Sfânta Evdochia samarineana era din cetatea Iliopolei, care se afla în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întîi ea a dus o viaţă de desfrîu, atrăgînd la sine pe mulţi care o îndrăgeau pentru chipul ei frumos.
După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă. Fiind îndemnată de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot.
După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus la o mănăstire şi, în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea împăratului, care urmase la împărăţie după Traian, dar, înviind în chip minunat pe copilul acestuia, a fost lăsată în pace.
La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpînitorul Iliopolei, dar făcînd iarăşi minuni, a fost lăsată în pace. Iar pe vremea împărăției lui Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos.
Municipiul Soroca, se mândrește cu alte șase cupluri care au ajuns la Nunta de Aur. Primarul Lilia Pilipețchi, le-a oferit diplome de fidelitate cuplurilor vârstnice, care au împlinit cinci decenii de căsătorie neîntreruptă. Este vorba despre sorocenii:
Perechile de seniori, care au petrecut o jumătate de veac împreună, au primit câte o „Diplomă de fidelitate” și un premiu bănesc, în valoare de a câte o mie de lei. În acest fel, municipalitatea, a menționat că dorește să își arate recunoștința și prețuirea.
Starețul mănăstirii Cosăuți, rănit ieri cu un cuțit în curtea lăcașului sfânt, se află în stare gravă, dar stabilă, la spitalul din Soroca. Directorul instituției, Ella Ursu, menționează că părintele este conștient, vorbește, dar are nevoie de transfuzie de sânge.
„ În legătură cu pierderea masivă de sânge, pacientului i s-a transfuzat un volum mare de componenți sanguini. Administrația SR Soroca intervine cu rugămintea către toți oamenii de bună credință de a dona sânge pentru arhimandritul Ieronim pentru a-i salva viața. Vă așteptăm la Secția de Transfuzie a Sângelui a SR Soroca pe data de 12.03.2024 și 14.03.2024 de la ora 08.00. Împreună să facem o faptă bună”, se arată în mesajul Ellei Ursu.
Preotul a fost depistat cu un cuțit înfipt în spate în curtea mănăstirii Cosăuți din raionul Soroca, pe 10 martie curent. Potrivit oamenilor legii, suspect pe caz s-a dovedit a fi un localnic, care, căutat de polițiști, a fost găsit mort.
Meteorologii ne îndeamnă să nu uităm umbrela acasă, fiindcă se așteaptă ploi. Pe 11 martie, vremea se răcorește, la Soroca. Ziua, temperaturile vor ajunge la +8 grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +0°C. În toată țara sunt prognozate ploi slabe, iar vântul va sufla din direcție variabilă, de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +9 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +1 grad. În Sudul țării, vom avea parte de +12 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +4 grade.
Marți și Miercuri, la Soroca, sunt prognozate ploi. Termometrele vor indica până la +6 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +1 grad.
Un eveniment șocant petrecut la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Cosăuți, raionul Soroca, starețul mănăstirii, arhimandritul Ieronim, a fost descoperit zăcând într-o baltă de sânge în această dimineață, în jurul orei 08:00.
Potrivit portalului de știri pulsmedia.md, bazate pe susrse apropiate de anchetă, crima a fost comisă de către un localnic cu deficiențe mintale, care, timp de un an, a participat la toate slujbele ținute de preot.
Starețul Ieronim a fost înjunghiat din spate cu un cuțit, iar vestea tragică a generat șoc și consternare. Cadavrul presupusului făptaș, un tânăr de 26 de ani, a fost găsit spânzurat în pădure de un copac de pin. El a fost depistat de polițiști, care au utilizat o dronă pentru localizarea lui, la scurt timp după săvârșirea crimei.
Oamenii legii au descoperit mâinile și hainele făptașului murdare de sânge, la el a fost găsit și cuțitul, care se presupune că a fost folosit în atac.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Soroca nu au furnizat încă nicio confirmare oficială a acestei informații, deși sursele apropiate anchetei au adus primele detalii.
Evenimentul tragic ridică întrebări legate de securitatea în cadrul mănăstirii și stârnește îngrijorări cu privire la posibilele motive ale atacului
Pagina 173 din 619