Cu pâine și sare, aplauze și emoție, Soroca și-a întâmpinat eroul. Vadim Țarălungă, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatul Mondial U-17 de lupte greco-romane, a fost primit în fața Școlii Sportive de autorități, colegi, antrenori și prieteni.
Ceremonia oficială s-a desfășurat în sala sportivă unde Vadim a făcut primii pași pe saltea. Aici, autoritățile locale și reprezentanții școlii sportive au ținut discursuri de felicitare și recunoștință, iar sportivului i-au fost înmânate diplome, flori și premii simbolice.
La Campionatul Mondial U-17 desfășurat la Atena, Grecia, Vadim Țarălungă a cucerit medalia de bronz, după o victorie spectaculoasă în finala mică împotriva sportivului din Iran , categoria de până la 45 kg.
Pe parcursul competiției, el a mai învins pe sportivi din India și Bulgaria. Performanța sa completează medalia de bronz obținută anterior la Campionatul European tot în acest an.
Rezultatele lui Vadim reflectă nu doar talentul său, ci și susținerea unei întregi echipe: părinți, antrenori, colegi, comunitate. Deplasarea lotului național în Grecia a fost sprijinită financiar de Ministerul Educației și Cercetării.
În încheierea ceremoniei, Vadim a făcut un gest simplu, dar puternic: florile primite le-a înmânat părinților săi – cei care i-au fost mereu aproape în lupta pentru performanță.
Rezultatele lui Vadim reflectă nu doar talentul său, ci și susținerea unei întregi echipe: părinți, antrenori, colegi, comunitate. Deplasarea lotului național în Grecia a fost sprijinită financiar de Ministerul Educației și Cercetării.
În încheierea ceremoniei, Vadim a făcut un gest simplu, dar puternic: florile primite le-a înmânat părinților săi – cei care i-au fost mereu aproape în lupta pentru performanță.
Vadim Țarălungă – nume de luptător, inimă de campion. Din sala sportivă de la Soroca, pe podiumul mondial din Atena. Moldova are viitor!
Zeci de tineri au venit, în această dimineață, pe Stadionul Municipal Soroca, pentru a celebra Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice. Evenimentul a început la Cetatea Soroca, unde a fost dat startul unei curse de alergare, până la stadion.
La stadion, au fost amenajate mai multe zone, unde antrenorii le-au prezentat celor interesați 9 probe sportive, printre ele - lupta națională „Trânta”, atletism, baschet, volei, fotbal, joc de dame, ridicarea greutății și tracțiuni la bară fixă. Tinerii și micii sportivi, au avut ocazia să interacționeze cu sportivi de performanță.
Sportul înseamnă viață ne-a mărturisit și Daniela, care din prima la susținut pe fiul său, care a ales să facă fotbal. Și antrenorii recomandă practicarea sportului de la mic până la mare, deoarece sportul îmbunătățește starea fizică și mentală. Nelipsiți erau și lucrătorii medicali, ca în caz de urgență să intervină rapid.
Autoritățile au oferit diplome, cupe și premii bănești, menționând că susțin sportul și investesc în viitorii campioni. Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice a fost organizată de Consiliul Raional Soroca, Primăria municipiului, Serviciul Tineret și Sport și Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.
Tradițional, la Soroca, s-a desfășurat Campionatul Raional „Cupa Președintelui raionului Soroca” la volei feminin, ediția 2025, organizat de către Secția Tineret și Sport din cadrul Aparatului Președintelui raionului Soroca, în comun cu Agenția Teritorială Olimpică și Sportivă. Președintele raionului, Veaceslav Rusnac, a deschis Campionatul și a menționat importanța implicării active în susținerea modului sănătos de viață a tinerilor, dar și a apreciat dedicația acestora, în promovarea imaginii raionului Soroca.
În cadrul competiției, au participat 6 echipe. Rezultatele înregistrate de către arbitri, au clasat participanții, pe următoarele locuri: Locul III – selecționata comunei Nimereuca, Locul II – Liceul Teoretic "Constantin Stere"; iar pe locul I s-a clasat echipa Liceului Teoretic "Petru Rareș".
Câștigătorii, au fost decernați cu Diploma Președintelui raionului, premii bănești și cupa mult așteptată.
Ediția din acest an a Campionatului Republican la lupte greco-romane, a întrunit, la Soroca, circa o sută de sportivi din întreaga țară. Campionatul s-a desfășurat pe 30 martie, în sala Scolii sportive a municipiului.
La competiții, au participat la diferite categorii de greutate, sportivi din Bălți, Florești, Edineț, Rîșcani, Orhei, Chișinău și Soroca. Potrivit organizatorilor, luptătorii, au demonstrat o bună pregătire.
Pentru performanțe deosebite, sportivii, au fost menționați cu diplome, medalii și premii bănești din partea primăriei mun. Soroca.
„Cupa Președintelui raionului Soroca” la volei, ediția 2025 și-a desemnat câștigătorii. Pentru Cupă au luptat, 10 echipe din raion, care au dat tot ce au ei mai bun. Într-un final, locul IV la ocupat selecționată comunei Bulboci, pe locul III s-a clasat echipa Liceului Teoretic "Petru Rareș" Soroca, Locul II –Inspectoratului de poliție Soroca, iar locul I, la obținut selecționata "Soroca juniori".
Cupa a fost oferită de către Președintele raionului, Veaceslav Rusnac, care a adus un mesaj de felicitare participanților pentru implicarea activă în susținerea modului sănătos de viață, dedicație în promovarea imaginii raionului Soroca. Echipele câștigătoare au fost menționate cu Diploma Președintelui raionului și premii bănești.
Pagina 536 din 602