Polițiștii anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani, realizată printr-un centru de apel din Chișinău. Timp de câteva luni, peste 50 de operatori telefonici au invitat mai multe persoane să investească în acțiuni financiare de pe așa-zise „burse de valori internaționale”.
Apelurile erau efectuate printr-un sistem de telefonie instalat de organizatori, prin care numerele de telefon erau falsificate. În așa mod, erau contactați potențiali clienți din Rusia, Kazahstan și state din Europa, ca să-i convingă să investească.
Suma investițiilor cifrează sute de mii de lei. Este de menționat faptul că centrul de apel a fost înființat pe numele persoanei interpuse din regiunea transnistreană, care de fapt nu conducea afacerea.
Au fost efectuate percheziții la centrul de apel din Chișinău, precum și la domiciliile administratorului acestuia și a superiorului responsabil de sala din care erau efectuate apelurile, bărbați cu vârste de 35 și 25 de ani. De acolo, inclusiv din automobilul administratorului, au fost ridicate șase calculatoare portabile, 20 de telefoane și înscrisuri. Procurorii i-au atribuit administratorului centrului de apel, statutul de bănuit. Investigațiile continuă.
Noutate bună pentru soroceni. Autoritățile locale, anunță pentru ziua de luni, 22 aprilie, deschiderea oficială a noului scuar, din partea de deal a orașului. Este vorba despre scuarul de pe str. V.Stroescu.
Potrivit autorităților, la eveniment vor fi prezenți mai mulți oficiali, dar sunt așteptați și cât mai mulți soroceni. Pe lângă tăierea panglicii, aici va fi prezentată o expoziție de pictură și va avea loc un mic program artistic. Începând cu ora 13.30, sunt invitați toți doritorii.
Reamintim că noul scuar, este amenajat în cadrul unui proiect cu suportul Programului „Comunitatea Mea”, finanțat de USAID
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare hidrologică, în contextul deversării apei din Lacul de acumulare Dnestrovsk. Astfel, în perioada 17-21 aprilie, pe sectorul Naslavcea - Dubăsari va continua creșterea nivelului apei în râul Nistru, iar în locurile joase este posibilă ieșirea apei în luncă.
În context, Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă. ️Totodată, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenului hidrologic prognozat, harta zonelor vizate va fi actualizată.
Menționăm că ieri, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de schimbare bruscă a vremii în perioada 17 - 18 aprilie. Avertizarea vine în contextul unui ciclon care trece în apropierea teritoriului Republicii Moldova. Astfel, potrivit meteorologilor, vor cădea ploi puternice, în raioanele de nord și centrale.
Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori, miercuri, 17 aprilie. Anterior fortăreața a fost închisă periodic, pentru efectuarea mai multor lucrări interioare și exterioare, care au fost deja finalizate.
Cu capcana „gura de lup” la intrare, două cazemate renovate și ziduri curățate, Cetatea Soroca își așteaptă vizitatorii și turiștii. În premieră, atât la intrare cât și într-un turn al cetății, au fost instalate câte un ascensor pentru persoanele cu dizabilități.
Cetatea va fi deschisă pentru vizitatori de la ora 08.30 și până la 17.30. Pentru adulți, prețul de intrare este de 30 de lei, iar pentru copii - 10 lei. Zilele de luni și marți, vor fi de odihnă.
Imagini desprinse parcă din povești. Aleea de castani de la Soroca, înflorește și în această primăvară. Zecile de arbuști, sădiți de-a lungul străzilor Ștefan cel Mare și Independenții, bucură privirile trecătorilor, iar mirosul îmbătător se răspândește prin tot orașul.
Acest bărbat ne-a spus că a colindat mai multe țări și orașe frumoase, moderne cu infrastructură dezvoltată, însă totuși, Soroca- este orașul care l-a marcat, cel mai mult.
Localnicii sunt mândri de orașul lor și susțin că Soroca, este printre localitățile cu cele mai frumoase destinații turistice, iar atunci când au oaspeți de peste hotarele țării, aceștia rămân plăcut uimiți în special, de natura verde a urbei.
Pagina 165 din 619