Luni, Iunie 15, 2026
Foto Moldova 1
Categorie: Social

Meteorologii anunță cer noros la Soroca, dar fără precipitații, pentru ziua de luni, 23 octombrie. Vremea se va răcori ușor, astfel că termometrele vor indica până la +20 de grade Celsius. Noaptea, termometrele vor arăta până la +8 grade. 

Vântul va sufla din vest, de la slab la moderat.

În Centru, termometrele vor indica până la +22 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +10 grade.

În Sudul țării, vom avea parte de circa +24 de grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +12 grade.

 Marți, la Soroca, vom înregistra +19 grade C. Noaptea termometrele vor arăta până la +8 grade. 

Miercuri, temperaturile se mențin aceleași, însă meteorologii prognozează ploi slabe.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Republica Moldova va trece și în acest an la ora de iarnă. Trecerea se va face în noaptea de sâmbătă, 28 octombrie, spre duminică, 29 octombrie. Acele ceasornicului vor fi date în urmă cu o oră.

Astfel, ora 4:00 devine ora 3:00. Ultima zi de duminică din luna octombrie va fi cea mai lungă din acest an, având 25 de ore. 

Specialiștii susțin că schimbarea orei afectează organismul uman și, de obicei, este nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta. Totodată, medicii spun că procesul poate aduce stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie.

Pentru a trece mai ușor peste perioada de acomodare, sunt recomandate exerciții moderate și este important să fie păstrat regimul de somn.

Moldova a recurs la trecerea la ora de iarnă din anul 1979, pentru a folosi optim lumina naturală cu scopul de a reduce iluminatul artificial. Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă are loc în 70 de țări cu respectarea diferenței de fus orar.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

 

Temperaturi generoase pentru octombrie. Cu toate că la Soroca sunt prognozate ploi slabe, termometrele vor indica până la +23 de grade Celsius. Noaptea, termometrele vor arăta până la +8 grade. 

Se prevăd ploi slabe în toată zona de nord a țării, iar vântul va sufla de la slab la moderat.

În Centru, termometrele vor indica până la +25 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +10 grade.

În Sudul țării, vom avea parte de circa +27 de grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +12 grade.

Sâmbătă meteorologii anunță la Soroca, cer noros cu +28 de grade, în termometre. Noaptea mercurul din termometre va indica +11 grade.

Duminică, revin ploile slabe, iar termometrele vor indica până la+25 de grade ziua și +11 grade noaptea.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Odată cu începerea campaniei electorale pentru scrutinul din 5 noiembrie, Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Soroca nr. 29, a organizat o ședință în care reprezentanții formațiunilor politice, candidații independenți și instituțiile mass-media, au avut de semnat Codul de conduită. Înainte de a fi semnat, codul a fost dat citire.

Documentul este o convenție încheiată între partide, blocuri electorale, precum și instituțiile mass-media privind modul de desfășurare și de reflectare a campaniei electorale care exclude lezarea demnității şi imaginii concurenților electorali.

Președinta Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Soroca, a îndemnat concurenții, la  desfășurarea unei  campanie electorale decentă și transparență.

În raionul Soroca sunt 160 de candidați la funcția de primari. Pentru funcția de consilieri raionali, și-au depus dosarele 265 de candicați, iar pentru funcția de consilieri locali, 1663 de candidați.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Proiectul „InFORMARE pentru angajare pe piața muncii”, dă primele roade. 23 de persoane vulnerabile din raioanele Soroca, Drochia și Dondușeni, urmează să fie angajate în câmpul muncii. Proiectul este realizat de AO „Casa Speranțelor” din Soroca în parteneriat cu AO „Consult Service” din Drochia și AO „Zorile Nord” din Dondușeni.

Pe parcurs a 18 luni, în cele trei raioane, au fost organizate mai multe activități de informare. A.O ”Casa Speranțelor” a elaborat și un studiu de analiză a pieții muncii, în raioanele Soroca, Drochia și Dondușeni

Printre beneficiarii proiectului se numără și Mihaela, mama a trei copii, dintre care unul este cu nevoi speciale. Cu un certificat de calificare profesională eliberat de Ministerul Educației și Cercetării, s-a făcut și Elizaveta, o tânără de 19 ani, refugiată din Ucraina.

În cadrul proiectului a fost implicată și administrația publică locală, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei, dar și agenți economici. Proiectul este susținut financiar de Uniunea Europeană.

Proiectul „InFORMARE pentru angajare pe piața muncii” face parte din cadrul unui proiect mai vast ”Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Accident grav în centrul municipiului Soroca cu implicare unui microbus de rută. Potrivit polițiștilor un bărbat de 51 de ani, conducând automobilul de marca Volkswagen, din motive necunoscute ar fi pierdut controlul asupra volanului. În rezultat acesta a tamponat un microbuz de rută de model Mercedes-Benz care staționa la o stație de așteptare, la volanul căruia era un alt bărbat de 51 de ani.

În urma accidentului rutier, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie care se afla în spatele microbuzului și altele două care erau în calitate de pasageri în interiorul transportului public. Victimele fiind transportate la Spitalul Raional Soroca.

