Ziua Națională a Culturii a fost marcată cu mult fast la Soroca. Evenimentul a avut loc, la Palatul de Cultură.
Oamenii de artă, dar și simpli soroceni, au putut vizita o expoziție a meșterilor populari, chiar în holul palatului. Sărbătoarea a fost întregită de evoluarea a celor mai bune colective artistice. În scenă au urcat și cei mai buni din cei mai buni, oameni ai culturii din raion. Aceștea au primit diplome cu prilejul zilei profesionale din partea Ministerului Culturii, Consiliului Raional Soroca, dar și din partea Primăriei municipiului Soroca.
De ziua lor profesională, lucrătorii din domeniul culturii își doresc pace și inspirație.
Sărbătoarea a avut parte și de surprize... în scenă, la un moment dat s-a deconectat lumină... Artiștii și-au continuat prestația sub luminile telefoanelor mobile ale spectatorilor.
În raionul Soroca activează circa 32 de colective cu titlul model și circa 280 de angajați în domeniul culturii.
Ziua Națională a Culturii este marcată în fiecare an pe 15 ianuarie, anul acesta se împlinesc 173 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Sărbătoarea este marcată atât în Republica Moldova, cât şi în România.
Horoscop săptămânal pentru perioada 16-22 ianuarie 2023. Vezi ce rezervă astrele fiecărei zodii în parte și la ce trebuie să avem grijă săptămâna viitoare.
BERBEC
O să aveți parte de nişte reuşite, câștigați bani, prestigiu, vi se recunosc nişte merite, o să faceţi progrese la slujbă, în carieră, o s-aveți și succes.
TAUR
Noutăţi pe mai multe planuri, şi o să vă gândiţi şi la locuinţă, printre altele. Să vedeţi dacă s-o schimbaţi sau să vă apucaţi de o renovare, de nişte reparaţii, reamenajări.
GEMENI
O să vă ia prin surprindere nişte veşti, pot fi confirmări, că vi s-au aprobat nişte cereri legate de serviciu, sau de bani, că poate ați cerut un împrumut la bancă.
RAC
Puteţi negocia un contract şi să vă argumentaţi cerinţele, poate mai lasă şi ceilalţi din pretenţii şi să ajungeţi la o înţelegere.
LEU
Se poate să luaţi nişte bani şi să vă plătiţi dările majore şi cu ce rămâne să mai ieşiţi pe undeva la socializare pentru o stare de spirit mai suplă.
FECIOARĂ
Se poate să vă găsiţi de lucru afară, în ţara sau în străinătate, ori poate vă duceţi la studii, ori ca să-i însoţiţi pe copii la nişte şcoli.
BALANȚA
O să interacţionaţi cu nişte oameni care vor să lucraţi împreună la ceva care să vă aducă bani şi glorie, c-aţi bătut pasul pe loc în ultimul an şi e momentul să faceţi progrese.
SCORPION
Se observă succes, câştiguri, intraţi într-o altă etapă profesională şi o să munciţi în continuare să vă menţineţi la înălţime, c-aveţi o energie deosebită.
SĂGETĂTOR
O să daţi drumul comunicării la alt nivel, ca să vă faceţi cunoscute ideile, strategiile, să vă ia lumea şi mai în serios, că aveţi priză la public
CAPRICORN
E posibil să vă aşezaţi şi voi la casa voastră și să vă reamenajaţi interiorul, poate vă extindeţi, luaţi o locuinţă mai spaţioasă.
VĂRSĂTOR
Vă bate gândul să demarați nişte studii sau să petreceţi mai mult timp lecturând, ca să vă destindeţi, c-aţi stat prea multă vreme încordaţi.
PEȘTI
O să vă parvină nişte bani şi o să-i gestionaţi cu cap să v-ajungă pentru toate cheltuielile din perioada asta, că rezervele s-au dus odată cu sărbătorile.
Pe 18 ianuarie, la Soroca va fi marcată Ziua Națională a Culturii.
Evenimentul va avea loc la Palatul de Cultură, începând cu ora 14.00. Sorocenii, dar și oaspeții acestora,vor putea vizita în holul Palatului o expoziție a meșterilor populari, iar în scena Palatului vor evolua vedetele locale.
În program se regăsește Orchestra de fanfară, Band Orchestra, Studioul muzical ”Golden Star, clubul de dansuri sportive ”Prestige”, teatrul dramatic ”Prometeu”,corul ”Orantis”, ansamblul folcloric de feciori”Arcașii lui Ștefan”, dar și ansablul de dansuri populare ”Nistrenii”. Intrarea va fi liberă.
