Începem săptămâna cu cer variabil. Între timp, meteorologii au emis cod galben de caniculă și pericol de incendii pe întreg teritoriul țării. La Soroca, pe 5 august, temperaturile vor ajunge la +25°C, iar noaptea ne așteaptă cel mult +14°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +25 de grade, iar noaptea coboară până la +13 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +27 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +15 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +30 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +18 grade. În Capitală, maximele se opresc la +28 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +16 grade.
Marți și Miercuri, la Soroca, sunt prognozate averse cu descărcări electrice. Temperaturile vor oscila între +20…+25 de grade, ziua și între +14…+16 grade, noaptea.
Doliu în lumea muzicii din R. Moldova. Interpretul de muzică populară, Anatol Latîșev, s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Deocamdată nu se cunoaște de ce a decedat interperul, dar colegii de breaslă au venit cu zeci de postări și mesaje de condoleanță.
Anatol Latîşev s-a născut în satul Dobrogea Nouă, raionul Sîngerei, la 23 martie 1961. Tatăl său, Foma, a fost lăcătuş de profesie, iar mama sa, Matrona, a lucrat în colhoz. A făcut zece clase în satul natal, apoi la Dubăsari, în Transnistria, şcoala muzicală – la acordeon. A urmat apoi Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga“ din Chişinău. Este de mai bine de două decenii membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova. A ctitorit din temelie biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din localitatea natală Dobrogea Nouă.
Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc pe 2 august, pe Sfântul Ilie. Marele Proroc este considerat drept unul dintre cei mai importanți profeți din Vechiul Testament, care a trăit în secolul al IX-lea înainte de Hristos.
În această zi, enoriașii merg la biserică, iar conform tradiției se sfințesc fructele și legumele, care ulterior se mănâncă cu miere, în special castraveții. În mai multe localități din țară este marcat și hramul. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sfântul Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine.
Sfântul Ilie este cinstit de creștini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani și jumătate de secetă, dar și ca divinitate populară a Soarelui și a focului, atestată prin numeroase tradiții şi datini.
De Sfântul Ilie nu se lucrează de teama pagubelor: trăsnete, ploaie, grindină.
În Republica Moldova, peste 9 mii de persoane poartă numele Ilie, alţi 6 mii – Ilia, iar aproape 700 de moldovence se numesc Ilinca.
Pe 2 august, temperaturile se mențin fierbinți la Soroca. Între timp, meteorologii au emis cod galben de caniculă și pericol de incendii pe întreg teritoriul țării. Ziua, temperaturile vor ajunge la +30°C, iar noaptea ne așteaptă cel mult +16°C. Meteorologii anunță și averse cu descărcări.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +30 de grade, iar noaptea coboară până la +15 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +32 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +17 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +35 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +20 de grade. În Capitală, maximele se opresc la +33 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +18 grade.
Sâmbătă și duminică, meteorologii prognozează la Soroca, averse cu descărcări electrice. Temperaturile maxime vor oscila între +25…+28 de grade, iar minimele între +16…+19 grade.
Pagina 130 din 602