Începem săptămâna cu temperaturi generoase. La Soroca, pe 20 mai, vremea se încălzește ușor. Ziua, temperaturile vor ajunge la +21 de grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +7°C. Cerul va fi noros, dar nu va ploua.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +21 de grade, iar noaptea coboară până la +6 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +23 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +9 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +26 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +11 grade.
Marți și miercuri, la Soroca, cerul se menține noros, însă precipitații nu vor fi, anunță meteorologii. Termometrele vor indica maxime de până la + 22 de grade, iar minimile vor fi de +9…+10 grade.
De Ziua Internațională a Muzeelor, după renovare clădirii vechi, Muzeul de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din mun. Soroca, și-a redeschis ușile cu o nouă expoziție permanentă ”Cetatea Sorocii de ieri și de azi”.Oaspeţii şi vizitatorii au păşit în săli de expoziţii dotate modern unde au admirat mii de exponate.
Expoziţia cuprinde 3 mii de exponate, toate fiind prețioase spune directorul muzeului.Renovarea clădirii vechi a muzeului, dar și amenajarea expoziției permanente, a fost posibilă implimentării proiectului “Valorificarea patrimoniului Istorico - cultural al Regiunii”.
În cadrul evenimentului a avut loc un serviciu divin oficiat de un sobor de preoți în frunte cu episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu. Tot aici a fost desfășurat și un program artistic, cu participarea colectivelor din Soroca.
Scăpăm de vremea rece și avem parte de mai mult soare. Meteorologii anunță, la Soroca, pentru ziua de 17 mai, vreme mai caldă. Ziua, temperaturile vor ajunge la +17 de grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +5°C. Cerul va fi noros, dar nu va ploua.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +16 grade, iar noaptea coboară până la +4 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +19 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +7 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +21 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +9 grade.
Sâmbătă, la Soroca, maximele se vor opri la +17 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +7 grade și cerul va fi noros. Duminică, ziua, temperaturile vor ajunge la +21 de grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +8°C.
Locuitorii şi oaspeţii mun. Soroca au sărbătorit cu mult fast Ziua Europei. Evenimentul a avut loc în preajma vechii fortărețe. Reprezentanții diferitor instituții din oraş și raion au participat la o expoziție, fiecare prezentând ceva specific unei ţări membre a comunității europene. Astfel vizitatorii au putut descoperi mai multe din cultura şi tradițiile țârilor membre ale UE.
Cei care au vizitat cel puţin odată o ţară din Uniunea Europeană spun că şi-ar dori ca şi în Republica Moldova oamenii să trăiască la fel. Ei spun că integrarea, este unica soluţie pentru o viaţă mai prosperă.
Autoritățile locale, au vorbit despre sprijinul venit din partea Uniunii Europene, datorită căruia raionul și oraşul se dezvoltă. În cadrul evenimentului, participanții s-au bucurat de un spectacol de muzică, dans, dar și de bunătăți culinare europene.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Caz șocant în nordul țării. Un tânăr de 18 ani din satul Ustia, raionul Glodeni, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de omor și tentativă de omor, informează Poliția Republicii Moldova. Potrivit poliției, tânărul ar fi omorât o femeie de 74 de ani, iar pe un bărbat de 62 de ani, l-ar fi înjunghiat, după care l-ar fi închis într-un beci improvizat într-un câmp, pe care l-a acoperit cu pământ. Datorită intervenției operative a polițiștilor, bărbatul a fost găsit viu.
Victima a spus polițiștilor că la 11 mai, împreună cu suspectul au consumat băuturi alcoolice, după care între ei s-a iscat un conflict, în timpul căruia a primit o plagă și a fost închis în acel beci.
La fel, s-a stabilit că bănuitul a comis omorul în noaptea de 12 spre 13 mai. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar polițiștii și procurorii întreprind acțiuni de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele.
De Ziua Internațională a Familiei, șase cupluri din Soroca, care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, au fost premiate, de conducerea municipiului. Printre acestea se numără și familia lui Andrei și Sofia Vițalari, care s-au cunoscut la Soroca. Faptul că vor fi împreună pentru toată viața, l-au înțeles din prima clipă.
Acești 50 de ani, au fost cu de toate, cu bune și mai puțin bune, spune cuplu.
Un alt cuplu o altă istorie de dragoste. Un model este și familia lui Eugen și Ana Spinei, care s-au cunoscut la Chișinău.
Au crescut și educat doi copii, care le-au adus cinci nepoți, care sunt lumina ochilor și mândria buneilor. De Ziua Internațională a Familie, cuplurile au spus care este totuși secretul unei căsnicii trainice și fericite.
