Marți, Aprilie 21, 2026
Doi ucraineni plasați în arest, după ce au introdus în țară  prin contrabandă peste 440.000 Euro

Oamenii legii au reținut la intrare în Cimișlia doi cetățeni ai Ucrainei, joi, care ar fi introdus ilegal în Moldova peste 440.000 euro.

 În aceeași zi, procurorii au solicitat și au obținut la Judecătoria Cahul plasarea în arest preventiv a acestora pentru 30 de zile, în vederea continuării obiective a investigațiilor.

 Cei doi sunt din regiunea Odesa a Ucrainei și au vârste de 32 și 39 de ani, cu activitate în transportul de pasageri și de mărfuri. După traversarea frontierei, primul din ei l-ar fi  contactat pe complicele, care la solicitarea acestuia a traversat și el hotarul ulterior. Activitatea infracțională a acestora a fost sistată grație intervenției polițiștilor, care în baza informației operative au staționat mijlocul de transport,  au documentat cazul și au ridicat cei peste 440.000 de euro, depistați într-un loc adaptat acestui scop, în automobilul cu care se deplasau.   

 Investigațiile în acest dosar de contrabandă continuă, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Log in or Sign up