Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc mâine pe Sfântul Andrei. În ajun, fetele nemăritate fac vrăji pentru a-şi afla ursitul. Vrăjile au fost prezentate în cadrul tradiționalei ”Șezătoare în ajun de Sfântul Andrei”, organizată la Dubna, raionul Soroca. Șezătoarea a fost desfășurată în casa mare din casa muzeu, a regretatului Veniamin Apostol, actor, regizor și profesor.
În popor ,se păstrează tradiția coacerii cu o zi înainte de sărbătoarea Sfântului Andrei a unei turte din făină, apă și multă sare. Înainte de a merge la culcare, fetele trebuiau să mănânce turta, iar noaptea cel visat, era ursitul. O altă tradiție spune că cele care vor să afle cine le va fi soț, vor petrece noaptea în faţa unei oglinzi, în apropierea căreia sunt aprinse două lumânări. Cele mai multe dintre tradițiile legate de această sărbătoare, au legătură cu protecția împotriva spiritelor rele.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Femeile din raionul Soroca, vor avea acces la servicii medicale de calitate. În incinta Secției Consultative a Spitalului raional Soroca, a fost deschis un cabinet de colposcopie, dotat cu utilaje moderne pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin. Serviciile cabinetului au fost prezentate în cadrul unei ședințe, unde au participat medici de familie, ginecologi, dar și asistente medicale.
Cancerul de col uterin rămâne o problemă de sănătate majoră în R. Moldova. Anual, din cauza acestei maladii mor în jur de 160 de femei. Cele mai multe femei afectate sunt tinere cu vârsta de 35-45 de ani.
Specialiștii recomandă efectuarea screening-ului de col uterin o dată la 3 ani pentru toate femeile cu vârsta între 25 și 61 de ani. Acesta este gratuit și inofensiv.
Cabinetul de colposcopie a fost deschis datorită sprijinului Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Guvernului Marii Britanii și în colaborare cu Ministerul Sănătății. Cabinetul de la Soroca, a costat circa 600 de mii de dolari. În republică avem 12 astfel de cabinet medicale.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Pieton mai neobișnuit pe străzile municipiului Soroca. Pe rețelele de socializare, au apărut mai multe fotografii, cu o lebădă care se plimbă liniștită, pe trotuarele urbei. Pozele au fost făcute în preajma Cetății. Din comentarii, unii internauți susțin că s-au întâlnit cu ea și în preajma liceului ”P. Rareș”.
De câțiva ani, sorocenii, admiră păsările, care iernează pe râul Nistru. Potrivit Inspectoratul pentru Protecția Mediului, păsările obișnuiesc să ierneze pe lacurile și râurile din țară. Lebăda este inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova, fiind considerată una din cele mai devotate vietăți.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Pentru luni, 11 decembrie, meteorologii prognozează la Soroca, cer noros și vreme caldă pentru această perioadă a anului. Noaptea ne așteaptă temperaturi de până la -3 grade Celsius, iar ziua, maximele se vor situa în jur de +1°C. Precipitații semnificative nu se prevăd. Vântul va sufla din direcție variabilă, de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +3 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -1 grad. În Sudul țării, vom avea parte de +5 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +1 grad.
Marți, cerul se menține noros, la Soroca, însă precipitații nu se prevăd. Ziua vom înregistra +2 grade, iar noaptea -2 grade C. Miercuri, sunt posibile ploi slabe. Termometrele vor indica +3 grade. Noaptea vom înregistra -2 grade.
Pe parcursul săptămânii vremea nu se va schimba esențial.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează consumatorii despre acțiunile de retragere din comerț a maionezei ”Provensal”, cu fracția masică de grăsime 67%, 1/250 ml, producător ÎM ”ALIMCOM” SA, mun. Chișinău, șos. Muncești 258.
Cauză înlăturării de pe piață a produasului alimentar este necorespunderea după indicii calitativi (prezența mucegaiului sub capacul ambalajului).
Astfel, operatorul din domeniul alimentar ÎM ”ALIMCOM” SA , în conformitate cu Legea nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor, va retrage de la distribuitori și din rețelele de comerț loturile de maioneză ”Provensal”, cu fracția masică de grăsime 67%, 1/250ml, ambalaj pet, cu data fabricării 09.11.2023 și 14.11.2023.
Informații despre produs:
Denumirea produsului: Maioneză ”Provensal”, cu fracția masică de grăsime 67%, 1/250 ml, ambalaj pet
Data fabricării: 09.11.2023 și 14.11.2023
Producător: ÎM ”ALIMCOM” SA
Motivul retragerii: Prezența mucegaiului sub capacul ambalajului
Persoanele care au achiziționat aceste produse sunt rugate să nu le admită în alimentație și sunt în drept să le returneze unităților de comerț, de unde au fost procurate.
