Luptătorul moldovean, Eugeniu Mihalcean, a fost întâmpinat cu aplauze, pâine și sare la Soroca, la școala sportivă de unde și-a luat zborul în lumea sportului de performanță. Sportivul, a obţinut bronzul la Campionatul mondial de lupte libere U23, care s-a desfășurat în oraşul Tirana, Albania. Eugeniu Mihalcean, la categoria de 86 de kilograme, a avut cinci lupte.
La întâlnirea cu luptătorul, elevii școlii sportive, dar și antrenorii, au ținut să vizioneze repetat luptele de la Campionatul mondial. Directorul școlii sportive raionale, spune că acest rezultat, este o premieră pentru Soroca. Emoționat și plin de mândrie, era și primul antrenor al campionului.
Luptătorul Eugeniu Mihalcean, a ținut să menționeze că de fiecare dată revine cu drag la școala de unde a și început totul și a avut un mesaj pentru elevii de aici.Este mulțumit de rezultatul obținut, dar nu se oprește aici. Se pregătește pentru a obține noi victorii. În final toți cei prezenți au făcut o poză, care va intra în istoria Sorocii și a întregii țări.
Forfotă mare pe stadionul municipal Soroca. Micii sportivi din întreg raion, și-au încercat puterile în cadrul Campionatul raional Soroca la cros și la Turneului Republican de fotbal pentru juniori.
Anastasia s-a pregătit intensiv pentru Campionatul raional la cros. Toată vara ca antrenor, la avut pe tatăl ei, care și astăzi a venit să o susțină. Munca de o vară, a dat și roade, Anastasia, a ajuns prima la finiș.
Potrivit arbitrului principal, micii sportivi s-au arătat a fi bine pregătiți, iar cei mai buni vor reprezenta raionul la Campionatul Republican, care va avea loc la sfârșitul lui octombrie. Arbitru a ținut să vină și cu un sfat pentru cei care doresc să practice, fuga sănătoasă.
Dacă benzile stadionului erau destinate competiției la cros, atunci, pe teren se juca fotbal. Alexandru are 14 ani și practică fotbalul deja de 7 ani. Pe lângă satisfacție, fotbalul i-a adus și mulți prieteni, spune el.
Echipa Instituției Publice, Liceul Teoretic ”C. Stere”, s-a clasat pe locul I, locul II, la ocupat echipa gimnaziului Racovăț, iar loсul III, echipa Gimnaziului Schineni. Învingătorii, vor juca în etapa următoare, cu echipe din alte raioane.
Competițiile sportive raionale, au purtat genericul ”Toamna aurie 2024”.
Luptătoarea de stil liber, Anastasia Nichita, a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva din Republica Moldova a cedat în fața japonezei Tsugumi Sakurai, cu scorul de 0 la 6, transmite IPN.
Până a ajunge în finală, luptătoarea moldoveană le-a mai învins pe nemțoaica Sandra Paruszewski, brazilianca Giullia Penalber și chinezoaica Kexin Hong.
Sportiva a fost felicitată de președinta Maia Sandu, care a remarcat că odată cu această performanță Anastasia Nichita scrie o nouă filă în istoria sportului moldovenesc.
„Anastasia este prima moldoveancă ce aduce o medalie olimpică de argint din istoria Republicii Moldova. Îți mulțumim, Anastasia! Ai avut un drum lung și plin de greutăți, însă spiritul tău de luptătoare și munca enormă depusă te-au transformat într-o mare învingătoare. Ești un exemplu pentru noi toți, și, mai ales, pentru copiii și tinerii din Moldova. Lucrurile cu adevărat mari se fac prin multă muncă. Întreaga țară te aplaudă și te așteaptă cu drag acasă. Felicitări și echipei de antrenori și medici care a fost alături de tine”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Și premierul Dorin Recean a remarcat că Anastasia a demonstrat că Moldova are sportivi excepționali. „Anastasia Nichita aduce acasă o medalie de argint de la Jocurile Olimpice de la Paris, demonstrând încă o dată că Moldova are sportivi excepționali, cu un spirit de luptă neclintit și o determinare de fier. Felicitări, Anastasia! Ai ridicat din nou steagul Moldovei pe podiumul olimpic și suntem mândri de tine!”, a scris premierul pe Facebook.
Anastasia Nichita este la a doua evoluție la Jocurilor Olimpice, prima fiind la Tokyo, unde s-a clasat pe locul 7.
Sportivii soroceni înregistrează noi recorduri mondiale la triatlon forță. Mihai Toma și Denis Irimia au participat la Campionatul Mondial de Powerlifting pe Probe din Amsterdam, de unde s-au întors acasă campion mondiali, obținând 8 medalii.
Campionatul a adunat circa 500 de sportivi din 13 țări, printre care Germania, Franța și SUA. Pentru rezultatele obținute, campionii, dar și antrenorul au fost felicitați de conducerea raionului, în cadrul unei întruniri. Să-i felicite pe camipioni a venit și reprezenta a unei agenții din Soroca, care le-a oferit sportivilor un plic cu 4 mii de lei.
Campionatul Mondial la Triatlon Forță pe Probe din Amsterdam, s-a desfășurat în perioada 31 mai - 2 iunie.
Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice se anunță activă și de sărbătoare la Soroca. Conducerea raionului, a convocat înt-o ședință de lucru comitetul organizatoric pentru a discuta programul desfășurării măsurilor sportive și cultural-artistice dedicate Săptămânii Mișcării Olimpice în Republica Moldova.
Potrivit organizatorilor, competiții sportive, vor avea loc în raion în perioada 22-26 mai. Acestea vor culmina duminică, 26 mai, atunci când va fi sărbătorită însăși Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice.
Organizatorii invită toți amatorii sportului și a modului sănătos de viață să participe la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice, unde pot deveni și ei participanți la probele anunțate. Evenimentul va începe la ora 8.30, în fața Cetății.
Pagina 538 din 602