Marți, Aprilie 21, 2026
Cadouri pentru 50 de copii, de ziua Internațională a Familiei

50 de copii din raionul Soroca s-au bucurat astăzi de cadouri oferite de agenți economici, instituții de stat și Rotary Club Soroca. Evenimentul a avut loc cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei. Copiii au scris scrisori în care și-au expus o dorință, iar astăzi visele lor au fost îndeplinite. Dorințele copiilor au fost realizate datorită agenților economici și angajaților instituțiilor care au citit scrisorile și au dăruit copiilor darurile mult așteptate. Printre cei care au adus bucurie copiilor a fost și deputata Aliona Pilipețchi.

Activitatea a fost organizată de Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei a Consiliului raional Soroca, Rotary Club Soroca, „Ziarul Nostru” și Centrul Raional pentru Tineret. Cu un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Familiei pentru toți cei prezenți au venit autoritățile locale. Atmosfera de sărbătoare a fost susținută de copiii de la Centrul de Creație a Copiilor și Adolescenților ”Speranța”, care  au venit cu poezii și cântece tematice.

Ziua de 15 mai a fost declarată "Ziua Internațională a Familiei" prin rezoluția adoptată la 20 septembrie 1993 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Log in or Sign up