Săptămâna începe cu mult soare la Soroca. Luni, temperaturile vor ajunge la +23°C, iar noaptea vor coborî până la +11°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +22 de grade, iar noaptea vor fi +10 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +24 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +12 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +27 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +15 grade. În Capitală, maximele se vor opri la +25 de grade, iar noaptea vom fi în jur de +13 grade.
Marți și Miercuri, meteorologii anunță cer predominant la Soroca. Temperaturile maxime vor ajunge până la +23 de grade, iar noaptea coboară până la +11 grade.
Sărbătoare mare la Cosăuți, raionul Soroca. De ”Nașterea Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos”, localitatea marchează Hramul. Anul acesta sărbătoarea fiind mai diferită, în premieră, localnicii au primit hramari atât acasă, cât și pe stadionul sătesc, unde era improvizată ”Casa Mare” cu mese întinse pline de bucate, ca la mama acasă. Gospodinele au avut grijă ca să pună la punct fiecare detaliu scoțând în evidență tradițiile și obiceiurile satului. Fiecare covor și prosop prezentat, fiind țesut de mâinile mamei.
Nelipsiți au fost și frigăruii, dar și micii, care ademeneau trecătorii. De distracție au avut parte și copii. Pentru ei au fost organizate caruseluri și animatori. Iar în scenă evoluau colectivele din sat. Mătușa Lidia Popușoi, a venit la sărbătoare în cârje. Spune că nu putea să rateze așa o sărbătoare, care ia pus balsam pe suflet, la cei 86 de ani ai săi.
De Ziua Satului, primarul a oferit mai multe diplome dar și titluri de Cetățean de Onoare, celor mai implicați și activi localnici. Cu diplome și cadouri au fost menționate și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Sărbătoarea a adunat tot satul. Petrecăreții au ciocnit pahare și au învârtit hore. La cei 507 ani împliniți ai satului Cosăuți, primarul a ținut să le dorească locuitorilor să fie mândri de localitatea lor, care este într-o continuă dezvoltare.
Sărbătoarea a culminat cu un concert prezentat de artiști de la Chișinău: Anișoara Puică, Doina Sulac, Diamanta Pătărău, Patric Hanganu și Ionel Istrati.
Satul Cosăuți, din raionul Soroca ”s-a schimbat la față”. De astăzi, localitatea își va întâmpina vizitatorii cu o intrare nou-nouță, cioplită din sufletul pietrei de la Cosăuți. Meșterii de aici, care sunt vestiți atât în țară cât și peste hotare, au meșterit două monumente de o rară frumusețe. Momunentele au fost sfințite de către starețul mănăstirii locale alături de un sobor de preoți, în ziua când localnicii sărbătoresc, Hramul Satului.
Concepţia monumentelor le aparține meșterilor din sat și autorităților locale. Aceștea au ales să fie cioplită icoana ”Nașterea Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos”, care este apărătoarea satului, dar și chipul unui cioplitor anonim.
După ce au fost sfințite monumentele de la intrarea în sat, localnicii și-au ținut calea spre case, unde își așteaptă hramarii. Potrivit primarului, ziua va continua cu un program vast pe stadionul sătesc, cu distracții pentru copii și un concert unde vor evolua cinci artiști de la Chișinău.
De sărbătoarea ”Nașterea Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos”, marcată pe 21 septembrie, toate drumurile vor duce la Cosăuți, raionul Soroca. Aici va fi sărbătorit cu mult fast Hramul Satului. Potrivit primarului, toate lucrurile au fost deja puse la punct, ca sărbătoarea să fie una pe măsură. Tradițional, ziua va începe cu o slujbă la biserica din sat.
Programul dedicat Hramului Satului Cosăuți, cuprinde diverse activități, distrații pentru cei mici, concursuri culinare și diplome pentru cuplurile de aur a satului, distincția de cetățean de Onoare, dar și o diplomă pentru cel mai longeviv cetățean.
Pentru toate vârstele va avea loc și un concert cu artiști de la Chișinău. Hramul Satului, este sărbătoarea așteptată cu drag de localnici. În ajun i-am surprins cum își făceau lună ogrăzile. Multă treabă era și la bucătărie, gospodinele sunt în pregătirea celor mai delicioase bucate. Forfotă era și la magazinele din sat. Pentru a nu uita ceva din produsele necesare, bărbații veneau cu lista de acasă.
Distracțiile, concertul și hora mare a satului Cosăuți, vor avea loc pe stadionul localității.

Sfârșit de săptămână cu cer senin și temperaturi scăzute noaptea, ne așteaptă la Soroca. Pe 20 septembrie, temperaturile vor ajunge la +21°C, iar noaptea vor coborî până la +7°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +20 de grade, iar noaptea coboară până la +6 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +22 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +8 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +24 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +11 de grade. În Capitală, maximele se opresc la +23 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +9 grade.
Sâmbătă și duminică la Soroca, cerul va fi variabil. Maximele vor oscila între +20…+22 grade, iar minimele vor fi de cel mult +9 grade.
Pagina 114 din 602