Accident grav la Sîngerei. Un cuplu a ajuns pe patul de spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit în poarta metalică a unei gospodării. Accidentul a avut loc în seara zilei de 26 ianuarie.
Potrivit poliției, șoferul de 44 de ani, care conducea un Volvo, a pierdut controlul asupra volanului, automobilul a derapat de pe traseu și s-a izbit într-o poartă metalică. Din imagini putem observa cum mașina lovește puternic poarta și ajunge în curtea unui gospodar.
În urma impactului, conducătorul auto, dar și soția acestuia de 31 de ani, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.
Poliția a deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Vremea rămâne rece și am putea avea parte de lapoviță și câțiva fulgi de nea. Pe 27 ianuarie, temperaturile vor urca până la 3 grade cu plus. Noaptea, temperaturile vor fi negative, termometrele indicând până la -5 grade. Pe întreg teritoriul țării, cerul va fi înnorat, iar presiunea atmosferică va fi normală.
Seara şi pe parcursul nopții va cădea lapoviță și va ninge pe arii extinse. Totodată, s-ar putea forma ceață. Vântul va sufla din sud-est, de la slab la moderat.
La Soroca, astăzi și mâine este prognozată lapoviță slabă, temperaturile maxime se vor situa între 0...+1 grad, iar noaptea coboară până la -2.
În Centru, termometrele vor indica +1...+4 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -3...-1 grad.
În Sudul țării, vom avea parte de +2...+5 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi -1...+2 grade.
Gata cu întunericul pe timp de noapte, pe stăzile a încă patru localități din raionul Soroca. Este vorba de satele Schineni, Vasilcău, Ocolina și Rublenița, unde au fost reabilitate sau instalate sisteme de iluminat public. Lucrările au fost realizate în cadrul Programului „Satul european”. Pe lângă aceste patru localități din Soroca, de iluminat stradal au beneficiat și alte 12 localități din întreaga țară. Lucrări ce au costat circa 11 milioane de lei, bani alocați din Fondul National pentru Dezvoltare Regională și Locală. Ca rezultat, aproximativ 20 de mii de cetățeni beneficiază de lumină și siguranță pe străzi.
Cel mai recent, o rețea de iluminat public, cu suprafața de peste 7 km, a fost reabilitată în satul Criva, raionul Briceni. Astfel, 8 străzi din localitate au fost conectate la sistemul de iluminat public. Rețeaua cuprinde peste 100 de corpuri de iluminat de tip LED, ce asigură vizibilitate și siguranță pentru circa 1600 de locuitori ai satului.Proiectul a costat circa 515 mii de lei.
Documentul unic de program pentru anii 2022-2023, cuprinde 43 de proiecte ce prevăd instalarea iluminatului public. Programul Național „Satul european”, include 490 de proiecte de dezvoltare locală.
Pe Aleea Clasicilor din parcul ”Mihai Eminescu” din Soroca, va fi edificat un bust în memoria marelui poet Dumitru Matcovschi. Decizia a fost aprobată la ședința Consiliului raional. Cheltuielile pentru edificarea bustului şi amenajarea terenului aferent vor fi acoperite din bugetul raional, acestea constituie circa 300 de mii de lei.
NATALIA BEVZA, ARHITECT-ȘEF RAIONUL SOROCA:
”În urma concursului petrecut în octombrie, a fost determinat câștigătorul, este vorba de o echipă de sculptori din Chișinău. Lucrările ar putea începe în luna februarie. Bustul poetului va fi amplasat în preajma bustului lui Grigore Vieru.”
Potrivit arhitectului-șef, noul bust va fi din bronz și va avea înălțimea, busturilor existente.
NATALIA BEVZA,ARHITECT-ȘEF RAIONUL SOROCA:
”Materialul postamentului va fi din piatră de la Cosăuți, iar însăși bustul din bronz ca și celelalte existente. Sperăm să fie finalizate lucrările până la ziua în care este comemorat poetul, adică pe data de 26 iunie.”
Sorocenii, salută ideea autorităților și susțin că prin promovarea culturii trăiește un popor.
”Consider că este o ideie foarte bună, deoarece Dumitru Matcovschi este o personalitate marcantă.”
”Foarte binevenit va fi bustul. Dumitru Matcovchi este o personalitate pentru toți locuitorii țării, literatura sa este citită și de vârstnici și de generația tânără.” ”Este un loc potrivit și e bine când promovăm cultura.”
De-a lungul anilor, Dumitru Matcovschi a editat peste 50 de volume care includ poezii, proză, dramaturgie, în limbile rusă, franceză şi lituaniană. Operele sale au răsunat pe scenele teatrelor din țară, iar poeziile au fost puse pe note muzicale de compozitori ca Eugen Doga şi Ion Aldea-Teodorovici.
Poliţiştii de frontieră au reținut doi tineri ucraineni care au trecut în mod fraudulos frontiera din Ucraina în Republica Moldova.
În rezultatul unui schimb de informații între autoritățile de frontieră moldo-ucrainene, în seara zilei de 23 ianuarie 2023, polițiștii de frontieră au acționat în zona de responsabilitate a SPF Larga pe linia prevenirii și combaterii a ilegalităților frontaliere. În context, în apropierea localității Larga, patrula Poliției de Frontieră a surprins prin sistemul fix de observare două persoane care se deplasau grăbit, pe jos, dinspre Ucraina spre interiorul țării.
