Consiliul Raional Soroca lansează un concurs public pentru selectarea autorului monumentului de for public „În memoria victimelor represiunilor politice și deportărilor”. Monumentul va fi amplasat în municipiul Soroca, pe terenul aferent Palatului de Cultură, și va servi drept spațiu de comemorare, reflecție și educație publică, onorând memoria celor deportați, încarcerați, executați sau discriminați din motive ideologice, etnice sau religioase.
Concursul are ca scop selectarea celei mai bune soluții de realizare a monumentului, inclusiv elaborarea proiectului, realizarea bustului, soclul și postamentul, dar și amenajarea terenului aferent. Participanții trebuie să prezinte proiecte sub formă de planșe și machete, cu reprezentări grafice, planuri de situație, vederi frontale, secțiuni și imagini 3D, împreună cu memoriul tehnic și devizul estimativ al lucrării.
Autorii proiectelor vor fi evaluați de o comisie special creată, iar decizia acesteia va reprezenta temeiul de atribuire a contractului de proiectare și realizare a monumentului. Câștigătorul concursului va primi dreptul prioritar de contractare și va obține avizul favorabil de la Consiliul Național pentru Monumentele de For Public din cadrul Ministerului Culturii, înainte de semnarea contractului.
Concursul începe pe 10 noiembrie 2025 și se va încheia cu prezentarea proiectelor pe 12 februarie 2026, în sala de ședințe a Consiliului Raional Soroca. Rezultatele vor fi anunțate pe 13 februarie 2026.
Pentru detalii suplimentare despre concurs și condițiile de participare, puteți accesa pagina web a Consiliului Raional Soroca.
Persoana de contact pentru detalii este arhitecta-șefă Natalia Bevza, la telefon 0230 22076.
O veste importantă pe segmentul protecției sociale în municipiul Soroca. La Primăria locală va activa, începând de acum, Comisia Multidisciplinară privind protecția copilului.
Un regulament în acest sens a fost deja aprobat prin Dispoziție a Primarei. Rolul principal al acestei Comisii este de a identifica, asista și monitoriza copiii victime și potențiale victime ale violenței, exploatării și traficului.
Comisia, a cărei instituire este obligatorie conform prevederilor legale, s-a întrunit deja în prima ședință de lucru pentru a-și stabili planul de acțiuni.
Aceasta este formată din nouă membri, specialiști din diverse domenii.
Persoanele interesate să consulte detaliile Regulamentului de activitate pot accesa oricând pagina web oficială a primăriei: primsoroca.md.
Comisia multidisciplinară de la Soroca este acum pe deplin operațională, gata să acționeze pentru siguranța copiilor din municipiu.
Pentru a preveni incidentele cauzate de neglijența în utilizarea gazelor naturale, salvatorii din cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca au desfășurat o campanie de informare în rândul locuitorilor municipiului. Oamenii au fost atenționați asupra pericolelor pe care le pot provoca scurgerile de gaz și nerespectarea regulilor de siguranță.
Campania s-a desfășurat sub coordonarea șefului adjunct interimar al DSE Soroca, Eugen Doga, și face parte dintr-o amplă acțiune de prevenire derulată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
În timpul activității, cetățenii au primit pliante explicative și sfaturi practice despre cum pot evita intoxicațiile cu monoxid de carbon și exploziile provocate de scurgerile de gaz. Salvatorii au insistat asupra verificării periodice a instalațiilor, aerisirii încăperilor și respectării măsurilor de siguranță la utilizarea sobelor și a buteliilor.
Campania „Gazul nu iartă greșeala” are scopul de a reduce numărul incidentelor și de a salva vieți printr-o informare corectă și responsabilă a populației.
Vă invităm să urmăriți reportajul video realizat de Sor TV pentru a afla mai multe despre această acțiune de prevenire!
De la 1 noiembrie, toți conducătorii auto sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor aprinsă pe timp de zi, atât în localități, cât și în afara acestora. Măsura este una sezonieră și are scopul de a spori vizibilitatea în trafic și de a reduce riscul de accidente, în special în condițiile de ceață, ploaie și zile tot mai scurte.
Inspectoratul Național de Securitate Publică amintește că nerespectarea acestei obligații constituie o încălcare a Regulamentului circulației rutiere și poate atrage sancțiuni contravenționale.
Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație, să-și verifice din timp sistemul de iluminare al mașinii și să conducă preventiv, mai ales în orele cu vizibilitate redusă.
La Primăria Municipiului Soroca au început pregătirile pentru ședința extraordinară a Consiliului Municipal. În aceste zile au avut loc întrunirile comisiilor de specialitate, unde au fost examinate proiectele de decizii ce urmează a fi supuse aprobării vineri, 31 octombrie.
Miercuri, 29 octombrie, s-au desfășurat Comisia pentru buget, finanțe, dezvoltare social-economică și asistență socială, precum și Comisia pentru dezvoltarea infrastructurii municipiului, amenajarea teritoriului, probleme funciare și protecția mediului.
Toate aceste comisii pregătesc proiectele ce vor fi discutate și votate în cadrul ședinței Consiliului Municipal Soroca din 31 octombrie.
Una dintre cele mai importante chestiuni de pe ordinea de zi este Strategia de Dezvoltare Culturală a Municipiului Soroca, un document care stabilește direcțiile principale de dezvoltare a vieții culturale din oraș pentru următorii ani — de la susținerea instituțiilor de cultură, până la promovarea patrimoniului local și a identității sorocene.
Consilierii și persoanele interesate pot consulta proiectele de decizii pe pagina web a Primăriei Soroca, la adresa www.primsoroca.md, sau la raportorii menționați în ordinea de zi a ședinței.”
Pagina 37 din 602