Primului lot de 7000 de flacoane de vaccin antirabic pentru anul 2023 a ajuns în Republica Moldova. Pentru achiziționarea acestora, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a alocat peste 879 de mii de lei din fondul măsurilor de profilaxie.
Totodată, în țara noastră a ajuns și un lot de 37 de flacoane de imunoglobulină antirabică, pentru care au fost alocate peste 23 de mii de lei.
Vaccinul este administrat în trei doze, după ce persoana a fost mușcată de un animal potențial infectat cu rabie sau înainte ca mușcătura să aibă loc.
Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, ambele preparate sunt de producție indiană. Serul antirabic este indicat pentru prevenirea rabiei la copii şi adulţi.
Cel de-al doilea lot de vaccin antirabic urmează să ajungă în țară până la finele anului 2023.
În conformitate cu Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, semestrul II al anului de studii 2022-2023 se va încheia la 30 mai anul acesta.
În acest sens, instituțiile de învățământ vor finaliza până la 30 mai toate activitățile educaționale planificate.
Festivitatea solemnă dedicată încheierii anului școlar se va desfășura, cu începere de la ora 08.30.
Iar prima probă de examen din cadrul examenului național de bacalaureat este stabilită pentru data de 2 iunie. Proba de examen va avea loc în 57 de centre de bacalaureat din țară, unde sunt așteptați circa 4000 de candidați.
În raionul Soroca vor activa două Centre de Bacalaureat la Liceul Teoretic „Petru Rareș” și la Liceul Teoretic „Constantin Stere”.
39 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane de Limba și literatura română, desfășurată la Chișinău în perioada 05-07 mai. Premianții sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele și municipiile republicii, printre care și Soroca.
În acest an la Olimpiadă, au participat 185 de elevi ai claselor IX-XII. Elevii, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10”, din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.
În perioada 07 – 09 mai 2023 are loc Olimpiada Republicană de Geografie unde participă 172 de elevi din întreaga țară.
Un moldovean, de 37 de ani, a murit într-un teribil accident rutier, produs la Padova, Italia.
Potrivit presei locale, bărbatul a pierdut controlul asupra volanului, astfel mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și s-a scufundat în canalul de apă. Câțiva copaci au fost doborâți de mașină înainte ca aceasta să ajungă în apă.
Pompierii, sosiți din Padova și Veneția cu elicopterul, au solicitat intervenția scafandrilor pentru a recupera corpul șoferului din mașina aproape complet scufundată. Din nefericire, bărbatul a fost găsit fără suflare. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva victima, decât să constate decesul bărbatului.
Sorocenii au comemorat astăzi, 9 mai, eroii căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Evenimentul a avut loc pe Piața Libertății, unde au venit să-și omagieze înaintașii soroceni de la mic la mare și autoritățile publice locale.
Cu fiecare an numărul veteranilor scade semnificativ, astfel, în raionul Soroca a rămas un singur veteran al celui de-al Doilea Război Mondial. Deși s-au scurs aproape opt decenii, Maxim Raevschi își amintește bine ziua de 9 mai din anul 1945. Oamenii spun că acest război și-a lăsat amprenta în fiecare familie.
Cu cântece și versuri consacrate sărbătorii la eveniment a participat corul veteranilor din Soroca, dar și elevi care au adus un omagiu eroilor și veteranilor războiului.
Autoritățile spun că e de datoria fiecăruia să cinstească memoria miilor de ostași care au luptat în cel mai sângeros război al secolului trecut.
La finalul evenimentului cei prezenți au depus flori la monumentul ostașilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial din Piața Libertății și la Memorialul Eroilor de la Complexul Memorial.
Pagina 250 din 603