Viermi în robinetul de apă potabilă. Așa susține că a găsit o locuitoare a orașului Căușeni care a observat de câteva zile că vasele pe care le umple cu apă sunt pline cu viermi.
Femeia spune că inițial nu a înțeles ce se întâmplă, dar după ce și-a scuturat filtrele de apă și-a dat seama că acestea sunt pline cu impurități și viermi care mișună prin cană.
Solicitați să de-a o explicație reprezentanții apă canal spun că de vină ar fi țevile care au grad depășit de uzură.
Cum să reglăm temperatura în regimul de iarnă : Astăzi, 16 noiembrie a fost lansată pe Facebook, platforma ECOlogic, ECOnomic. Platforma a fost creată în contextul crizei energetice din RM și își propune ghidarea cetățenilor în procesele de eficientizare energetică a locuințelor, precum și informarea cu privire la consecințele de mediu ale utilizării iraționale a resurselor energetice.
ECOlogic, ECOnomic, conține texte informative, reportaje video care ne învață cum să reglăm la regimul de iarnă geamurile termopan, cu ce ajută o folie de aluminiu în spatele caloriferului, cine sunt cei mai lacomi mâncători de energie electrică și cum să economisim.
ECOlogic, ECOnomic este creată de Asociația Jurnaliștilor de Mediu, de specialiștii în eficiență energetică și un grup de organizații de mediu din rep. Moldova, cu suportul Suediei.
Dat fiind faptul că abaterile săvârșite de șoferi și pietoni în traficul rutier și neacordarea priorității la trecere reprezintă unele din cauzele prioritare ce provoacă accidente pe drumurile publice, Poliția a intensificat acțiunile în stradă menite să responsabilizeze și să disciplineze atât pietonii, cât și conducătorii auto cu privire la respectarea regulilor de circulație. Astfel, astăzi, la Soroca, zeci de șoferi au fost trași pe dreapta de către Serviciul Poliției de Patrulare Nord.
Unii conducătorii auto staționați de polițiști au fost verificați și atenționați, iar alții au primit și amenzi.
”Am fost oprit pentru că pe bandă era un om, numai începuse a merge, nu socot că sunt vinovat.” ”La noi principalul să fie drept, dacă-l lovește… Și pietonii trebuie să aibă grijă.....”
Cât privește acordarea priorității la treceri, pietonii soroceni au păreri împărțite.
Poliţia acționează permanent pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, iar obiectivul principal al polițiștilor este prevenirea accidentelor rutiere. În context, inspectorii de patrulare au amintit conducătorilor auto despre respectarea regulamentului circulației rutiere, dar și pietonilor, care sunt deopotrivă participanți ai traficului rutier, că încălcarea regulilor de circulație constituie o contravenție.
ANDREI RUSU , ȘEF INTERIMAR AL SERVICIULUI PATRULARE SOROCA- FLOREȘTI: ”În municipiul Soroca a fost efectuată o campanie de informare a cetățenilor și aici vorbim despre modul de traversare a trecerilor de pietoni. Au fost informați pietonii despre modul cum traversăm strada, fiindu-le adus la cunoștință că strada se trece numai în locurile special amenajate, vorbim de trecerile de pietoni. Conducătorilor auto li s-a adus la cunoștință despre cedarea trecerii pietonilor. Au fost atrași la răspundere atât pietonii, cât și conducătorii auto fiind întocmite procese verbale cu puncte de penalizare. Totodată, au mai fost informați conducătorii auto despre întrebuințarea luminilor, fapt ce duce la diminuarea situației accidentare.”
Amintim că șoferilor care nu acordată prioritate pietonilor la trecerile pietonale le sunt aplicate amenzi de la 900 la 1500 de lei și patru puncte de penalizare, iar pietonii care traversează strada în locuri neautorizate riscă amendă de la 300 la 450 de lei.
Gimnaziul din satul Roșietici, raionul Florești, s-a înfrățit cu două gimnazii din comunele Vârlezi și Umbrărești din județul Galați, România. Înfrățirea a avut loc cu suportul Asociației Obșești „Orizonturi Rustice” din Bălți.
Datorită acordurilor de parteneriat și colaborare între aceste instituții, vor avea loc un șir de activități și proiecte comune. Astăzi, 16 noiembrie, a fost lansat proiectul, „Tradiții și obiceiuri locale” cu școala din comuna Umbrărești, iar mâine, va avea loc prima activitate cu școala din comuna Vârlezi, în cadrul proiectului „Educația ne unește”. Activitățile sunt organizate online, iar în cadrul acestor întâlniri virtuale gimnaziul Roșietici a fost reprezentat de către elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai comunității.
Potrivit administrației gimnaziului de la Roșietici, proiectele implementate își propun ca scop cunoașterea, păstrarea și promovarea tradițiilor și valorilor culturale. Proiectele au fost concepute în vederea găsirii celor mai eficiente modalități de stimulare a interesului elevilor pentru lectură și carte, dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru literatură, pentru tradiții și tot ce înseamnă adevărata valoare artistică, spirituală, civică și morală.
Activitatea ilegală a unui grup de persoane care au pus în aplicare o schemă ilegală de vânzare a produselor fără acte de proveniență în localitățile din nordul țării, în special municipiul Bălți, a fost deconspirată de Ofițerii din cadrul Direcției Investigații Nord
Marfa era adusă ilegal din Ucraina și depozitată în imobilele ce aparțineau membrilor grupului. Printre bunuri au fost depistate produse chimice (detergenți), cafea, țigări, băuturi alcoolice, otravă pentru șoareci, dar și diverse ambalaje și recipiente pentru realizarea lor în cantități mai mici.
În rezultatul mai multor percheziții efectuate în bunurile imobile și mobile ale figuranților au fost depistate și ridicate bunuri evaluate la peste 2 milioane de lei și mijloace bănești care se presupune a fi obținute din activitatea ilegală.
Totodată au fost efectuate două percheziții la doi agenți economici din mun. Bălți, în procesul cărora au fost depistate produse analogice.
O parte din marfa ridicată a fost expediată pentru efectuarea expertizei și prezentarea unui raport probatoriu pe caz. Persoanele suspectate, trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, locuitori ai municipiului Bălți sunt cercetați în stare de libertate.
Cazul a fost înregistrat și urmează a fi investigat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor
Pagina 346 din 603