Poliția Republicii Moldova atenționează cetățenii despre o nouă schema de estorcare de bani și înșelăciune a cetățenilor.
Schema se referă la apeluri telefonice, prin care se încearcă obținerea resurselor financiare prin crearea unor istorii false precum că ruda persoanei apelate a produs un accident rutier în urma căruia a avut de suferit o persoană, iar pentru ca aceasta să scape de răspundere se solicită sume mari de bani.
În acest context, poliția recomandă să analizați și să verificați veridicitatea informațiilor pe care le primiți, pentru a nu deveni ținta infractorilor.
Sesizați imediat cazurile la poliție.
Verificaţi dacă ruda este într-adevăr implicată în accident, apelând-o.
Polițiștii nu iau telefoanele celor implicaţi într-un accident rutier.
Cereţi date despre instituția medicală și de poliţie unde s-ar afla ruda şi sunaţi pentru confirmare acolo.
Oricine poate fi victima unui accident, însă într-un moment critic ca acesta, singura urgenta este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale și asistența poliției.
În preajma sărbătorilor de Paști, salvatorii din cadrul DSE Soroca desfășoară „Campania de prevenire a incendiilor și situațiilor de risc în perioada sărbătorilor Pascale”. Scopul activităților ține de informarea și prevenirea asupra situațiilor de risc a responsabililor, fețelor bisericești, dar și enoriașilor, care se vor afla de “Noaptea Învierii” în biserici.
Salvatorii au atenționat despre riscul utilizării lumânărilor aprinse și a blocării căilor de evacuare, dar și despre necesitatea dotării bisericilor cu mijloace de primă intervenție.
Conform analizei efectuate, în ultimii 4 ani, s-a constat că în lăcașele de cult din țară au avut loc peste 20 de incendii, izbucnirea incendiilor a fost provocată de suprasolicitarea rețelelor electrice și scăderii prudenții slujitorilor lăcașurilor de cult și a enoriașilor, precum și lăsarea fără supraveghere a focului deschis.
Membra Organizației Teritoriale a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Edineț, Iulia Gonța, a fost exclusă din partid pe 12 aprilie, după ce soțul și fiul acesteia au fost reținuți pe 11 aprilie în cadrul mai multor cauze penale ce vizează mita percepută la eliberarea permiselor de conducere.
Purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, a declarat pentru Ziarul de Gardă că formațiunea „așteaptă” ca autoritățile competente „să investigheze și să sancționeze după toate normele legale orice act de corupție”.
Potrivit Adrianei Vlas, în 2021 Iulia Gonța a ocupat funcția de secretară tehnică a Organizației Teritoriale a PAS din Edineț, iar până acum era doar membră a OT.
Pe 11 aprilie, Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție (PA) au anunțat despre reținerea a șase persoane din Edineț și Dondușeni, bănuite că ar fi implementat, în nordul țării, „o schemă de pretindere a mijloacelor financiare ilicite de la persoanele care aplicau pentru obținerea permiselor de conducere”.
Printre cei reținuți este șeful Secției Înmatricularea Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Edineț și tatăl acestuia, fost polițist. Cei doi sunt fiul și respectiv soțul Iuliei Gonța.
În ajunul sărbătorilor pascale, în mod tradițional, creşte consumul de produse alimentare, în special a produselor alimentare de origine animală. În scopul evitării situațiilor în care, din grabă, pot fi achiziționate produse contrafăcute, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu recomandări către cetățeni.
Astfel, populația trebuie să se asigure că unitatea de unde achiziționează produsele este autorizată de către Agenție, spațiul este curat, personalul de deservire respectă condițiile de igienă. Cetățenii sunt îndemnați să evite comerțul ”stradal”.
După procurarea produselor alimentare, păstraţi-le conform indicaţiilor înscrise de producător.
Carnea trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal până la roşu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială şi să nu prezinte suprafața lipicioasă, urât mirositoare.
La procurarea peștelui în stare proaspătă verificați dacă suprafața acestuia este curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi.
Ouăle – la procurare, examinați aspectul lor exterior. Coaja trebuie să fie integră, curată, fără pete şi miros.
Totodată, ANSA recomandă consumatorilor să nu procure vopsea pentru ouă, cu ambalaj nemarcat sau neambalată ”la linguriţă”, deoarece aceasta este vopsea cu alte destinaţii și care poate prezenta pericol pentru sănătate.
Legumele și fructele se recomandă înainte de a fi consumate să le țineți în jur de 10-15 minute în apă la care adăugați oțet, după care le clătiți bine sub apă curgătoare.
În cazul în care ați depistat careva nereguli puteți apela la linia verde 0 800 800 33.
Șefa Direcției de Învățământ de la Soroca, Natalia Bucicovscaia, din nou în centrul atenției. Se întâmplă după ce Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a venit cu o notificare către Consiliul raional Soroca, iar consilierii raionali, 16 la număr, au votat la ultima ședință, pentru abrogarea deciziei prin care Natalia Bucicovscaia a fost numită în funcție de șefă la Direcția de Învățământ. Atât șeful Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, cât și Natalia Bucicovscaia, nu au fost de găsit pentru a comenta cazul. Potrivit conducerii raionului, Natalia Bucicovscaia, este în concediu medical.
IURIE TĂNASE, VICEPREȘEDINTELE RAIONULUI SOROCA:
”Doamna Bucicovscaia Natalia, a participat la un concurs, pe care l-a câștigat, în conformitate cu legislația în vigoare, fiind investită în funcție prin hotărârea Consiliului raional Soroca. Cancelaria de Stat a venit cu o notificare, care nu a fost examintată la ședința Consiliului rational, deoarece o parte din consilieri au părăsit sala, însă acum a fost repetat examinată. Cu majoritatea de voturi, opoziția, a abrogat decizia cu privire la numirea în funcție a dnei Bucicovscaia. La moment noi ne-am conformat acestei decizii, să nu complicăm lucrurile și așa complicate. Astăzi avem șef în exercițiu, Alina Covalciuc, iar Natalia Bucicovscaia este pe bulletin.”
Iurie Tănase, care este și mentorul șefei de la învățământ, susține că Natalia Bucicovscaia, a depus o cerere în instața de judecată, pentru a i se oferi despăgubiri în valoare de 1 600 000 lei.
IURIE TĂNASE, VICEPREȘEDINTELE RAIONULUI SOROCA:
”Dna Bucicovscaia va ataca în judecată și va cere despăgubiri, plus salariu care trebuie să-i fie oferit, ei i se încalcă dreptul constituțional la muncă. Este vorba de 1 600 000 lei, consider eu că va cere de la fiecare consilier care a votat câte 100 de mii de lei. Era bine să așteptăm decizia instanței de judecată. Pe perioada de trei luni, de activitatea, Natalia Bucicovscaia, a fost presată politic. Eu în calitate de mentor, am rugat pentru ai oferi posibilitatea ca să se manifeste.”
Potrivit vicepreședintelui de raion Iurie Tănase, Natalia Bucicovscaia își păstrează funcția de șefă la învățământ, până la revenirea din concediu medical, atunci când urmează să fie semnată o Decizie a Președintelui de raion, Veaceslav Rusnac.
Pagina 266 din 604