Moldova sărbătoreşte, astăzi, Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat. La Soroca Ziua Drapelului a prins deja rădăcini. Cele trei culori au fost omagiate solemn. Astfel, un tricolor de mărimi impunătoare a fost purtat pe principala stradă a orașului. Însoțiți de fanafară cu drapelul în mîini alaiul a pornit de la Colegiul de Arte Nicolae Botgros pînă în Piaţa Libertății.
Sorocenii spun că păstrează cu sfinţenie tradiţiile legate de simbolurile neamului.
La eveniment au participat Elevii Colegiul Mihai Eminescu, Colegiului Tehnic Agricol și a Colegiului de Arte Nicolae Botgros, dar și Colectivele artistice de la Centrul Speranța și ansamblul Nistrenii, care au prezentat un flash mob și dansuri tematice.Această sărbătoare are un scop educativ și pentru tânăra generație care se implică activ la desfășurarea acestor evenimente.
La activitatea consacrată Zilei drapelului au fost prezente și autoritățile locale, care au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova de primul Parlament. În data de 27 aprilie 1990, drapelul a fost arborat, pentru prima dată, pe cladirea Parlamentului. 20 de ani mai târziu, Legislativul a declarat această dată drept Ziua Drapelului de Stat.
Pe 1 iunie, țara noastră va fi gazda summitului Comunității Politice Europene. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit mai multe detalii despre eveniment, într-o conferință de presă.
MAIA SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA ”Moldova capătă respectul a tot mai multe țări ale lumii și este tratată ca partener egal. Evenimentul istoric care se va desfășura în țara noastră pe 1 iunie așază Moldova la masa de discuții a statelor europene, un loc pe care l-au câștigat pe merit cetățenii noștri. Pe 1 iunie, țara noastră va fi gazda summitului Comunității Politice Europene, un moment simbolic care reprezintă atât o recunoaștere internațională pentru țara noastră, cât și o responsabilitate imensă. Comunitatea Politică Europeană este un for înființat anul trecut, unde liderii europeni discută soluții la cele mai urgente probleme ale Europei, precum sunt securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.”
Astfel, la 1 iunie, în satul Bulboaca, în cadrul unui complex vitivinicol, Republica Moldova va găzdui pentru prima dată, aproximativ 50 de șefi de state și de guverne din Europa și oficiali ai Uniunii Europene.
Șefa statului a menționat că în cadrul evenimentului vor fi puse în dezbatere chestiuni legate de război și pace, dar și de viitorul Republicii Moldova, ca stat european.
Comunitatea Politică Europeană este o platformă pentru coordonarea politică între țările europene de pe întreg continentul. Scopul său este de a promova dialogul politic și cooperarea în probleme de interes comun, în vederea consolidării securității, stabilității și prosperității continentului european.
Comunitatea Politică Europeană a fost creată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron.
<iframe width="560" height="315" align="right" src="https://www.youtube.com/embed/aNdeZhjKK3Q" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe>Autoritățile locale vor putea implementa proiecte rapide, cu termen de finalizare de maximum 6 luni, și vor putea rezolva necesitățile urgente ale localităților prin lansarea programului „Satul European Expres”. De asemenea, va fi simplificată procedura de înscriere în concurs a proiectelor de dezvoltare regională și locală.
În acest sens, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, modificările necesare pentru eficientizarea gestionării mijloacelor financiare ale Fondului național pentru dezvoltare regională și locală.
Astfel, au fost stabilite 4 tipuri de apeluri de proiecte, unul din ele fiind inovativ - acesta se referă la apelurile de granturi mici, care se organizează într-un mod simplificat. Noul tip de apel oferă aplicanților posibilitatea să pregătească proiectele în termeni restrânși, cu un set minim de acte și să le depună pentru obținerea finanțării, a subliniat ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.
În raionul Soroca au fost și continuă să fie implimentate 18 proiecte de dezvoltare locală în cadrul Programului Satul European, cu valoarea totală a acestora, de aproximativ 68 de milioane de lei. Proiectele sunt implimentate în localitățile Ocolina, Schineni, Vasilcău, Rublenița, Rudi, Iarova, Dumbrăveni, Șeptelici, Racovăț, Zastînca, Dărcăuți, Volovița, Voloave, Vărăncău, Hristici, Oclanda, Holoșnița și municipiul Soroca.
Vizită importantă la Soroca. Consulul General al României la Bălți, Petrișor Ionel Dumitrescu, a venit cu o vizită de lucru.
Potrivit conducerii raionului, în cadrul întâlnirii, oficialul și-a arătat deschiderea față de Soroca, menționând că v-a contribui la atragerea investițiilor din fondurile europene, consolidarea parteneriatelor, atragerea și implementarea proiectelor transfrontaliere.
La fel a fost subliniat faptul, că activitățile în comun și colaborarea, vor apropia cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.
Consulul General al României la Bălți, Petrișor Ionel Dumitrescu, a venit și cu o noutate pentru copii din raionul Soroca. Acestea vor putea beneficia vacanțe în Taberele de odihnă pentru copii din România.
Președinta a menționat finalizarea a 100 de proiecte „Satul European” și lansarea unui program actualizat, numit „Satul European Expres”.
„În toate vizitele și discuțiile pe care le am cu oamenii în localitățile pe care le vizitez mi se spune despre necesități imediate. Am solicitat Guvernului ca în perioada imediat următoare să deschidă concursul pentru programul Satul European Express. Proiectul va îndeplini următoarele condiții: să permită localităților să implementeze proiecte rapide cu termen de finalizare de 6 luni și să rezolve necesitățile urgente ale localităților și să fie simplificată procedura de înscriere a proiectelor în concurs.
Cele 100 de proiecte finalizare în doar un an demonstrează angajamentul nostru de a îmbunătăți condițiile de trai ale moldovenilor de la un capăt în altul al țării. Sat cu sat Europa va ajunge în casele noastre”, a conchis Maia Sandu.
Pagina 474 din 619