Marți, Aprilie 21, 2026
Șaisprezece oficiali, dintre care nouă deputați, au încălcat legea pe 9 mai

Polițiștii au asigurat ordinea publică şi securitatea circulației rutiere pentru ca toate evenimentele publice petrecute pe 9 mai să se desfășoare în siguranță. În toată această perioadă, polițiștii au monitorizat procesul de desfășurare a acestor întruniri și au depistat mai multe încălcări ale legislației, precizează Unimedia.

Potrivit oamenilor legii, pe tot parcursul zilei, în cele peste 500 de locații din întreaga țară au participat în jur de 43 de mii de persoane.

180 de persoane au admis încălcări ale art. 365/5 din Codul Contravențional al Republicii Moldova. În 16 cazuri au fost vizați oficiali, 9 dintre care sunt deputați.

Au fost întocmite 15 procese verbale, înmânate 9 citații, iar 7 persoane au fost audiate. Restul persoanelor urmează a fi citate la Poliție pentru documentare.

De 9 Mai, la acțiunea „Regimentul Nemuritor”, dedicată Zilei Victoriei, organizată la inițiativa lui Ilan Șor, au participat aproximativ 50 de mii de oameni. 

Anterior, Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a avertizat cetățenii despre prevederile legale în timpul desfășurării întrunirilor publice și însemnele utilizate la evenimentele din 9 mai. Acesta a exemplificat însemnele care sunt permise și cele interzise, pentru care oamenii vor putea fi amendați.

Log in or Sign up