Vremea nu ne va surprinde cu nimic neobișnuit în această săptămână, meteorologii anunță temperaturi caracteristice perioadei cu ploi pe alocuri.
Săptămâna debutează cu cer noros și vreme mohorâtă. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi la Soroca se prevăd ploi. Maxima termică va oscila între +16 și +11 grade Celsius. Și marți sunt prognozate ploi slabe, iar temperaturile vor oscila între +15 +8 grade Celsius, vântul va sufla cu până la 9 km/h.
La mijlocul săptămânii ne așteaptă vreme frumoasă, miercuri temperatura va oscila între +19 +8, iar joi valorile termice vor indica +23 +11 grade Celsius. Sfârșitul săptămânii ne aduce ploi, de aceea în zilele de odihnă nu ieșiți din casă fără umbrele. Potrivit sinopticienilor, vineri, sâmbătă și duminică termometrele vor indica între +21 și + 10 grade.
Funeraliile lui Nicolae Bulat vor avea loc marți, 13 septembrie.
Persoanele care doresc să-și ia rămas bun, o pot face la priveghi, luni, 12 septembrie, la Biserica Sfinții Martiri Brâncoveni, unde va fi depus corpul neînsuflețit. .
Marți, 13 septembrie, la ora 8.00, la aceiași biserică, va fi oficiată o slujbă specială de către părintele paroh.
La ora 10.00, cei prezenți se vor deplasa spre Cetatea Sorocii, unde vor face un popas la Muzeul de Istorie și Etnografie.
În scuarul Cetății, începând cu ora 11.00 va avea loc un miting funerar. La ora 12.00 cortegiu funebru, se va deplasa spre cimitirul de pe str. Vasile Stroiescu.
Creștinii ortodocși de stil vechi din Republica Moldova pomenesc, 11 septembrie, ziua în care a fost tăiat capul slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos..
Fiu al Elisabetei și al preotului Zaharia, Sfântul Ioan Botezătorul este rudă cu Isus Hristos pe linie maternă și s-a născut cu șase luni înaintea Domnului. Este cunoscut sub numele de “Înaintemergătorul”, pentru că a anunțat venirea lui Hristos.
După Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemnițat de regele Irod al Galileei. Potrivit tradiției, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, Irod a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Iradiatei. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară capul Botezătorului ca răsplată. Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia, în timp ce capul său a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.
Potrivit tradiției, Sfântă Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. În amintirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxa a rânduit ca ziua de 11 septembrie să fie zi de post aspru.
Conform Registrului de Stat al Populației, astăzi își sărbătoresc onomastica peste 100 mii de moldoveni.
Pe 10 septembrie este marcată Ziua mondială de prevenire a suicidului. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, anual, circa 703 000 de persoane își pierd viața prin suicid. De asemenea, experții spun că, la fiecare caz de suicid, apar alte 20 de persoane care vor încerca să moară la fel. Totodată, milioane de oameni trec prin suferințe profunde sau sunt deosebit de marcați de comportamentele suicidale.
De trei ori mai mulți bărbați decât femei mor prin suicid în țările înalt dezvoltate, comparativ cu țările cu venituri medii și mici, unde această rată este mai echilibrată. Suicidul este a doua cauză de deces printre tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, după accidentele rutiere.
Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în anul 2021, în Republica Moldova au fost înregistrate 466 de decese prin suicid. Dintre acestea, 381 de cazuri s-au produs în rândul bărbaților, iar 85 printre femei.
Alte grupuri de risc cuprind persoanele aflate în situații de criză, care nu mai pot controla problemele vieții, inclusiv pierderile financiare, despărțirile, bolile sau durerile cronice, persoane care au trecut prin conflicte armate, dezastre naturale, refugiați și migranți, popoare indigene, precum și deținuți.
„Există o legătură bine argumentată între suicid și problemele de sănătate mintală cum ar fi depresia, adicțiile și altele. Respectiv, este crucial rolul serviciilor comunitare de sănătate mintală pentru prevenirea și tratamentul problemelor de sănătate mintală în rândul populației. Totuși, vom înregistra rezultate favorabile și durabile la acest capitol doar atunci când prevenirea suicidului va deveni o prioritate multi-sectorială, cu implicarea autorităților publice locale și centrale, mass-media și a fiecăruia dintre noi”, declară Victoria Condrat, manager local al proiectului moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”.
Semnale de alarmă
Dacă o persoană apropiată trece printr-o situație dificilă, este important să ținem cont de următoarele semnale de alarmă:
Centrele Comunitare de Sănătate Mintală (CCSM)
În Republica Moldova, activează 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală, care sunt deschise în fiecare raion și municipiu din țară. Acestea oferă consultații psihiatrice, psihologice, ajutor în tratament și recuperare a problemelor de sănătate mintală pentru persoanele de orice vârstă.
Oamenii aflați în zona de risc se pot adresa cu încredere la cel mai apropiat Centrul Comunitar de Sănătate Mintală unde vor primi ajutor specializat.
Mai mult decât atât, CCSM este un serviciul de bază în comunitate, care ia legătura cu celelalte instituții și factori de decizie pentru ca persoana cu probleme de sănătate mintală să se simtă mai bine și să poată trăi o viață împlinită.
„Anii pandemici, războiul din Ucraina și consecințele economice nefaste provocate de acesta cu siguranță au un impact negativ asupra bunăstării emoționale a oamenilor din țara noastră. Mai mult ca niciodată avem nevoie de consolidarea eforturilor instituțiilor medicale, sociale, de educație pentru a preveni cazuri dramatice. Un rol foarte important în acest proces îl are mass-media. Contează foarte mult ce văd și citesc oamenii, iar uneori modul de abordare al unui caz de suicid poate decide soarta altei persoane aflate în zona de risc”, este de părere Jana Chihai, șefa catedrei sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”.
Vin ploile în țară, iar vremea se va răcori în următoarele zile.
. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, ne așteaptă ploi pe întreg teritoriul țării. Sâmbătă și duminică vom înregistra maxime de până la 22 de grade C, în centru, iar noaptea mercurul din termometre va arăta maxime de până la 15 grade C. La sud, temperaturile vor oscila între 22 și 24 de grade, iar noaptea vom fi înregistrate 16 grade.
Timp ploios și răcoros, va fi și la nord, unde se vor înregistra maxime de până la 20 de grade, ziua și 13 grade C, noaptea.
Pagina 373 din 603