Cele șase cupluri, au primit diplome aniversare și câte un premiu bănesc în valoare de a câte o mie de lei.
Potrivit conducerii municipiului, premierea este o tradiție pe care Primăria și Consiliul Municipal, doresc să o continue și pe viitor.
Reținere ca în filme. Un șofer a ignorat cerințele polițiștilor și a accelerat, refuzând să oprească. După repetate avertismente, acesta a oprit pe un drum secundar. Incidentul a avut loc într-o localitate a raionului Orhei.
La volanul mașinii de marca BMW, se afla un tânăr de 25 de ani, locuitor al raionului Orhei, care nu deține permis de conducere. În timpul discuției, polițiștii au sesizat un miros puternic de alcool, fiindu-i solicitată tânărului testarea alcoolscopică. Pentru a nu fi documentat, acesta a încercat să ofere polițiștilor mită, cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale. Testarea alcoolscopică a stabilit că șoferul conducea în stare de ebrietate avansată.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Astfel, la data de 4 mai, bărbatul de 28 de ani, a venit de peste hotare în orașul Drochia unde a fost întâlnit de suspect care s-a dat drept verișorul femeii, cu pretextul că îl duce la ea. Acesta a urcat pe motocicleta suspectului și s-au deplasat într-o direcție necunoscută.
Ajunși în extravilanul satului Zgurița, la o clădire abandonată, suspectul a speriat bărbatul cu o armă asemănătoare celei de vânătoare, de model necunoscut, efectuând un foc vertical, după care a îndreptat arma în direcția victimei, cerându-i să-i predea toate bunurile și banii pe care îi are la el. Astfel, bărbatul a fost deposedat de bunuri și bani ce constituie echivalentul a 30 606,27 de lei. Apoi, l-ar fi legat la mâini și picioare de un pilon din beton, după care a plecat într-o direcție necunoscută. După câteva ore, victima a reușit să se dezlege și a ajuns într-un sat, unde a apelat după ajutor la săteni, aceștia anunțând imediat Poliția.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație efectuate de ofițerii, suspectul a fost identificat. Mai mult, oamenii legii au stabilit că acesta ar fi implicat și într-un caz de răpire de automobil, în noaptea de 6 spre 7 mai. Acesta ar fi pătruns într-o gospodărie din satul Șuri, de unde ar fi sustras un Mercedes Vito.
Pe 8 mai oamenii legii l-au reținut pe suspect, pe o stradă din capitală. De asemenea a fost ridicat și autoturismul răpit. La fel, s-a stabilit că bănuitul intenționa să părăsească ilegal țara. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru furt și jaf. Cazul este cercetat de oamenii legii.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pentru perioada 13-16 mai curent Cod Galben de înghețuri.
În orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse la suprafața solului se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1..-2°C.
Condițiile vremii sunt potențial periculoase. Fenomenele meteorologice prognozate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creșteri de niveluri în râuri, sunt obișnuite pentru teritoriul R. Moldova, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități socio-economice. Este posibilă vătămarea butonilor florali, florilor și rodului la culturile pomicole, mugurilor desfăcuți la vița-de-vie, plantelor răsărite (porumb, fasole, cartof, mazăre, tutun) și răsadului de legume.
Astfel pe 13 mai, vremea se răcorește ușor. La Soroca ziua, temperaturile vor ajunge la +15 de grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +4°C. Cerul va fi noros și în unele zone ar putea cădea ploi slabe.
În Centru, termometrele vor indica până la +16 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +6 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +18 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +8 grade.
Marți și miercuri, la Soroca, vom înregistra +14 grade ziua și +4 grade noaptea.
În ziua de 9 mai, Republica Moldova sărbătorește Ziua Victoriei. La Soroca, în Piața Libertății, a avut loc un miting și depuneri de flori pentru a comemora cei 79 de ani de la Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Printre participanți s-a numărat și Maxim Raevschi, în vârstă de 96 de ani, unicul veteran de război din raionul Soroca care a rămas în viață. Acesta a subliniat importanța păcii pentru viață.
Zeci de locuitori ai orașului, purtând portrete ale eroilor și flori în mâini, s-au adunat pentru a marca această zi a victoriei. Printre aceștia s-au numărat și cei care au ales să poarte panglica Sfântului Gheorghe, o acțiune interzisă prin lege în țară.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Apărării, aproximativ 260.000 de moldoveni s-au înrolat în Armata Sovietică în timpul războiului, dintre care 69.000 au căzut pe câmpul de luptă. Această zi rămâne una de amintire și recunoștință pentru sacrificiile făcute în numele patriei.
Pagina 74 din 205