Acum un deceniu, în locul serelor „Anykščių Šiltnamiai” era doar un câmp fără apă, drumuri sau electricitate. Astăzi, pe 10 hectare cresc roșii și castraveți BIO care ajung în magazinele din toată țara și peste hotare, cu susținerea fondurilor europene. Investițiile, tehnologia și disciplina au transformat o idee curajoasă într-o afacere agricolă de succes, care arată cum sprijinul UE poate schimba radical soarta fermierilor.
Până la adearea Lituaniei la Uniunea Europeană fermierii și locuitorii din mediul rural, la fel ca cei din Moldova, aveau mai multe temeri: că nu vor putea fi competititivi, că piața europeană nu va fi loaială, că vor veni străini să le procure pământurile și multe altele. În realitate, Uniunea Europeană le-a creat mai multe oportunități. Un exemplu în acest sens este gospodăria agricolă „Anykščių Šiltnamiai”. Managerul ei, Paulius Andriejavas, își amintește că, acum 10 ani, a putut fonda compania, doar pentru ca aproximativ jumătate din bani au fost oferiți din fonduri europene.
Paulius ANDRIEJAVAS, director, „Anykščių Šiltnamiai”: ”Când am început, era acum aproximativ 10 ani, a fost o investiție în câmp gol. Nu existau electricitate, apă, drumuri. Doar un câmp unde am construit primele trei hectare de seră. Atunci am obținut primul mare ajutor din partea Uniunii Europene. Am primit aproape 50% din fondurile de investiții. Din 7 milioane de euro, 2,8 milioane au fost acordate de UE pentru modernizare, astfel încât acest sector să nu moară.”
În prezent serele gospodăriei „Anykščių Šiltnamiai” se întind pe un spațiu de 10 hectare, pe care cresc pomușoare, 2 tipuri de castraveți, lungi și scurți, și 11 soiuri de roșii. Anual aici sunt produse circa 4 tone de tomate și în jur de 6 mii tone de castraveți.
Paulius ANDRIEJAVAS, director, „Anykščių Šiltnamiai”:”Săptămânal aici cultivăm 100 de tone de castraveți scurți și 20.000 de castraveți lungi pe zi. La fel, recoltăm aproximativ 100 de tone de roșii pe săptămână. + C6419 de la 1.26 Toate eforturile sunt de dragul consumatorilor, pentru că oamenii solicită deja calitate și nu ceva de genul unei mașini care face drum o lună până la tejghea. Azi colectăm marfa, iar mâine este deja pe tejghea. Așa funcționează rețeaua.”
„Anykščių Šiltnamiai” arată ca un orășel în care totul este divizat pe zone. Ea are un ciclu de lucru anual, și nu sezonier cum este în Moldova. O parte din procese sunt manuale, altele – automatizate.
Paulius ANDRIEJAVAS, director, „Anykščių Šiltnamiai”: ”După cum puteți vedea, lucrările de colectare și îngrijirea sunt manuale. Legarea, răsucirea, Tot ce ține de îngrijirea plantelor, peste tot este lucru manual. Gestionarea serelor se face automatizat. Mă refer la menținerea microclimei, la irigare, la economisirea căldurii.”
Toate produsele companiei sunt crescute în regim BIO. În acest scop, ne spune directorul Paulius ANDRIEJAVAS, sunt adoptate mai multe măsuri de protecție. Angajații nu au voie să se deplaseze liber dintr-o zonă în alta. Situația în fiecare sector este monitorizată compiuterizat.
Paulius ANDRIEJAVAS, director, „Anykščių Šiltnamiai”: ”Vedeți, aceasta este protecția biologică. Acolo, în aceste căsuțe trăiesc insectele bune. Ele se răspândesc în sere. Avem și capcane. Pe ele ne uităm ce dăunători au intrat în seră. După asta agronomul decide ce protecție biologică să adopte. În acest sens, nu aplicăm niciun tratament chimic.
Plus la sistemul computerizat, în mod regulat, laboranții fac testări fizice.
Paulius ANDRIEJAVAS, director, „Anykščių Šiltnamiai”: ”Ea face parte din echipa agronomului. Acum măsoară valvele, verifică drenajul, ce procentaj este, câtă sare se conține, etc. Știți, cum spune agronomul nostru? Aici peste tot sunt pacienții noștri? În general, starea medie în spital este bună. Dar trebuie să înțelegem ce se întâmplă în fiecare secție separat. …În această seră, există 4 supapе, deci 4
