Cadavrul unui bărbat a fost găsit spânzurat în spatele casei. Descoperirea macabră a avut loc duminică, 15 septembrie, în localitatea Rublenița, din raionul Soroca.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Soroca, Svetlana Talpă, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 56 de ani și a fost depistat de către oamenii legii într-o construcție auxiliară din gospodărie.
Medicul-legist venit la fața locului nu a depistat semne de moarte violentă, fapt care îi face pe oamenii legii să creadă că este vorba despre un caz de suicid.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele, dar și motivul care l-a făcut pe bărbat să recurgă la acest gest disperat.
Meteorologii ne recomandă să nu lăsăm umbrelele acasă. Pe 16 septembrie, la Soroca vom avea cer noros și se așteaptă ploi de scurtă durată. Temperaturile vor ajunge la +21°C, iar noaptea vor coborî până la +13°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +20 de grade, iar noaptea coboară până la +12 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +22 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +14 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +25 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +17 de grade. În Capitală, maximele se opresc la +23 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +15 grade.
Marți și miercuri, la Soroca, vom avea cer noros. Temperaturile vor ajunge la +21°C, iar noaptea vor coborî până la +9°C.
Locuitorii sectoarelor Soroca Nouă, f-cii de tricotate și partea de jos a orașului Soroca, vor rămâne fără apă la robinet. Regia Apă Canal Soroca” informează că pe 16 și 17 septembrie, va fi întrerupă furnizarea apei potabile în legătură cu executarea unor lucrări planificate ce țin de spălare și dezinfectare. Sistați de la apa potabilă, vor fi și consumatorii satului Egoreni. ”Regia Apă Canal Soroca” își cere scuze de la consumatori şi dă asigurări că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, Apă Canal Soroca, roagă consumatorii afectaţi de această sistare, să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne avertizează că, frontul atmosferic de precipitații se mută spre zona de nord a țării, iar în perioada de 15 septembrie ora 07:00 - 16 septembrie ora 05:00, pe arii extinse se vor înregistra ploi puternice însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt de 15-20 m/s. Cantitățile de apă sunt estimate la 50-60 l/m².
Recomandări pentru Populație: IGSU îndeamnă cetățenii să urmărească atent buletinele meteo și să evite deplasările în condiții de vreme severă. Conducătorii auto sunt sfătuiți să nu pornească la drum pentru a preveni riscurile legate de inundații și accidente.
Intervențiile IGSU: În ultimele 24 de ore, echipele IGSU au desfășurat peste 300 de misiuni pentru gestionarea efectelor ploilor torențiale. Salvatorii au evacuat 30 de persoane, inclusiv 3 copii, din zone afectate și au intervenit în 110 cazuri de pompare a apei din gospodării, precum și în defrișarea arborilor căzuți.
31 de drumuri publice naționale și 21 de trasee au fost afectate de inundații. În zonele vulnerabile, cum ar fi Sărata Nouă și Seliște (Leova), autoritățile au construit diguri de protecție și au desfășurat acțiuni de pompare.
Atenționări Suplimentare: IGSU recomandă sistarea activităților publice și evitarea expunerii la riscuri. În caz de urgență, populația poate apela Serviciul 112.
Diversitatea etnică a raionului Soroca a fost sărbătorită cu multă culoare la Palatul de Cultură. Comunitățile etnice au venit cu tot ce au mai bun, cu bucate tradiționale, meșteșugărit, dar și straie naționale. Ruși, ucraineni, polonezi, armeni, evrei şi romi, au cântat muzică tradițională şi au dansat pe ritmuri învățate de la strămoșii lor.
Romii au servit oaspeții festivalului cu produse specifice și au adus unelte de muncă, pe care le foloseau în vechime pentru a-şi câștiga existenta. Rușii și ucrainenii, au venit cu expoziții de carte dar și cu tradiționala slănină și votcă. La eveniment nu au lipsit nici tradițiile moldovenilor, colectivul folcloric din Racovăț ”Sânzienile”, a prezentat melodii rare, perle ale neamului.
Prezenți la festival au fost și deputaţi, conducerea raionului și municipiului, care au împărțit diplome participanților. Festivalul Etniilor ”Unitate prin diversitate”, a ajuns la cea de-a 23-a ediţie.
Pagina 117 din 602