Fiind confirmat faptul trecerii ilegale a frontierei de stat, s-a purces la somarea și interceptarea peroanelor. La fața locului a fost stabilit că sunt doi cetățeni ai Ucrainei în vârstă de 25 și 34 ani.
În cadrul procedurilor de documentare a străinilor, aceștia au solicit azil pe teritoriul Republicii Moldova.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.
Mulțumiți și nu prea, asta spun sorocenii despre compensațiile pe care le primesc la energia electrică și gaz. Cei mai mulți susțin că au avut așteptări mai mari după ce s-au înregistrat pe platforma compensații.gov.md. În timp ce unii sunt mulţumiţi de gradul de vulnerabilitate acordat şi de alocația primită, alții sunt de părerea că mai bine erau prețurile mai mici și nu aveau nevoie de ajutor la contor.
Detalii în reportajul video.
Șoc pentru o bătrână de 70 de ani din Soroca. Femeia a fost bătută în propria casă și jefuită de 2600 de lei.
Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în noaptea de 17 spre 18 ianuarie. Femeia a povestit polițiștilor că individ necunoscut a pătruns în locuința sa, prin forțarea geamului, după care i-ar fi aplicat mai multe lovituri pe suprafața corpului și a sustras deschis suma de 2600 de lei.
În rezultatul investigațiilor efectuate de polițiști, la scurt timp persoana suspectată în comiterea infracțiunii a fost identificată. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani din Soroca, care nu este la prima abatere de la lege. Acesta anterior a fost judecat și și-a ispășit pedeapsa pentru infracțiuni patrimoniale.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Conform legii penale, persoana vinovată de comiterea infracțiunii de „Tâlhărie” riscă pedeapsă cu închisoare de la 8 la 10 ani.
Șase persoane sunt reținute și altele șase cercetate în libertate în urma perchezițiilor de amploare la sediile Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură. Perchezițiile au avut loc la 68 de adrese. Totodată, 24 de suspecți urmează a fi recunoscuți și audiați în calitate de bănuiți. Detaliile au fost oferite de procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unui briefing de presă.
VERONICA DRAGALIN,PROCUROR-ȘEF PROCURATURA ANTICORUPȚIE: "Au fost efectuate 68 de percheziții în care sunt vizați angajați ai AIPA din Bălți și Comrat, administratori de SRL-uri, primari și terțe persoane. Percheziții au avut loc în Glodeni, Sângerei, Comrat, Chișinău, Râşcani, Bălți, Fălești și Drochia."
Directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, susține că principalii beneficiari ai schemei sunt primari care, prin persoane interpuse, ar gestiona activitatea unor gospodării țărănești.
IULIAN RUSU, DIRECTOR CNA: ”Am depistat întâi de toate o schema prin care 10 la sută din fondurile oferite, erau transferate illegal prin diferite mijloace. Sumele ajungeau la 150 de mii de lei, per contract de supvenționare. Într-un alt episod au fost depistat un prejudiciu de 3,5 milioane de lei.”
Persoanele vizate sunt cercetate pentru abuz de putere şi de serviciu, trafic de influenţă, corupţie şi spălare de bani.
IULIAN RUSU,DIRECTOR CNA: ”Rezultatele preliminare din cadrul perchezițiilor, care sunt încă în desfășurare, arată că oamenii legii au ridicat 350.000 de lei, 10.000 de euro, 2.000 de dolari, 13 telefoane mobile, 3 blocuri de sistem, un notebook și 2 arme care erau deținute fără permisul necesar de portarme.”
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au percheziționat birourile şi domiciliile mai multor angajați ai Agenției de Intervenții şi Plăţi pentru Agricultură, dar şi a unor agenţi economici.
Reprezentanții Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură, neagă orice implicare a angajaților în acțiuni ilegale în procesul de acordare a subvențiilor.
Gata cu sărbătorile de iarnă, bradul din Piața Libertății de la Soroca, a fost scos. Mai mulţi muncitori de la serviciul de înverzire și amenajare au dat jos sutele de globuri și au demontat luminițele de pe brad. Acestea au fost puse, cu mare grijă, în saci pentru a fi păstrate până la anul.
MUNCITOARE: ”De la ora 8.00 lucrăm, strângem jucăriile de pe brad. Sărbătorile s-au terminat și bradului i-a trecut vremea.”
Potrivit șefului de la amenajare, jucăriile, dar și accesoriile de sărbătoare, vor fi duse la depozit.
ALEXEI PATRAȘCU,ȘEF SERVICIUL DE ÎNVERZIRE ȘI AMENAJARE, SOROCA: ”Odată cu finisarea sărbătorilor de iarnă, de către serviciul de amenajare a început despodobirea orașului. La moment demontăm bradul din Piața Libertății. Instalațiile care au fost folosite, dar și accesoriile, vor fi duse la depozitul serviciului. Masa lemnoasă va fi oferită persoanelor vulnerabile.”
Părerea sorocenii s-a împărțit astăzi la vederea demontării pomului.
”A fost frumos, au trecut sărbătorile, păcat că zăpadă nu am avut. Sănătate și pace să avem în țară.”
” Cu toate scumpirile acestea, nu mi-a fost de loc de Moș Crăciun.”
Bradul care a stat în centrul sărbătorilor de iarnă de la Soroca, a măsurat 17 metri și a fost cumpărat de către autorități cu 15 mii de lei de la un locuitor din municipiu
Pagina 161 din 211