Peste o sută de meșteri populari din țară și din străinătate au adus, la Soroca, cele mai frumoase creații lucrate cu suflet și pricepere.
Împreună cu ansamblurile artistice și oaspeții festivalului, reprezentanții administrației publice locale și raionale după depunerea de flori la monumentul voievodului Ștefan cel Mare s-au prins în hora mare din Piața Libertății, după care au pornit în alai pe jos, purtând cu mândrie vestimentația populară, până la Cetatea Soroca.
La Cetate, vizitatorii erau așteptați de Târgul Meșterilor Populari, care a înconjurat fortăreața cu meșteșuguri, bucate tradiționale și obiecte unice lucrate manual.
După deschiderea oficială, vizitatorii au descoperit obiecte de artizanat, costume populare, ceramică, țesături și podoabe tradiționale, dar și cântece și dansuri folclorice susținute de artiști locali și ansambluri invitate.
Meșterii populari și-au demonstrat măiestria, au prezentat exponatele, iar unii au fost menționați cu diplome de apreciere.
Atmosfera de sărbătoare a transformat din nou Soroca într-un loc de întâlnire pentru iubitorii de tradiții, meșteșugari și turiști curioși să redescopere valorile autentice ale neamului. Târgul Meșterilor Populari „La Nistru, la mărgioară” a fost la cea de-a XIII edițe.
La Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca a fost inaugurată expoziția „Calvarul deportărilor – destine în imagini și documente”. Evenimentul reunește mărturii emoționante ale victimelor regimului totalitar sovietic, documente oficiale, fotografii de arhivă și obiecte personale, care readuc în atenția publicului una dintre cele mai dramatice perioade din istoria Republicii Moldova. Pe lângă obiectele expuse, vizitatorii au putut urmări și un film documentar cu mărturii ale deportaților din nordul Moldovei.
VICTOR BOTNARI DIRECTORUL MUZEULUI:
„Este o expoziție concepută diferit. Am vrut ca aceste frânturi de viață să vorbească în special tinerilor. Să nu uităm și să nu repetăm acest calvar.”
Exponatele i-au impresionat profund pe tinerii vizitatori, care au mărturisit că i-au făcut să mediteze mai serios asupra istoriei recente. Uniforma militară, fotografiile familiilor despărțite, scrisorile, jurnalele, documentele și obiectele simple, dar încărcate de suferință, le-au trezit emoții puternice.
Expoziția va putea fi vizitată timp de patru săptămâni. Intrarea este gratuită pentru toți doritorii și marchează comemorarea victimelor deportărilor staliniste, care vor fi omagiate oficial la nivel național în data de 12 iunie.
Reprezentanții muzeului îi îndeamnă pe toți cei interesați de adevărul istoric să treacă pragul instituției. „Veșnicia s-a născut la sat – dar nici în Siberiile de gheață nu a murit”.
Gala Premiilor Consiliului raional Soroca, în domeniul culturii, a fost marcată cu mult fast. Anul acesta, au fost oferite trofee, diplome și premii bănești pentru 14 cei mai distinși promotori în domeniul culturii din raion. Aceștea venind din domeniul biblioteconomie, arte plastice, teatru, coregrafie, muzică corală, ușoară și populară.
Organizatorii susțin că evenimentul vine să aprecieze meritele deosebite în cercertarea , conservarea și valorificarea patrimaniului cultural al raionului.
Gala Premiilor în domeniul culturii, care este la cea de-a V-a ediție, a inclus și un program artistic prezentat de Band Orchestra Consiliului Raional Soroca, și invitatul special, interpretul Igor Rusu.
„Noaptea muzeelor” de la Soroca, care promitea un spectacol de excepție la Cetatea Sorocii, a fost anulat din cauza ploii. Potrivit organizatorilor concertul propus, totuși va avea, într-o altă zi, care urmează a fi stabilită și anunțată ulterior.
Chiar și așa spectatorii, au reușit să savureze din programul desfășurat pe parcursul zilei, prezentat de către Asociația Cluburilor de Reconstituire Istorică din Republica Moldova "Bastion".
Urmăriți buletinele de știri de la Sor TV, pentru a afla când va avea loc totuși , concertul îndrăgitei formații ”Olhonia”.
Cântecul păstoresc a răsunat pe dealurile raionului Soroca, în localitatea cu cele mai multe stâne, satul Căinarii Vechi. Cu mic şi mare, s-au adunat la cel mai așteptat festival de folclor păstoresc al primăverii „Pe-un picior de plai”. Cele 14 colective artistice, venite din mai multe regiuni ale țării, au fost primite cu aplauze de către publicul spectator.
Cântecele și obiceiurile păstorești, s-au combinat perfect cu mămăliguța, friptura de porc și bineînțeles ciulamaua de miel.
La festival, nelipsiți au fost și meșterii populari, care le-au prezentat vizitatorilor, o gama variată de obiecte de artizanat specifice moldovenești. Organizatorii festivalului, au menționat că scopul și obiectivele propuse pentru desfășurarea acestei sărbători, au fost atinse cu succes.
Potrivit primarului, la Căinarii Vechi, în prezent funcționează 14 stane, unde cresc circa 3 mii de oi.
Festivalul-concurs național de folclor păstoresc ”Pe-un picior de plai” a oferit și premii, astfel de Premiul Mare, s-a învrednicit ansamblul folcloric „Colinda” de la Palatul de Cultură Soroca, conducător artistic - Valentin Coșciug. Cea de-a XI ediție, a festivalului a fost organizată de către Secția Cultură și Turism a Consiliului raional Soroca, Primăria Căinarii Vechi și Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
Pagina 552 din 602