Cei mai activi tineri din municipiul și raionul Soroca au fost premiați în cadrul Galei Premiilor pentru Tineret 2025, eveniment desfășurat la Palatul de Cultură. Gala a avut drept scop recunoașterea realizărilor excepționale și a contribuțiilor remarcabile ale tinerilor implicați în viața comunității.
Reprezentanții Consiliului Raional al Tinerilor au subliniat importanța voluntariatului și a implicării active în dezvoltarea societății, menționând că premiile sunt o motivație pentru continuarea inițiativelor dedicate tinerilor. Beneficiarii distincțiilor au vorbit despre experiența acumulată, prieteniile create și despre faptul că vocea lor începe să fie auzită.
La eveniment a participat și conducerea raionului și a municipiului Soroca, care a accentuat că tinerii reprezintă o forță valoroasă și trebuie să fie prezenți pe scena socială, politică și economică, atât la nivel local, cât și național.
Totodată, Centrul Raional pentru Tineret Soroca a evidențiat activitatea celor cinci filiale din localitățile Bădiceni, Rublenița, Căinarii Vechi, Vasilcău și Vărăncău, menționând că acestea sunt deschise tuturor tinerilor care doresc să se implice în dezvoltarea domeniului de tineret.
Piața Libertății din municipiul Soroca a fost, la 25 decembrie, a fost gazda Festivalului raional al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Iarmarocul de Crăciun”, eveniment care a reunit localnici și oaspeți într-o atmosferă de sărbătoare.
Pe parcursul zilei, vizitatorii au putut admira expoziții de măști și meșteșuguri populare, au gustat bucate tradiționale și au urmărit parada măștilor. Programul a fost completat de jocuri populare, animații pentru copii și evoluțiile ansamblurilor folclorice din raionul și municipiul Soroca.
La deschiderea oficială a festivalului, primara municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, a adresat un mesaj de felicitare participanților, subliniind importanța păstrării tradițiilor și a spiritului comunitar în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cu un mesaj de apreciere și susținere pentru organizatori și participanți a venit și președintele Raionului Soroca, care a menționat rolul acestor evenimente în promovarea culturii locale și în consolidarea identității comunității.
Festivalul a continuat cu evoluții artistice, jocuri distractive pentru toate vârstele și recitalul invitaților speciali, oferind publicului un prilej de reîntâlnire cu obiceiurile autentice ale sărbătorilor de iarnă.
Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc pe 25 decembrie, pe Sfântul Spiridon, considerat făcătorul de minuni. Sf. Spiridon este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul creștin ortodox al lunii decembrie. În această zi este dezlegare la pește. Se spune că Sfântul Spiridon împlinește dorințe, îi ajută pe cei săraci să se îmbogățească și vindecă bolnavii. În popor, se mai zice că de la Sf. Spiridon „noaptea se scurtează și ziua se mărește”.
Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi „Sfântul călător”. Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, Sfântul îşi toceşte periodic încălţămintea, nişte papuci din mătase, iar hainele pe care le poartă se schimbă la șase luni, pentru că se uzează. Moaștele Sfântului Spiridon mențin o temperatură constantă de aproximativ 36,6 grade Celsius, chiar și în timpul iernii, un fenomen considerat minune și dovada sfințeniei sale.
În ziua de Sf. Spiridon nu este voie să se consume băuturi alcoolice în exces, nu se fac munci în gospodărie pentru ca familia să fie sănătoasă și bogată, nu se spală, nu se coase, nu se face curățenie.
Circulația rutieră pe drumurile din raionul Soroca se desfășoară în condiții de iarnă. După ninsorile din noaptea de 23 spre 24 decembrie și temperaturile scăzute înregistrate pe întreg teritoriul țării, partea carosabilă este pe alocuri lunecoasă.
Potrivit șefei Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a Consiliului raional Soroca, în această perioadă sunt efectuate lucrări permanente de patrulare și combatere a lunecușului pe toate drumurile din raion. Autoritățile dau asigurări că există suficient material antiderapant și utilaje speciale pentru menținerea circulației în siguranță.
În același timp, Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru următoarele zile o scădere treptată a temperaturilor, cu minime de până la -11 grade pe timp de noapte, ninsori slabe, lapoviță și risc de ghețuș.
Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte Regulamentul Circulației Rutiere, să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Reportaj complet – în materialul video.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pentru municipiul Soroca, marți, 23 decembrie, cerul va fi înnourat, iar temperaturile se vor menține la valori apropiate de limita înghețului. Maxima zilei va fi de 0°C, iar minima va coborî până la –3°C. Vântul va sufla slab, cu 3 km/h dinspre est, iar umiditatea aerului va fi de aproximativ 80%.
Miercuri, 24 decembrie, sunt prognozate lapovițe slabe. Valorile termice rămân scăzute: maxima va fi de 0°C, iar minima de –3°C. Vântul se va intensifica, atingând 27 km/h dinspre nord-est, iar umiditatea se va situa în jurul valorii de 75%.
Joi, 25 decembrie, temperaturile vor scădea semnificativ. Cerul va fi noros, iar valorile termice vor fi negative pe parcursul întregii zile. Maxima nu va depăși –4°C, iar minima va coborî până la –9°C. Vântul va sufla moderat, cu 27 km/h din sectorul nord-estic, iar umiditatea aerului va fi de aproximativ 65%.
La nivelul întregii țări, intervalul următor va fi marcat de răciri accentuate, cu temperaturi negative pe timpul zilei și nopți geroase, în special în nord și centru. Valorile termice vor coborî până la –9 grade, iar vântul din sectorul nord-estic va accentua senzația de frig.
Pagina 27 din 602