Pe 2 februarie, la Soroca, ne așteaptă temperaturi de până la -2 grade Celsius noaptea, iar ziua, maximele se vor situa în jur de +3°C.
Meteorologii anunță atât la Soroca cât și în ale zone din nordul țării că ar putea cădea lapoviță. Pe alocuri s-ar putea forma ceață slabă, dar și polei. Vântul va sufla din nord-vest, de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +5 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la 0 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de +7 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +2 grade.
Sâmbătă, la Soroca meteorologii anunță ploi slabe, iar în termomentre vom înregistra +3 grade. Noaptea temperaturile vor coborî până la – 4 grade. Duminică, se mențin ploile slabe, iar termometrele vor indica + 9 grade ziua și +1 grad, noaptea.
Mihai Popșoi a depus jurământul de învestire în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, în prezența președintei Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Evenimentul a avut loc, la Președinție. În cadrul evenimentului, președinta Maia Sandu a menționat că rolul Ministerului Afacerilor Externe rămâne important pentru a conlucra în continuare cu statele membre ale Uniunii Europene.
Continuarea dialogului și a relațiilor de parteneriat strategic cu România, SUA, Bruxelles, Ucraina, sunt câteva dintre prioritățile anunțate de noul ministru al Afacerilor Externe.
Mihai Popșoi a preluat șefia Ministerului Afacerilor Externe, după ce Nicu Popescu și-a anunțat demisia pe 24 ianuarie. Până acum, Popșoi era vicepreședinte al Parlamentului, deputat la al doilea mandat, președinte al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), iar din septembrie 2017 a deținut funcția de vicepreședinte PAS.
Astăzi, 28 ianuarie 2024, la Chișinău, Guvernul Republicii Moldova a organizat un eveniment festiv pentru a marca Ziua profesională a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală. La eveniment, cu genericul „Viitor european - bunăstare locală", a participat conducerea țării și circa 2000 de reprezentanți ai administrației publice locale (APL), primari, viceprimari, secretari de consilii, președinți de raioane şi reprezentanți ai corpului diplomatic, care au vorbit despre importanța consolidării eforturilor pentru transformarea țării și realizarea parcursului european al Republicii Moldova.
În discursul său, președinta Maia Sandu a apreciat aportul reprezentanților administrației publice locale la dezvoltarea comunităților și a accentuat importanța contribuției acestora în procesul de integrare europeană a țării: „Obiectivul nostru comun este să transformăm toată Moldova - sat cu sat, oraș cu oraș - într-o țară europeană, în care oamenii trăiesc în pace și siguranță. Aderarea la UE este proiectul generației noastre și fiecare dintre noi are un rol important în realizarea acestuia".
La rândul său, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre acțiunile întreprinse de Guvern în scopul modernizării localităților și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru oamenii din întreaga țară. În acest sens, șeful Executivului s-a referit la Programul „Satul European" și cele 542 de proiecte implementate deja prin intermediul acestuia. Potrivit premierului, Guvernul a anunțat înscrierea pentru următoarea rundă de proiecte, iar accentul, în anul curent, va fi pus pe proiectele ce țin de apă şi canalizare. „Vom face totul pentru ca cetățenii noștri să se simtă acasă ca în țările membre ale UE", a menționat premierul Dorin Recean.
De asemenea, prim-ministrul a subliniat că Executivul a aprobat Planul Național de Dezvoltare, care include 155 de proiecte pentru sate și orașe, conectarea a 190 de localități la sisteme de apă potabilă, construcția a peste 200 km de linii electrice și implementarea a circa 80 de sisteme de irigare. Tot în cadrul evenimentului, premierul a anunțat despre facilitarea procedurilor cadastrale pentru autoritățile publice locale. De la 1 februarie anul curent, cadastrul va deservi autoritățile de nivelul I și II la sediul organelor cadastrale din raza de activitate.
„Acum știm exact ce înseamnă pentru noi modelul european de dezvoltare a satelor și orașelor. Avem un obiectiv strategic - integrarea în Uniunea Europeană și este pentru prima dată când aderarea la UE nu mai este ceva abstract sau incert. Vă îndemn să fim o echipă unită și consolidată pentru a crește, împreună, bunăstarea cetățenilor de care noi suntem responsabili", a spus premierul Dorin Recean.
Prioritățile Guvernului în contextul deschiderii negocierilor cu Uniunea Europeană, oportunitățile programelor de cooperare transfrontalieră și utilizarea eficientă a banilor publici, au fost subiectele discutate de prim-ministrul Dorin Recean cu președinții de raioane și șefii oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, în cadrul unei ședințe desfășurate la Casa Guvernului. Soroca, a fost reprezentată de președintele raionului, Veaceslav Rusnac.
În cadrul ședinței reprezentanții autorităților publice locale, au fost îndemnați să dezvolte capacitățile de scriere a proiectelor și să formeze, la nivel raional, echipe responsabile pentru elaborarea acestora. De asemenea, premierul, Dorin Recean, a accentuat importanța sustenabilității proiectelor, pentru livrarea unor rezultate cu impact pe termen lung pentru oamenii din localități. La ședință, au fost prezentate oportunitățile de atragere a investițiilor prin prisma proiectelor transfrontaliere, istoriile de succes și aspectele privind condițiile legale de eligibilitate.
Menționăm că țara noastră este eligibilă pentru participare în cadrul a trei programe cofinanțate de UE: Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027, Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 și Programul Regiunii Dunărea Interreg 2021-2027.
Maia Sandu, a anunțat că va candida pentru un nou mandat de președinte a țării și cere parlamentului să organizeze un referendum.
”Dragi cetățeni, cu cîțiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării Moldovei într-o țară mai bună. După 3 ani de mandat, am reușit să menținem pacea acasă, să întărim independența țării, să avem o guvernare alături de oameni și să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Viitorul nostru este în familia europeană și este necesar să spunem clar - toată țara - ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a punctat Președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că pe parcursul mandatului său și-a asumat să ducă pînă la capăt misiunea integrării europene: „Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024”.
Pagina 443 din 602