Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac a avut o întâlnire cu Președinții comunităților etnice slavonă, ucraineană, evreiască, a romilor, poloneză și armeană din raionul Soroca, fiind discutate problemele stringente și rolul acestora în armonizarea relațiilor interpersonale, consolidarea societății și aportul adus pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.
În cadrul întâlnirii au participat reprezentanți ai Centrului Rus de Cultură și Știință, filiala Chișinău, preşedinta Comunităţii Ruse din Moldova și conducătorul Centrului de Analitică și Informare a Consiliului coordonator al compatrioților ruși în Republica Moldova, aflați într-o vizită de lucru în municipiul Soroca cu prilejul Zilelor Scrisului şi Culturii Slave, marcată de etniile de origine slavă la finele lunii mai. La final, Președinții comunităților etnice din raionul Soroca pentru munca de consolidare a societății, au fost decernați cu Diploma Președintelui raionului.