O cometă care a fost descrisă ca un „bulgăre de zăpadă cosmic” va trece pe lângă Pământ, pentru prima oară după 50.000 de ani.
Cometa va fi cel mai aproape de Pământ pe 1 februarie anul acesta, la aproape 12 luni după ce oamenii de ştiinţă au descoperit-o prima oară.
Astronomii au observat prima oară lumina verzuie a cometei şi coada de praf aurie în luna martie a anului trecut, folosind un echipament specific. La acest moment, cometa este la peste 100 de milioane de mile de Pământ şi încă mai are ceva cale de parcurs până când va fi în punctul cel mai vizibil pe 1 februarie. Cometa trebuie să ajungă la Soare, să îl înconjoare şi apoi să se reîntoarcă pe lângă planeta noastră.
Societatea Astronomică sfătuii pe toți cei care speră să vadă această cometă să se uite pe cer, într-o noapte senină, însă să aleagă un loc întunecat, lipsit de lumină şi să lase 30 de minute pentru ca ochii să se adapteze.
Având în vedere că această cometă nu se va mai reîntoarce decât peste alţi 50.000 de ani, aceasta ar putea fi o șansă unică în viață de a o observa.
Ești într-un impas pe plan profesional, iar direcția în care trebuie să o iei mai departe nu este suficient de clară. Cei din jurul tău îți dau sfaturi contradictorii, așa că a venit momentul să te pui doar pe tine pe primul loc. Nu doar banii contează în viață.
Tot amâni momentul în care să îți iei cu adevărat viața în propriile mâini. Este nevoie să devii curând o persoană mai responsabilă. Trebuie să te apuci de toate cât se poate de serios.
Trebuie să ai mai multă grijă la modul în care îți expui opiniile în public. Uneori te cam ia valul. Nu trebuie să renunți la ele, doar să dai dovadă de mai mult tact. Altfel riști ca lumea să nu mai aibă răbdare să te asculte cu adevărat.
Ai un volum mare de muncă, dar și satisfacțiile de pe plan financiar vor fi pe măsura eforturilor tale. Îți dorești foarte mult să le faci niște surprize frumoase celor dragi și nu te uiți la bani când vine vorba de ei. Cu siguranță se vor bucura enorm și vor aprecia gestul tău.
Simți că parcă ai din nou chef de viață și te apuci de multe lucruri, dar trebuie să ai totuși grijă și la modul în care te odihnești. Poate nu este chiar momentul potrivit să te suprasoliciți atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Încep să te scoată din sărite anumite aspecte legate de locul de muncă. Plănuiești să porți o discuție cât se poate de serioasă cu șefii tăi. În cazul în care nu se rezolvă nemulțumirile tale, ești gata să apelezi la măsuri extreme.
Ai o perioadă extrem de bună pe plan sentimental, dar și pe plan profesional. Chiar dacă stai momentan mai prost cu banii, apar niște oportunități în carieră care te vor scoate în curând din acest impas financiar. Deja îți faci calcule ca să scapi de datorii.
Scorpion
Apar noi persoane în viața ta, de la care ai foarte multe de învățat. Pornești pe un drum care îți va aduce succesul, dacă te ții de principiile tale. Ai ceva de muncă, dar rezultatul final va merita tot efortul cu siguranță.
Urmează câteva zile cu distracție și reîntâlniri cu prietenii. Aveai nevoie să te mai relaxezi și tu și să mai lași toate problemele deoparte. Lucrurile încep să meargă mai bine pentru tine la locul de muncă, așa că îți permiți să iei o pauză.
Îți faci niște planuri legate de viitorul tău. Începi o facultate nouă sau poate faci niște cursuri care să te ajute să evoluezi mai frumos în carieră. Chiar dacă ai amânat multă vreme această decizie, acum vrei neapărat să îți duci planul la bun sfârșit.
Începi să pui niște bani deoparte pentru un vis mai mare și mai costisitor. Îți faci calculele cu mare atenție și strângi chiar și cureaua dacă este nevoie. În cele din urmă, realizezi că dorința ta este tot mai aproape de îndeplinire, iar asta îți aduce multă bucurie.
Te-ai cam aglomerat cu munca și nu prea ai mai vorbit cu cei dragi în ultima vreme. Îți este dor de ei, așa că plănuiești un drum către ei. Se vor bucura din suflet pentru această revedere, iar ție îți prinde foarte bine o călătorie.
Pagina 575 din 602