Trei angajați ai Centrului de Plasament Temporar pentru Persoane cu Dizabilități Bădiceni, inclusiv directorul instituției, au fost plasați în arest preventiv și la domiciliu, fiind acuzați de trafic de ființe umane și determinarea victimelor să facă declarații mincinoase. Despre aceasta a anunțat Procuratura Generală, vineri, 21 martie. oi dintre aceștia sunt reținuți pentru 30 de zile, iar al treilea se află în arest la domiciliu.
Potrivit anchetei, în perioada 2021 – februarie 2025, angajații centrului ar fi exploatat prin muncă beneficiarii instituției, persoane cu dizabilități accentuate. Aceștia ar fi fost transportați și obligați să muncească fără plată la o fermă, profitându-se de starea lor de vulnerabilitate. Din cauza dependenței de sistemul de sprijin și a temerilor de represalii, victimele nu s-au opus.
Situația de la centrul din Bădiceni a fost semnalată și într-o investigație realizată de Ziarul de Gardă, care a scos la iveală multiple abuzuri în centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități, inclusiv condiții inumane, exploatarea prin muncă și agresiuni fizice.
Surse din cadrul instituției susțin că, înainte de numirea lui Vasilii Palamari în funcția de director, centrul funcționa în condiții mai bune, iar astfel de probleme nu erau raportate. Acesta ar fi fost numit ca director, pe criterii politice, iar situația s-a deteriorat semnificativ de atunci. La alegerile locale recente, Palamari a candidat la funcția de primar al satului Bădiceni din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Pentru circumstanțele agravante ale infracțiunii de trafic de ființe umane, legislația prevede pedepse de până la 20 de ani de închisoare, iar pentru determinarea unor declarații false – până la 3 ani de detenție.
Persoanele acuzate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței. Ancheta este în desfășurare.
Odată create, Celula de Comunicare de Criză de la Soroca și-a început lucrările. Membrii echipei au participat la câteva instruiri introductive, menite să îmbunătățească informarea și colaborarea între instituțiile publice, societatea civilă și mass-media, în situații de urgență.
Membrii celulei de comunicare, salută inițiativa și susțin că a fi informat înseamnă a fi protejat, iar comunicarea este cheia. Instruirile sunt desfășurate de către formatori din țară, dar și din afară. Aceștia spun că prin colaborare și parteneriat, celula de comunicare, poate aduce cetățenilor informații veridice în cazul unor situații de criză și soluții pentru unele subiecte de interes major. Potrivit organizatorilor, după instruiri, membrii celulei de comunicare, vor urma o nouă etapă.
Asemeni celule de comunicare, au fost create și la Căușeni și Ungheni. Această inițiativă este realizată cu sprijinul Uniunii Europene, în parteneriat cu Academia Deutsche Welle din Germania și Asociația Presei Independente.
Peste 500 de elevi din raioanele Soroca, Rîșcani, Drochia și Glodeni și-au dat întâlnire la Cetatea din Soroca, la Târgul universităților. 11 instituții de învățământ superior, au atras viitorii studenți, prin prezentarea programelor de studii și specialități.
Pentru a fi cât mai convingători, reprezentanții universităților desfășurau și diferite MasterClass-uri. Asemenea târguri, care sunt organizate de către Ministerul Educației și Cercetării, urmează să fie desfășurate în zece localități din țară.
Absolvenții au avut ocazia să participe, de asemenea, la mai multe ateliere de ghidare în carieră cu specialiști care activează în pedagogie, medicină, psihologie ș.a. Potrivit Direcției de învățământ, în raionul Soroca, sunt circa 320 de absolvenți.
Noutate pentru șoferi. Din 19 martie, procesele-verbale întocmite în varianta clasică, pe suport de hîrtie, vor fi înlocuite treptat cu cele în format digital, utilizînd tablete și stilouri electronice, care vor permite aplicarea semnăturii electronice simple, anunță oamenii legii.
Poliția menționează că această măsură va reduce considerabil timpul necesar pentru întocmirea și examinarea proceselor-verbale, facilitînd ca procesul de documentare să fie mai operativ și transparent. Măsura va permite cetățenilor acces la servicii online, indiferent de locație sau oră; eliminarea documentelor fizice; va asigura un schimb mai rapid și mai sigur de informații între instituțiile abilitate în procesul de examinare și soluționare a contravențiilor; cetățenii vor avea acces mai ușor la informații, fără a fi nevoiți să depună documente în format fizic sau să parcurgă etape birocratice suplimentare; costurile administrative vor fi reduse, iar arhivarea digitală va asigura o mai bună protecție a datelor cu caracter personal.
Cei 28 de veterani din al Doilea Război Mondial, aflați în viață, vor primi în anul 2025 un ajutor financiar, de 30 de mii de lei, cu 20 de mii mai mult, decât în anii precedenți. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 19 martie, a Guvernului.
Potrivit Guvernului, plata va fi efectuată din oficiu, de către Casa Națională de Asigurări Sociale, până la data de 9 mai. Mijloacele financiare vor fi transferate pe cardurile bancare ale beneficiarilor sau pot fi ridicate la oficiile poștale din țară.
Pagina 72 din 602