Parlamentul s-a întrunit în prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a anului 2023. Ședința s-a încins la subiectul prelungirii stării de urgență în Republica Moldova. În timp ce premierul Natalia Gavrilița a fost invitată la tribună pentru a prezenta propunerea, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au anunțat că părăsesc ședința în semn de protest. Doi parlamentari ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au ieșit în față cu un poster pe care scria „PAS în stare de urgență”.
OLEG REIDMAN,DEPUTAT:
„Din motiv că nu vedem necesitatea prelungirii stării de urgență, fracțiunea noastră este împotriva acestei discuții și părăsește ședința Paramentului în semn de protest”
Cu o replică a intervenit președintele Legislativului, Igor Grosu.
IGOR GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA:
” Sunați-l pe prietenul vostru de la Kremlin, spuneți-i să-i vină mințile la cap, să oprească războiul, să nu mai omoare oameni, copii, femei în Ucraina, și atunci toți vecinii Ucrainei, și noi, și polonezii, și ungurii, și turcii, și georgienii, toți vor fi bucuroși să trăiască în pace și liniște.”
După ce deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit sala, ședința a continuat. Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 24 februarie, după ce Rusia a invadat Ucraina. De atunci, a fost prelungită de mai multe ori.
Termenul de înregistrare a gospodăriilor țărănești (de fermier) va fi micșorat, iar certificatul de înregistrare a acestora va fi exclus. Parlamentul a votat, în cea de-a doua lectură proiectul de modificare a Legii privind gospodăriile țărănești (de fermier).
Documentul a fost elaborat în vederea uniformizării procedurii de înregistrare a unităților de drept de către „Agenția Servicii Publice”, ajustării la prevederile Codului civil și prevede excluderea certificatului de înregistrare a gospodăriilor țărănești (de fermier). Pentru confirmarea înregistrării de stat a acestora se va elibera decizia de înregistrare. De asemenea, numărul de înregistrare a gospodăriilor țărănești (de fermier) va fi substituit cu numărul de identificare de stat (IDNO).
Totodată, în scopul gestionării conforme a datelor privind gospodăriile țărănești (de fermier) înregistrate până la 1 ianuarie 2023, va fi atribuit gratuit un număr unic de identificare de stat.
O altă prevedere a proiectului se referă la substituirea termenului de conducător al gospodăriei țărănești (de fermier) cu cel de administrator.
În Republica Moldova anual, la 1 februarie, este consemnată Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală. De ziua lor profesională, conducerea raionului Soroca, dar și consilierii raionali, au muncit în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului raional. Din start, consilierii au fost felicitați cu prilejul zilei profesionale de către președintele raionului, Veaceslav Rusnac.
VEACESLAV RUSNAC,PREȘEDINTELE RAIONULUI SOROCA:
”Succese în plan personal și profesional, vă mulțumim pentru ceea ce faceți în folosul comunității.”
Odată felicitați, consilierii au trecut la ordinea de zi, care a inclus 8 chestiuni. Dintre acestea, subiectul cu privire la modificarea bugetului raional pentru anul 2023, dar și executarea bugetului raional pentru anul 2022, unde au parvenit și unele întrebări.
MIHAI MÎȚU,CONSILIER RAIONAL:
”Ați avut în plan preconizate 334 de milioane de lei venituri la Consiliul raional, real au fost 329 de milioane, este o diferență de 5 milioane, venituri care nu au fost realizate.”
ANGELA ANICI ,ȘEFA DIRECȚIEI FINANȚE:
”Sunt transferuri cu destinație specială și un milion jumate sunt taxele.”
Într-un final chestiunea a fost votată pro de majoritatea aleșilor locali.
Un alt subiect din ordinea de zi a fost și cel cu privire la aprobarea Programului de reparație și întreținere a drumurilor publice locale din raionul Soroca pe anul 2023.
ELENA MÎȚU,ȘEFA SECȚIEI CONSTRUCȚII, GOSPODĂRII COMUNALE ȘI DRUMURI :
”Au fost preconizate 25 de milioane 280 mii de lei, bani preconizați pentru întreținerea și reparația a 205 km de drum din raionul Soroca.”
VICTOR CIUVAGA,CONSILIER RAIONAL:
”Sumele pe care le-ați vociferat, țin cont de evoluția prețurilor”
VICTOR SĂU,CONSILIER RAIONAL:
”A parvenit o propunere la comisia de specialitate, pentru a include în planul de lucru și drumul spre Hristici.”
Cele 8 chestiuni din ordinea de zi au fost aprobate cu votul majorității.
La ședința extraordinară a Consiliului raional Soroca, au participat 27 din cei 33 de consilieri.
Șefa statului a adresat un mesaj cu prilejul Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, subliniind că toți oamenii din țara noastră merită să trăiască mai bine în comunitățile lor.
„Având acces la fonduri europene, putem crea mai repede condiții de trai mai bune pentru fiecare. Pentru satele și orașele noastre, integrarea europeană înseamnă drumuri mai bune, apă curată la robinet, lumină pe stradă. Ea înseamnă dezvoltarea economică a localităților, deschiderea afacerilor locale, servicii de calitate și locuri de muncă. Localitățile noastre pot avea un asemenea viitor!”, a spus Președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a menționat că anul trecut a fost lansat programul „Satul European”, care finanțează proiecte de infrastructură și dezvoltare locală în comunitățile rurale: „Astăzi, jumătate dintre satele din Moldova beneficiază de acest program, iar mii de oameni au obținut un loc de muncă pentru realizarea lucrărilor prevăzute în aceste proiecte.Viața localităților din Moldova trebuie să se schimbe în bine. Aceasta depinde, în primul rând, de oamenii din administrația locală”, a subliniat Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a mai anunțat și că a semnat un decret privind acordarea de distincții pentru profesionalism și tenacitate în dezvoltarea comunităților locale unui grup de aleși și funcționari din administrația locală.
„Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, pe care o marcăm astăzi, ne oferă prilejul să apreciem efortul tuturor primarilor, consilierilor și funcționarilor
locali care muncesc cu dăruire în slujba cetățenilor. În condiții grele, acești oameni au reușit să schimbe în bine viața localităților”, a conchis șefa statului.
Președintele raionului Călărași, primarul și un șef de direcție din cadrul Consiliului raional Călărași au fost reținuți, în dimineața zilei de 31 ianuarie, de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție. Potrivit unui comunicat plasat pe situl Centrului Național Anticorupție, aceștia sunt suspectați de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri, comise în perioada anului 2022.
Totodată, în aceleași cauze sunt investigate și fapte de corupție, săvârșite de alți angajați publici.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au operat 29 de percheziții care au vizat birourile de serviciu, domiciliile și automobilele persoanelor bănuite. De la fața locului, au fost ridicate mijloace de probă și sume importante de bani. Președintele raionului, primarul orașului Călărași, dar și șeful de direcție au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
Pagina 482 din 619