINER PROGRAM COMUNITATEA MEA ”Parcul prevede trotuare pavate, bănci, să fie iluminat, patru foișoare, fiind zone de odihnă pentru maturi. Planificăm și un posibil teren de joacă pentru copii. ”Deși lucrările au început nu demult, zona care presupune un parc public modern, capătă contur. Antreprenorul care execută lucrările susține că acestea decurg în regim normal, fără careva probleme. VLADIMIR BADRAJAN, ANTREPRENOR ”Lucrările decurg în termen și de calitate. Vremea ține cu noi, așadar în termenul stabilit, reușim cu toate lucrările care sunt propuse.” Iar termenul de finalizare a proiectului, este luna decembrie. Primarul municipiului, s-a arătat a fi mulțumită de mersul lucrărilor. LILIA PILIPEȚCHI,PRIMAR MUN SOROCA ”Începând cu anul 2020, Primăria Soroca a lucrat asupra unui proiect, care prevede construcția unei zone de odihnă pentru sorocenii din sectorul nr. 3, a municipiului. La moment au loc lucrările de construcție, se fac trotuarele, care vor fi iluminate.”

Proiectului în valoare de 90 de mii de dolari SUA, dintre care 55 de mii de dolari sunt acordați de USAID Moldova, iar restul sunt contribuție locală, a fost selectat de cetățeni, în cadrul sesiunilor pe planificare strategică, realizate cu suportul Programului Comunitatea Mea. După ce au vizitat parcul în construcție, autoritățile au mers pe strada Ștefan cel Mare, unde, la fel în construcție, este o porțiune de trotuar. LILIA PILIPEȚCHI,PRIMAR MUN SOROCA ”Lucrările se fac prioritar, se iau în considerație porțiunile care aduc o incomoditate sporită trecătorilor. Această lucrare este la circa 240 de mii de lei, bani din bugetul local.”

Sorocenii care locuiesc prin zonă, susțin că trotuarul le crea dificultăți în mers, mai ales bătrânilor și copiilor. ”În toată ziua circulăm pe aici. Foarte rău era trotuarul, ne împiedicam, copii la școală cu greu ajungeau. Acum suntem bucuroși că se face lumină și pe strada noastră.” O porțiune de trotuar deteriorat a fost reparat recent și pe strada Alexandru cel Bun, aflat în preajma Centrului de Sănătate Publică. Acesta a fost reînoit cu pavaj nou. ”Foarte deteriorat, putea să cazi jos, era imposibil de mers. Personal alegeam să merg pe partea cealaltă a drumului, unde trotuarul era reparat. Acum e o frumusețe.” ”Normal. Nu de mult am mers pe aici, era cu gropi.” LILIA PILIPEȚCHI,PRIMAR MUN. SOROCA ”O porțiune de trotuar a fost îmbrăcată cu pavaj pe pat de nisip, lucrări ce au costat bugetul Primăriei, circa 370 de mii de lei. Dragi soroceni vă asigur că Soroca are viitor.”

Potrivit autorităților cele două porțiuni de trotuar au costat bugetul Primăriei circa 600 de mii de lei.

Categorie: Social

Meteorologii prognozează pentru acest sfârșit de săptămână vreme frumoasă cu temperaturi de până la 13 de grade Celsius în zona de nord a țării.

Pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, meteorologii anunță vreme stabilă fără precipitații. Mercurul din termometre va indica în aceste zile valori cuprinse între +10 +13 grade Celsius, iar noaptea vom avea +3 +6 grade. Vântul va sufla moderat, cu până la 6 m/s. Presiunea atmosferică va fi ridicată.

Potrivit prognozelor făcute de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, săptămâna viitoare vremea se va răci ușor.

Categorie: Social

Astăzi, 11 noiembrie, la nivel național, se circulă în condițiile unui carosabil umed, pe alocuri cad precipitații slabe sub forma de ploaie

Suspectul a fost identificat și reținut în urma măsurilor de investigație și urmărire penală a polițiștilor. Mașina a fost depistată în stradă, în nordul țării, în orașul Rîșcani.

În cadrul audierilor tânărul și-a recunoscut vina. Mai mult, polițiștii au stabilit că tânărul se află în căutare de IP Soroca și mai multe inspectorate din mun. Chișinău pentru infracțiuni analogice.

Acesta a fost plasat în arest pentru 11 luni în baza sentinței emisă de Judecătoria Soroca.Pentru furtul unității de transport riscă până la 5 ani de închisoare.

Categorie: Social

Astăzi, 11 noiembrie, la nivel național, se circulă în condițiile unui carosabil umed, pe alocuri cad precipitații slabe sub forma de ploaie

Astfel, pentru prevenirea situațiilor de risc, poliția recomandă conducătorilor auto să nu iasă la depășiri neasigurate; să utilizeze luminile de întîlnire; să păstreze o distanță mai mare față de mașina care circulă în față; Totodată, pietonii sînt îndemnați să poarte haine de culoare deschisă pentru a fi vizibili de către șoferi și să traverseze strada numai pe trecerea de pietoni.

E de menționat faptul că inspectorii de patrulare se află la datorie pe traseele naționale şi activează în regim sporit pentru siguranța cetățenilor.

Log in or Sign up