Astăzi, 17 noiembrie 2024, Eparhia de Soroca și Drochia a organizat un eveniment special de aducere a părticelelor din moaștele Sfintei Fericite Matrona, care au fost întâmpinate la intrarea în orașul Soroca, dinspre podul Bechir, de un alai de preoți și enoriași. Relicvele au fost duse cu solemnitate la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, unde credincioșii s-au adunat pentru rugăciune și închinare, marcând un moment de profundă credință.
Evenimentul a fost deschis printr-un serviciu divin condus de episcopul Ioan, care a adresat un mesaj emoționant credincioșilor. În cuvântul său, episcopul a spus:
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, prea Cucernice Părinte Secretar, cinstiți părinți, confrați împreună-participanți la această slujbă, dragi frați și surori creștine veniți din diferite localități ale raionului nostru și din celelalte raioane. Tradițional, la sfârșitul lunii noiembrie, în catedrala noastră Episcopală, Adormirea Maicii Domnului din Soroca, sunt aduse în procesiune și expuse spre închinare fragmente din moaștele Fericitei Maicii noastre, Matrona. Noi, creștinii ortodocși, îi cinstim pe sfinți și manifestăm evlavie față de acești bineplăcuți slujitori ai Domnului, care, prin viața lor curată, servesc ca modele de slujire și mărturisire a adevărului. Hristos a spus despre Sine: ‘Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.’ Sfinții, bineplăcuți lui Dumnezeu, au parcurs această cale, au mărturisit adevărul și au câștigat viața în Hristos.
Episcopul a subliniat că Sfânta Matrona este cunoscută în lumea ortodoxă și slăvită de creștini din numeroase țări, fiind iubită și respectată și de comunitatea ortodoxă din Moldova. Ne grăbim să îi aducem rugi în fața icoanei sale și, când avem posibilitatea, în fața raclei cu cinstitele sale moaște, rugând-o să ne ajute în drumul nostru duhovnicesc și să ne întărească în credință.
Episcopul Ioan a anunțat că slujba vecerniei și utrenia vor începe în această seară, iar dimineața următoare, la ora 07:00, credincioșii sunt invitați să participe la rugăciunile de dimineață, acatistul Sfintei Matrona, și mai târziu la Sfânta Liturghie Arhierească. În cadrul slujbei de mâine, vor fi cinstiți și Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia, în rânduiala liturgică.
Episcopul a încheiat mesajul adresând recunoștință tuturor celor prezenți pentru întâmpinarea relicvelor cu „cântare liturgică”. El a exprimat dorința ca rugăciunile Sfintei Fericite Matrona să aducă ocrotire și binecuvântare credincioșilor.
Astăzi, 16 noiembrie, locuitorii din Soroca s-au mobilizat de la primele ore ale dimineții pentru a sprijini Programul Național de Împădurire, printr-o amplă acțiune de plantare de puieți de salcâm. Cu entuziasm și determinare, zeci de voluntari, însoțiți de oficialități și angajați ai autorităților locale, au contribuit la această inițiativă menită să crească suprafața împădurită a regiunii.
La eveniment au participat președintele raionului, șefii direcțiilor locale, reprezentantul guvernului în teritoriu și funcționari din diverse servicii desconcentrate.
Alături de cei maturi, împreună cu părinții au fost observați și voluntari mai mici (copiii), care au spus că ajută pentru a fi frumos
Acțiunea s-a desfășurat în satul Racovăți, unde autoritățile locale au identificat și alocat aproximativ 100 de hectare de teren pentru împădurire.
Specialiștii de la Direcția Agricultură din Soroca au anunțat că, odată cu lansarea Programului Național de împădurire, ei au convocat mai multe întâlniri cu primarii din raion și iau îndrumat, să identifice mai multe spații adecvate, în localitățile ce le administrează, astfel încât proiectul să se extindă.
Hașiș și marijuana în valoare de circa 100 de mii de lei au fost capturate de oamenii legii în orașul Soroca, dar și în trei sate ale raionului. Ulterior, trei persoane bănuite de trafic de droguri au fost reținute.
Captura a fost precedată de percheziții cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger” la mai multe persoane în trei sate ale raionului, precum și în orașul Soroca, de unde au fost ridicați peste 30.000 lei care ar proveni din vânzarea de droguri, cartușe și arme deținute ilegal.
Cei trei bănuiți, printre care și furnizorul lor de droguri, au vârste de 36, 39 și 46 de ani. Anterior, aceștia și-au ispășit pedepsele cu închisoarea pentru trafic de droguri.
Atenție la sobele de încălzit. În perioada rece a anului, salvatorii recomandă prudență maximă pentru a evita situațiile nefericite. Salvatorii alături de polițiști și asistenți sociali, merg pe la casele oamenilor pentru ai informa despre măsurile esențiale de siguranță. Soroceanul Alic Adronic, spune că sursa de încălzire sunt cele două sobe construite și îngrijite de el. Se încălzește cu lemne, pentru că este mai ieftin, spune gospodarul.
Salvatorii au verificat starea sobelor, a echipamentelor electrice, dar și a instalațiilor cu gaz. Soba este sursa de încălzire și a lui moș Serghei. La cei 92 de ani ai săi, bărbatul aprinde focul în sobă odată pe zi, fiind ajutat de către asistenta socială.
Vizitele salvatorilor, urmăresc în special, familiile sau persoanele aflate în situații de risc. Salvatorii au depistat o mulțime de nereguli. Specialiștii au venit cu recomandări pentru a evita situațiile neplăcute.
Deși specialiștii avertizează în fiecare săptămână despre regulile privind exploatarea sobelor și aparatelor de încălzit, Direcția Situații Excepționale Soroca, înregistrează noi cazuri, în care au de suferit atât maturii, cât și copiii. Salvatorii și pompierii îndeamnă oamenii să manifeste responsabilitate și să respecte cu strictețe normele de securitate în viața de zi cu zi, iar în caz de situații de risc, să apeleze de urgență Serviciul 112.
Racla cu moaștele Fericitei Matrona vor fi aduse în municipiul Soroca. Acestea vor ajunge în data de 17 noiembrie. Într-o postare pe faccebok, episcopul de Soroca și Drochia, anunță că sfințeniile vor fi întâmpinate de preoții și credincioșii soroceni la intrarea în oraș, ora 15:00, Podul lui Bechir, iar mai apoi procesiunea se va îndrepta spre Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului.
Racla cu moaștele Fericitei Matrona vor fi expuse spre închinare în catedrală, până la data de 5 ianuarie 2025.
Pagina 101 din 602