În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea și reducerea riscurilor asupra sănătății umane.
Operatorii care nu au luat măsuri de retragere a acestora de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică.
Totodată, Agenția îndeamnă consumatorii care au depistat produse neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, să depună petiție la subdiviziunile teritoriale ANSA , la numărul unic 0(22) 26 46 43; Linia Verde: 0 800 800 33; Viber: 067675544;
Acțiunea este în desfășurare
O iarnă cu tradiții și obiceiuri frumoase, se așteaptă la Soroca. Autoritățile locale organizează pe 25 decembrie un Festival ”V-am ura, v-am tot ura”, dar și un ”Iarmaroc de Crăciun”. Toate detaliile ce țin de organizarea festivității, au fost punctate în cadrul unei ședințe de lucru a comitetului organizatoric. Evenimentul, va începe cu ”O poveste de Crăciun” prezentată de teatrul de păpuși ”Scăpărici”, după care va urma o paradă a măștilor.
Festivitatea va include acte de binefacere, jocuri distractive și multă voie bună, spun organizatorii.
Festivalul ”V-am ura, v-am tot ura”, din cadrul ”Iarmarocului de Crăciun”, este organizat de către Consiliul raional Soroca, Secția Cultură și Turism, dar și Primăria mun. Soroca.
Detalii în materialul video
Evaluare utilizator: 5 / 5
Vineri, 8 decembrie, vremea va fi posomorâtă, la Soroca. Noaptea ne așteaptă temperaturi de până la -2 grade Celsius, iar ziua, maximele se vor situa în jur de -1°C.
Izolat vor cădea precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Pe alocuri se va forma ghețuș. Vântul va sufla din nord-est, de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +1 grad Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -1 grad.
În Sudul țării, vom avea parte de +3 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +2 grade.
Sâmbătă, la Soroca, cerul va fi noros, ziua vom întregistra -2 grade C, iar noaptea -4 grade.
Duminică, mercurul din termometre va indica +1 grad ziua și -4 grade noaptea.
Vremea va fi puțin mai rece, astfel, noaptea, la Soroca ne așteaptă temperaturi de până la -6 grade Celsius. Pe 6 decembrie, ziua, meteorologii anunță lapoviță, cu temperaturi de +1 grad.
Noaptea și dimineața izolat se vor crea condiții de formare a ceții. Vântul va sufla din sud-vest, de la slab la moderat.
În Centru, pe 6 decembrie, termometrele vor indica până la +3 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la 0 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de +5 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +2 grade.
Joi și vineri, la Soroca, se menține lapovița, iar mercurul din termometre va indica -2 grade ziua și -4…-2 grade noaptea.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Consiliilor electorale de circumscripție nivelul întâi Soroca anunță schimbarea sediului biroului electoral din centrul orașului.
Caldare Vladimir – președinte CECE Soroca
Șase persoane au fost reținute la Bălți în urma acțiunilor de urmărire penală desfășurate de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii de la Procuratura Municipală și Procuratura Anticorupție, oficiul nord, în cadrul mai multor dosare pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență. Este vorba despre un inspector principal al Secției de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Bălți, 3 instructori auto și doi intermediari care sunt suspectați de organizarea unei scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere.
Potrivit datelor anchetei, bănuiții ar fi acționat în comun pentru a aranja susținerea examenelor practice și teoretice pentru candidații la obținerea permiselor de conducere. În schimbul unor sume de bani, care variau între 450 de euro și 1000 de euro per caz, candidații primeau calificativul ”admis” la probele organizate de Secția de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Bălți. Din probatoriul administrat de CNA și procurori rezultă caracterul sistemic al actelor de corupție, comise de către bănuiți.
În cadrul perchezițiilor efectuate la oficiile SÎTCCA a mun. Bălți, precum și în automobilele și domiciliile bănuiților, au fost depistate și ridicate peste 71 de mii de euro, 357 de mii de lei, circa 2000 de dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.
Precizăm că urmărirea penală a fost pornită la 18 iulie 2023 pe faptul coruperii pasive, iar la 24 noiembrie curent au mai fost pornite alte 7 cauze penale pe fapte de corupere pasivă, activă și trafic de influență.
Anterior, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii au documentat scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere la filialele Edineț, Glodeni, Bălți și Chișinău. Mai multe persoane, inclusiv funcționari ai Agenției Servicii Publice (ASP), au fost reținute pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro.
Pagina 99 din 211