Marți, Aprilie 21, 2026
Ce temperaturi vom avea în Săptămâna Mare?

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, e caracterizată de vreme variabilă cu valori cuprinse între un grad și maxime de 15 grade C.

Pentru ziua de luni izolat, vor cădea ploi de scurtă durată, iar valorile vor indica 12 grade ziua și minime de un grad noaptea.

Marți, la Soroca, maximele se vor încadra între 7 grade ziua și 3 grade noaptea, în această zi se prevăd ploi mai accentuate.

Ploile vor continua și miercuri, iar temperaturile se vor menține. Vântul va sufla din nord-vest slab până la moderat, izolat cu intensificări.

Începând cu ziua de joi, încetează ploile, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru această perioadă, iar valorile vor fi puțin mai ridicate, astfel, acestea vor atinge 10 grade Celsius ziua și 3 grade noaptea.

Vineri, cerul va fi variabil, iar termometrele vor indica 15 grade ziua și 3 noaptea.

Log in or Sign up