Săptămâna începe cu nori și temperaturile ușor scad. Între timp, meteorologii au emis cod galben de caniculă și pericol de incendii pe întreg teritoriul țării. Pe 29 iulie, la Soroca ziua, temperaturile vor ajunge la +25°C, iar noaptea ne așteaptă cel mult +19°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +25 de grade, iar noaptea coboară până la +18 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +28 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +21 de grade. În Sudul țării, vom avea parte de +30 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +23 de grade.
Marți și miercuri, la Soroca vom avea cer variabil, maximele se vor opri între +23…+25 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +15 grade.
Sortarea deșeurilor devine mai accesibilă pentru locuitorii mun. Soroca. Timp de cinci luni, a fost implementat proiectul ”Extinderea sistemului de management al deșeurilor din mun. Soroca”, finanțat din Fondul Național pentru Mediu. Primara Lilia Pilipețchi, susține că rezultatele acestui proiect, vor încuraja locuitorii, să contribuie la păstrarea curățeniei. În scurt timp cele 250 de tomberoane, urmează să fie amplasate în toate sectoarele municipiului.
Sorocenii, salută colectarea selectivă a deșeurilor și spun că știu cât de important acest lucru, este pentru mediu și sănătatea lor.
Proiectul ”Extinderea sistemului de management al deșeurilor din mun. Soroca”, a implicat costuri de aproximativ 1 mil 170 de mii de lei.
În dimineața de astăzi, 26 iulie, la intersecția cu sens giratoriu de la Volovița, Soroca, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un camion de model Iveco și un autoturism Peugeot. Din spusele martorilor, șoferul camionului, un cetățean ucrainean, nu a acordat prioritate autoturismului Peugeot, lovindu-l lateral. În urma impactului, șoferul camionului a scăpat nevătămat, în timp ce cele două femei și un bebeluș de șase luni, aflați în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la Spitalul Raional Soroca.
Șoferița autoturismului acuză șoferul camionului de neglijență, afirmând că acesta este responsabil pentru producerea accidentului. Poliția, solicitată de Sor TV, a declarat că ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că aceștia nu erau sub influența alcoolului în momentul accidentului. Cazul este în prezent investigat pentru a stabili circumstanțele exacte.
În ziua când este sărbătorită Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini”, la Soroca a fost săvârșită o Liturghie praznicală. Evenimentul consacrat cinstirii icoanei, a avut loc în Piața Libertății, unde au putut să participe creștini atât din ținutul sorocean cât și din toate colțurile țării. Icoana a fost adusă de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Piața Libertății, în procesiune.
Liturghia praznicală a fost săvârșită de Presfințitul Ioan, episcop de Soroca și Drochia alături de ierarhi, stareți, protopopi și preoți.
La liturghie, au participat numeroși credincioși, care au venit să se închine în fața icoanei și să ceară binecuvântare. Episcopul Ioan a anunțat că Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini”, va deveni hramul Eparhiei de Soroca și Drochia.
Icoana Maicii Domnului "Cu trei mâini" de la Sfântul Munte Athos, a ajuns la Soroca prin procesiune. Pelerinajul a pornit de la Postul Vamal Costești, raionul Rîșcani, spre Soroca, având a traversa raioanele Rîșcani, Drochia și Soroca. Icoana a fost zugrăvită special pentru Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca și va fi expusă spre închinarea credincioșilor.
Interpretul sorocean Andrei Mîță, cu numele de scenă Andrei Yvan a lansat un nou videoclip la piesa ”Dragostea mea” alături de soția sa, soprana Maria Tovba, originară din Leova. Deși a fost recent lansat, videoclipul în care se cântă dragostea a adunat sute de aprecieri. Piesa a fost scrisă acum 15 ani, chiar de tatăl interpretului, vestitul compozitor și muzician sorocean, regretatul Ion Mîță. Atât aranjamentul muzical cât și textul piesei ”Dragostea mea”, este păstrat așa cum la simțit însăți cel care a compus-o. Videoclipul a fost filmat la Iași, cu o echipă de adevărați profesioniști.
Astăzi Andrei Mîță, este prim solist la Opera Națională Română din Iași, are zeci de roluri, compune muzică ușoară și lucrează mult pentru a le lansa pe toate. De muzica sunt pasionați și copii cuplului, de-aceia atmosferă în casă, mereu este una frumoasă și zgomotoasă, spun interpreții.
Deși sunt stabiliți la Iași, interpreții Andrei Yvan și Maria Tovba își doresc ca muzica lor să fie auzită și acasă, în rep. Moldova, iar Soroca pentru Andrei Mîță, rămâne ceva mai mult decât locul natal, spune el.
Detalii în reportajul video.
Clipul este AICI
Pagina 132 din 602