Corul „Orantis” din Soroca a câștigat Premiul Mare la festivalul-concurs zonal „Cu noi este Dumnezeu”. Festival ce a avut loc la sala Paltului de Cultură din Soroca, în a treia zi de Paști.
Îmbrăcați în straie de sărbătoare, participanții au adus pe scenă splendoarea cântecelor pastorale dedicate Învierii lui Hristos, păstrate din strămoși. În acest an, festivalul a reunit 13 coruri de copii şi maturi din raioanele Soroca, Șoldănești, Glodeni și Râșcani. Festivalul a inclus și o expoziție de Paști, unde au fost prezentate icoane și ouă încondeiate, dar și bucate tradiționale acestei sfinte sărbători.
Organizatorii, Secția Cultură și Turism a CR Soroca în parteneriat cu Vicariatul de Soroca, au menționat că festivalul are drept scop promovarea muzicii sacre.