La Soroca a fost instituită Comisia raională de monitorizare și coordonare a măsurilor de reducere a consumului de energie pentru perioada sezonului de încălzire 2022-2023. Comisia a fost instituită în cadrul ședinței ordinare a Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Soroca.
IURIE TĂNASE,VICEPREȘEDINTE R-NUL SOROCA ”Comisia are drept obligațiune să reglementeze folosirea agentului termic și a energiei electrice, în așa fel în cât să facem cât mai multă economie. În cazul în care nu vom economisi, se poate întâmpla să rămânem într-o zi fără lumină sau fără gaze.”
Iurie Tănase, care este și președintele comisiei, susține că a fost elaborat și un plan de acțiuni. ”Vom vizita întreprinderile, instituțiile și organizațiile să vedem în ce măsură se conformează cerințelor legale. Am toată încrederea că populația înțelege importanța faptului că trebuie să economisim. Sunt sigur că vom trece cu bine de această criză~.
Modificări se anunță și în graficile iluminării stradale pe timp de noapte. IURIE TĂNASE,VICEPREȘEDINTE R-NUL SOROCA ”Astăzi primarul orașului, Lilia Pilipețchi, ne-a informat că deja în Soroca lumina stradală este deconectată între orele 23.00- 05.00 dimineața, c-am în așa formulă vom acționa în satele și comunele raionului.”
Măsuri de reducere a consumului de energie, sunt luate și în clădirea Consiliului raional. Iurie Tănase, îndeamnă și populația raionului să economisească energia, pentru a ieși cu bine din criza energetică. ”S-o luăm de la simplu, să deconectăm lumina în odaie unde nu mai este nimeni și să deconectăm electrocasnicele atunci când nu mai avem nevoie de ele.”
Consumatorii din nordul țării vor plăti, pentru curentul electric 4,81 lei/kwh. Noul tarif va fi inclus în facturile pentru noiembrie.
Nivelul Nistrului ar putea crește în următoarele zile. Avertizarea vine de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Conform specialiștilor, în zona centralei de la Dubăsari, nivelul apei crește cu minim jumătate de metru. La nord, indicele ajunge la cel mult 3,2 metri. Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, au loc deversări masive la Dnestrovsk, Ucraina. Specialiștii de la Chișinău estimează că în unele zone apa va ieși în luncă. Fenomenul este prognozat pentru 17-20 noiembrie.
În următoarele zile vremea se răcește intens, iar ploile vor cădea în toată țară, anunță meteorologii.
Potrivit Serviciului hidrometeorologic, temperaturile se vor situa în limite normale pentru a doua parte din luna noiembrie. La Soroca șansele de precipitații vor fi ridicate, astfel ploi și lapoviță slabă vom avea până marți.
Vineri și sâmbătă, temperaturile vor fi de 1 grad ziua și -2 noaptea. Aceleași temperaturi pe timp de noapte se vor înregistra până miercuri. Duminică și la începutul săptămânii viitoare valorile termice ziua vor fi de -1 grad.
Încălcări ale legislației silvice depistate la Soroca
Inspectorii de mediu din Soroca, în cadrul raziilor efectuate în localitățile raionului, au depistat cazuri de tăieri ilicite în zona de protecție a fluviului Nistru din apropierea satului Egoreni, precum și 3 cazuri de încălcare a modului stabilit de recoltare a produselor lemnoase în localitățile Căinarii Vechi și Egoreni.
În privința locuitorului din Egoreni, care a tăiat ilegal 3 arbori de arțar cu diametrul la cioată de 20 cm, a fost încheiat proces-verbal, cu aplicarea amenzii în valoare de 2500 lei.
În privința persoanelor care au încălcat modul stabilit de recoltare a produselor lemnoase au fost încheiate 3 procese-verbale, cu aplicarea amenzilor în valoare de 500 și 1000 lei, -a relatat Maria Bencheci, inspector principal IPM Soroca.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește cetățenilor Conform legislației în vigoare, că defrișările ilegale se sancționează cu amendă de până la 5000 de lei pentru persoane fizice. Dacă responsabilă de acțiuni se face o persoană juridică, aceasta va plăti cel mult 25.000 de lei amendă.
Ieri, 16 noiembrie, ministrul economiei, Sergiu Gaibu şi-a anunţat demisia. Acest lucru a fost confirmat de prim-ministrul Natalia Gavriliţa în ședința Guvernului. Premierul i-a mulțumit ex-ministrului pentru activitatea în cadrul ministerului.
NATALIA GAVRILIȚA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: ”Îi mulțumim foarte mult pentru lucrul său. El a făcut anumite reforme foarte importante, în primul rând este vorba despre Organizația pentru dezvoltare antreprenorialului și 9 programe la care au fost pornite și formate în această organizație. Este vorba și despre Fondul de garantare a creditelor, a pus bazele fondului FACEM, bugetul instituției a crescut practic de trei ori. Am văzut și acele compensații care au fost acordate antreprenorilor pentru perioada de iarnă în procesul de producție; limitele la marja comercială; compensațiile la Prima casă.
Portofoliul ministerului va fi preluat de actualul deputat PAS, Dumitru Alaiba, președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. În discursul său Natalia Gavrilița a menționat prioritățile ministerului, printre acestea nu s-au regăsit însă crearea locurilor de muncă, majorarea întreprinderilor mici și mijlocii, lucruri prioritare pentru cetățeni.
NATALIA GAVRILIȚA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: ”Dumnealui va avea drept priorități concentrarea pe reglementare, ușurarea serviciilor pentru antreprenori; comunicarea cu antreprenorii în această perioadă, pentru a vedea cum funcționează mecanismele de compensare, reducerea pentru șomajul tehnic, reducerea orelor de activitate și evident tot ce ține de comunicarea cu publicul pe domeniul economic și prelungirea acestor programe care au fost demarcate.”
În aceeași ședință a guvernului, Natalia Gavriliţa, a mai anunțat că în această săptămână va fi numită în funcția de ministru al Mediului, secretarul de stat Rodica Iordanov.
Pagina 345 din 603