Cu două săptămâni înainte de sosirea primăverii, la Soroca, au apărut deja în vânzare mărțișoarele. La Piața Centrală comercianți și-au scos la tarabe, cele mai deosebite mărțișoare. Croșetate sau confecționate din mărgele, acestea atrag atenția trecătorilor.
”Frumoase, destul de frumoase. Am venit să mă uit, că am strănepoate mici, la grădiniță și îmi place să le cumpăr de 8 martie.”
”Pentru fetiță cumpăr mărțișoare, la fel și pentru educatoare și dădacă. Sunt foarte frumoase, mai ales cele personalizate.”
Primii cumpărători s-au grăbit să achiziționeze din timp simbolul primăverii. În timp ce unii vânzători spun că nu duc lipsă de clienți, alții recunosc că încă e prea devreme.
”Avem mărțișoare pentru copii, dar și pentru maturi, pentru profesori, pentru toți cei care doresc să le poarte. Întreabă, admiră, le plac, dar care cumpără, care doar admiră, așa-s timpurile, sărăcuț la noi.”
Lenuța, care este elevă în clasa întâi, alegea cu mama ei, cel mai frumos mărțișor, pentru profesoară.
”Pentru dna profesoară, pentru mine și pentru mama, sunt tare frumoase.”
”Pentru profesoară alegem, avem de unde alege, este un asortiment mare. Fug ochii la toate, nu știm ce să alegem.”
Cele mai ieftine mărțișoare costă patru lei, iar cele mai scumpe ajung şi la 120 de lei. Frumoase, dar c-am scumpe, au ținut să spună unii cumpărători.
”Eii c-am scumpușor, luăm și noi ca după salariu.”
”Mă uitam ce prețuri au, sunt frumoase. E bine că au început să apară în vânzare mai devreme, ca oamenii să reușească să cumpere.”
Mărțișorul este un obiect mic legat cu două fire împletite, înnodate, alb și roșu, care, conform legendelor, semnifică lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. De asemenea, mărțișorul este considerat un simbol al primăverii, al revenirii la viață a naturii și a tot ce o înconjoară. Acesta este purtat la vedere timp de aproximativ două săptămâni sau toată luna martie.
Pe teritoriul raionului Soroca continuă raziile antibraconaj și de contracarare a cazurilor de tăieri ilicite. Recent, inspectorii de mediu au ajuns în localitățile Vădeni, Pârlița și Hristici.
Au fost verificate două echipe de vânători – în total 25 de persoane, care efectuau vânătoarea la vulpi și șacali. Participanții la vânătoare aveau acte în regulă.
În cadrul raziilor a fost depistat un caz de transportare a masei lemnoase fără acte legale de proveniență, a comunicat Valeriu Melinte, inspector principal Inspecția pentru Protecția Mediului Soroca
Pe acest caz a fost încheiat proces-verbal cu privire la contravenție, cu aplicarea amenzii în valoare de 750 lei.
Potrivit inspectorilor de mediu din Soroca, razii inopinate în scopul contracarării contravențiilor de mediu vor fi organizate periodic în toate localitățile raionului.
În următoarele zile temperaturile medii vor fi ușor ridicate decât cele normale pentru această perioadă mai ales pe timp de zi. Astfel, vom avea temperaturi de până la +7 grade ziua, iar noaptea vom avea minime de până la -2 - 5 grade.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, miercuri termomentrele vor înregistra + 2..-5 C. Pentru ziua de joi vom avea valori cuprinse între -5 +3 grade. Vineri meteorologii anunță temperaturi de -3 -5 grade.
Sâmbătă și duminică valorile termice vor varia ziua între +5 +7 grade, iar minimile vor coborî pînă la -3 grade. Pentru zilele de odihnă se prevede lapoviță slabă.
Pînă la sfârșitul săptămânii vom avea parte de cer noros, vântul va sufla din sud-west moderat, cu unele intensificări.
Potrivit cărților bisericești, aceasta este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se legii, s-a urcat la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Nașterea Domnului, pentru curățirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de bătrânul și dreptul Simeon, care, ca un reprezentant al întregii creaţii, cere eliberarea, pentru că se simte împlinit de întâlnirea cu Hristos, pentru că a găsit odihna în Dumnezeu.
La ortodocși, accentul sărbătorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc și, de aceea, este numită Întâmpinarea Domnului, fiind trecută între sărbătorile Mântuitorului.
În popor se spune că dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare.
În general, ziua de Stretenie se ține pentru sporul casei și pentru sănătate.
Un număr de 18 judecători de la Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel Chișinău au demisionat astăzi din funcție.
Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat, în cadrul ședinței sale de marți, 14 februarie, cererile de demisie a 15 judecători de la Curtea Supremă de Justiție și trei de la Curtea de Apel Chișinău.
Astfel, de la CSJ au plecat magistrații Ala Cobăneanu, Elena Cobzac, Iurie Diaconu, Galina Stratulat, Svetlana Filincova, Iurie Bejenaru, Liliana Catan, Victor Burduh, Victor Boicu, Ghenadie Plămădeală, Maria Ghervas, Nadejda Toma, Luiza Gafton, Petru Moraru și Victor Micu.
De asemenea, au demisionat și Liuba Pruteanu, Anatolie Galben și Maria Guzun de la Curtea de Apel Chișinău.
O parte din judecători va activa până la 1 martie, iar alta - până la 31 martie.
Pagina 300 din 603