Ambii șoferi fiind supuși testării alcoolscopice, s-a stabilit că aceștia nu erau în stare de ebrietate la volan. Actualmente polițiștii întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Jumătate de secol împreună. Un cuplu din Căuşeni a celebrat nunta de aur ca pe vremuri, cu o caretă de epocă. Luată de acasă, cu trăsura alba, trasă de doi cai, mireasa a fost plimbată prin tot orașul. Astfel careta, a atras toate privirile trecătorilor. Unii au făcut poze, alții au ciocnit șampanie cu mirele și mireasa.

Cuplul Gheorghe și Melania Gogu, este vestit în regiune ca buni producători agricoli. Ajunși la nunta de aur, cuplul susține că doar cu răbdare și susținere, le reușești pe toate în viața.

Pentru a celebra evenimentul, cuplul și-a adunat rudele și au marcat nunta de aur, așa cum se cuvine. Familia Gheorghe și Melania Gogu din orașul Căușeni, au crescut și educat trei copii.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

O șoferiță s-a dat în spectacol, culcându-se pe asfalt, în fața polițiștilor, după ce a fost stopată fiindcă conducea haotic. Incidentul a avut loc la Glodeni.

Potrivit Poliției, în timpul documentării, șoferița de 45 ani a avut un comportament suspect și nu s-a subordonat cerințelor legale ale polițiștilor. La solicitarea repetată a inspectorilor de patrulare de a fi supusă testării alcoolscopice, aceasta a refuzat.

AMBIANȚĂ șoferița

Șoferița este documentată penal pentru refuzul de la testarea alcoolscopică. Automobilul a fost transportat la parcarea specială. Potrivit Poliției, femeia riscă anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

n cadrul SIS există un grup care utilizează ilegal funcțiile și posibilitățile operative ale instituției în realizarea scopurilor ilegale de discreditare a persoanelor. O spune Alexei Serebreanschi, colonel rezervă SIS, fost șef al spionajului extern.

Într-o conferință de presă la IPN, Alexei Serebreanschi a dat o listă de persoane – Esaulenco, Gumeniuc, Racoviță, Cuzmin, Ciumacenco, Pavliuc și Ojog – care ar fi implicate în intimidarea politicienilor, persoanelor publice și diplomaților străini, ațâțarea urii interetnice prin denigrarea minorităților naționale, gestionarea ilegală a Telegram canalelor anonime - așa ziselor „operațiuni secrete SIS de influență a mediului electronic”, divulgarea informațiilor secrete din cadrul SIS, inclusiv denigrarea președintei Maiei Sandu și a partidului PAS în anul 2020, acțiunile având loc sub conducerea lui Alexandru Esaulenco la comanda lui Igor Dodon.

 

Potrivit colonelului în rezervă SIS, în funcțiile-cheie ale instituției până în prezent se află persoane promovate pe timpul lui Igor Dodon. Acestea au creat o rețea criminală complicată, în care intră reprezentanți ai Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră, Procuraturii, MAI, precum și jurnaliști, politicieni, reprezentanți ai societății civile, formatori de opinie, avocați, afirmă Alexei Serebreanschi.

Această armată de oameni, spune el, este utilizată în și pentru îmbogățirea ilicită, cu utilizarea schemelor ilegale și asigurarea securității funcțiilor în cadrul SIS. Astăzi, coordonator al acestui grup este consilierul lui Igor Dodon, Artur  Gumeniuc, care prin intermediul cumătrului său, Sergiu Druță, actual vicedirector SIS, controlează toate procesele în cadrul SIS. „Gumeniuc, prin intermediul finilor și cumătrilor din organe de forță, este implicat în activități ilegale de contrabandă. Repet, Gumeniuc astăzi prin intermediul lui Sergiu Druță este conducătorul real al SIS”, a declarat Alexei Serebreanschi.

Potrivit lui, acest grup din cadrul SIS a încercat să-l discrediteze pe fostul director adjunct SIS, Alexandru Balan, prin intermediul Telegram canalelor anonime și postului de televiziune TV8, deoarece acesta a început demascarea crimelor în SIS.

La rândul său, Alexandru Balan, a cerut președintelui țării, președintelui Parlamentului și procurorului general să intervină și să stopeze ilegalitățile din SIS, în special ale „grupării criminale care se specializează în fabricarea și disimilarea în mass-media a știrilor false”.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Foto Moldova 1
Categorie: Social
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale VEST documentează patru cetățeni din India care au încercat să ajungă clandestin din Republica Moldova în România.
În cadrul unor măsuri pe linie de prevenire și combatere a ilegalităților în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni, polițiștii de frontieră au observat un grup de patru persoane ce intenționa să traverseze fraudulos granița. Grupul a fost reținut în noaptea de 14 octombrie 2023, în imediata apropiere de malul râului Prut. Cu ajutorul sistemelor speciale de supraveghere aeriană, patrula Poliției de Frontieră a reușit să rețină în flagrant cele patru persoane.
La fața locului au fost identificați patru cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani, pentru care există bănuială rezonabilă că intenționau să treacă ilegal frontiera moldo-română.
În prezent, autoritățile desfășoară cercetări amănunțite în cadrul acestui caz, având ca scop elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare conform legislației în vigoare.

Log in or Sign up